Categorized | Religie/Culte

Unul din generalii Papei, în România

O lună ca pentru parada unei jumătăţi de univers e pe cerul Lugojului şi, implicit, peste grădiniţa cu flori şi legume a Surorilor Baziliene de aici când intru să o întâlnesc pe “generala” ordinului, aflată în vizită în România. O lună mare, străvezie, pe cerul de seară, la început, înainte de a debuta interviul “de aproximativ 20 de minute” pe care îl cerusem. Şi una în putere, în întunericul de vară, cu miros de flori de regina nopţii, la ieşire, dupa cele vreo două ore în care nu m-am putut rupe de maica Miriam Claire Kowal – din Provincia “Isus Iubitor de Oameni”- Philadelphia – USA, care este acum  superioară generală a ordinului.

În lume există sute de ordine şi congregaţii ale călugărilor şi călugăriţelor catolice şi Surorile Baziliene fac parte din această pleiadă. Ele se identifică drept fiicele spirituale ale Sf. Vasile cel Mare (329-379) şi ale surorii sale, Sf. Macrina (328 – 380). Prima mănăstire baziliană pentru femei a fost organizată de Sf. Macrina pe malul râului Iris, la Annesi, în anul 355, ceea ce face ca ordinul să fie unul foarte vechi.

În România, Surorile Baziliene se constituie în Provincia „Inima Neprihanită a Sfintei Fecioare Maria” şi au avut în ultimii ani în jur de 50 de surori cu voturi precum si novice. Activitatea lor se desfăşoară în trei eparhii greco-catolice: cea de Cluj-Gherla (unde se află şi administraţia provincială) , cea de Maramureş şi cea de Lugoj.

Comunitatea Surorilor Baziliene din România a trecut şi ea, prin călugăriţele sale, ca şi toţi cei care au făcut parte din Biserica Greco-Catolică, printr-o aspră prigoană din 1948 încoace. Călugăriţele au fost urmărite, şicanate, întemniţate. Cu toate acestea, noi fete doritoare sa îmbrace haina călugăriei în acest ordin s-au pregătit şi au fost înveşmântate şi înainte de 1989, în ciuda tuturor riscurilor.

Ordinul şi-a continuat activitatea, a ieşit din clandestinitate iar azi este condus de maica Valentina Hădărău, (superioara provincială), una dintre cele care au prins şi câţiva dintre anii negri, cu hainele călugăriei adânc ascunse în dulap.

Dar esenţa căluăriţelor baziliene din România a rămas aceeaşi, fie că erau hăituite pe faţă de către Securitate, fie în anii prigoanei ceva mai subtile, de după revoluţie, împotriva greco-catolicilor din ţara noastră, când Statul le recunoaşte drept legală existenţa, există legi potrivit cărora ei trebuie să îşi recapete bunurile pe care le-au avut înainte de 1989 şi de care ţin ortodocşii cu dinţii dar de cele multe ori drepturile lor rămân stipulate doar pe hârtie.

Călugăriţele baziliene nu s-au oprit în asta şi şi-au continuat activitatea care îmbină latura spirituală cu slujirea activă a celor de lângă ele, în grădiniţe, şcoli, spitale, biblioteci, librării sau la birourile eparhiale şi oriunde sunt solicitate.

Ordinul are provincii,vice-provincii şi delegaturi în StateleUnite ale Americii, Argentina, Ucraina, România, Croaţia, Slovacia, Polonia, Brazilia, Ungaria, Australia şi Germania iar administraţia generală îşi are sediul la Roma. Maica superioară generală, care acum este maica Miriam Claire Kowal, cu care urmează să discut, este conducătoare a tuturor călugăriţelor baziliene din lume şi are sarcina ca, în timpul mandatului ei, să viziteze toate ţările unde îşi desfăşoară apostolatul surorile din subordinea ei.

De aici o vizită lungă, de o lună de zile, în România, desfăşurată în vara aceasta, prilej pentru noi de a afla şi cum se vede munca bazilienelor  din România din afara lor dar şi pentru a afla mai multe despre cea care le conduce şi care este suboronată Congregaţiei pntru Bisericile Orientale şi, ulterior, Papei Benedict al XVI-lea.

Pentru că superioara generală baziliană este, ca să pornim de la numele funcţiei sale dar şi de la o replică din interviu, un “general al Papei”. Care general are mult de alergat prin lume şi de bifat atât muncă de birou, birocraţie, cu un cuvânt, dar şi întâlniri directe cu oamenii din patru continente. Şi care a oferit, totuşi,un interviu pe parcursul vizitei în România – acesta.

Sunt dintre “civilii” care pot înţelege destul de greu spre deloc viaţa din o mănăstire de clausură. Dar, ca diferenţă, deja cunosc câte ceva din activitatea Surorilor Baziliene, care nu sunt deloc aşa (adică închise după ziduri groase), şi de pe vremea în care au fost nevoite să devină “maici de subsol”, de catacombe, şi de acum, de după revenirea la lumină. Iar ce ştiu despre activitatea lor socială este foarte pe gustul meu, dacă e să-mi exprim o părere.

Mi se pare absolut de admirat ca cineva care îşi leapădă viaţa personală să nu rămână doar încremenit în rugăciune ci să ajute pe cei în care vede pe “aproapele său în nevoie”. Iar maicile baziliene fac asta. De aici şi interesul meu de a o întâlni pe cea care le conduce, pe parcursul vizitei ei în România.

Aşa s-a nimerit, ca întâlnirea aceasta cu maica Miriam, “generalul Papei”, să aibă loc la Lugoj, într-o seară târzie. Este de faţă şi maica Valentina Hădărău, şefa provinciei România, formidabila maică ce în Roma îmi traducea din italiană, în ajunul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea şi în Ucraina, evident, din ucraineană. Dar acum nu voi avea nevoi de traducere dintr-o limbă în alta ci doar, eventual, de explicarea unor sintagme din luma bisericească.

Batem în uşă, intrăm, maica Miriam ne aştepta, şi… constat că, iar… ştim atât de bine să ne îmbătăm cu propriile noastre metafore…Îmi construisem în cap ideea asta cu “generalul Papei”, maica generală, încât aproape mă aşteptam la fireturi şi spade pregătite de asalt. Dar maica Miriam e o femeie liniştită, cu o mână din acelea frumoase şi bine conturate, fără vârstă,  pe care mi-o întinde cordial, fără să se audă sunet de trâmbiţe. Strângerea  fermă, ca şi privirea în ochi – un general care nu conduce de la înălţimea bidiviului.

O rog mai întâi să mă dumirească de ce există atâtea ordine şi congregaţii când toate acestea ţin de Biserica Catolică. Maica Miriam explică ceva ce mă duce cu gândul la partidele politice: toate există cu acelaşi scop declarat şi anume cel de a face bine unei ţări. Dar binele se poate obţine în mai multe feluri şi stabilindu-ţi unele priorităţi.

După ce liniile partidelor sunt diferite, oamenii aderă la ele în funcţie de apetenţa pe care o au pentru o anumită linie sau alta de a se rezolva lucruri. “Există diferite necesităţi, în funcţie de loc. Dacă o tânără va vrea să îi slujească lui Isus, ea va fi influenţată de ce vede în jurul ei sau de persoanele cu care intră în contact. Dacă o persoană a studiat la o şcoală catolică, este probabil ca ea să vrea să intre în acea anume congregaţie” spune maica.

Vorbim şi despre felul în care ia naştere o congregaţie, mai ales că de regulă este vorba despre persoane care deja erau membre ale unei congregaţii. “Unii poate sunt lezaţi de cineva care pleacă de la o congregaţie – depinde cât de bine se înţelege că acea persoană simte chemarea lui Dumnezeu – explică maica generală. Trebuie multă determinare să rupi ceva, să începi de la zero. Dar Dumnezeu va arăta voinţa sa în timp”.

În ceea ce priveşte pe Surorile Baziline, maica Miriam spune că frumuseţea ordinului e că surorile merg acolo unde sunt chemate, ca doctori, învăţători, în azile, în birourile episcopilor. “Tot ce facem, mare sau mic, este motivat de dragoste. Este vorba de dorinţa de a fi un creştin perfect, aşa cum e arătat în Evanghelii. Adică a deveni alt Cristos, a avea dragoste şi compasiune. Prima noastră regulă în viaţă este Scriptura”.

Îi pun maicii generale o întrebare tipică pentru un om de presă: despre cum e când e greu, cum e când problemele şi pericolul au marcat viaţa Surorilor Baziliene. Vorbeşte despre războiul din Croaţia, despre anii de clandestinitate din România: “Pentru surorile din ţara aceasta viaţa în clandestinitate a fost grea dar au perseverat, nu au căutat să scape, i-au ajutat pe ceilalţi.

În Croaţia, în timpul războiului, surorile duceau oamenii în pivniţe, în timpul bombardamentelor, hrăneau soldaţii. Impresionante sunt mărturiile lor, potrivit cărora soldaţii veneau la ele să le ceară mai degrabă un obiect sfinţit, nu cafea sau altele de ajutor imediat. În România surorile lucrau în fabrici dar îşi îndeplineau şi sarcinile religioase. Prezenţa lor era o binecuvântare pentru oameni. Aveau un curaj extraordinar: erau duse la poliţie şi continuau să spună adevărul…”

Şi tot din seria povestirilor cu tâlc strânse într-o viaţă de om de călugăriţa baziliană care acum le conduce pe toate din ordinul său, o poveste tot din Croaţia: ”O soră lucra într-un spital, acum câţiva ani. Directoarea spitalului era atee şi îi dădea acestei surori cele mai grele şi joase munci dar aceasta le făcea tot foarte bine şi cu pace.Directoarea a ajuns să o admire, urmărindu-i munca, şi într-o zi a venit şi i-a spus: “Acum cred că există Dumnezeu””.

Câte ceva despre maica Miriam – e din New York, ţinea de o parohie catolcă, a urmat şcoala elementară la baziliene, apoi liceul în Pennsylvania, la 17 ani s-a simţit atrasă de viaţa de călugăriţă. A urmat noviciatul, prioada în care a învăţat despre viaţa pe care urma să o aibă, despre voturile ce vor fi depuse, despre Scripturi, morală, chiar şi despre muzica religioasă, pe lângă istoria Bisericii şi a ordinului.

A urmat şi o facultate în Educaţie, precum şi un master si a studiat şi Spiritualitate Creştină Estică (Orientală). A predat engleză, matematică pentru clasele inferioare şi afaceri. A condus o şcoală elementară şi a ajuns şi preşedinte de colegiu, dar spune că nu funcţiile sunt important ci servirea.

A urmat un alt pas important, felul în care a ajuns maica superioară generală a tuturor călugăriţlor baziliene. Spune că alegerile se fac tot la şase ani şi  întreb cum e să candidezi pentru aceste alegeri, ca şi călugăriţă. Râde. E drept, am folosit verbul de care te serveşti, în engleză, atunci când e vorba de politică: to run. Îmi spune că nu e ca în politică, totuşi. Că toate provinciile au delegate şi că se alege dintre ele.

Maica Miriam e la primul ei mandat. Spune că nu a refuzat niciodată sarcini religioase. Iar la Roma s-a simţit şi se simte acasă. Luna aceasta sunt patru ani de când e acolo. “Când Dumnezeu te cheamă să faci ceva, îţi dă tot ce ai nevoie. Nu ştiu de unde vine energia pe care o am. E aşa o inspiraţie să vezi surorile dedicate, muncind aşa mult dar fericite! De aici şi vizitele în lume. Trebuie să văd dacă misiunea ordinului este îndeplinită.

Sunt pentru a doua oară în România dar este prima dată când mă întâlnesc cu toate cele 50 de surori. Prima dată am fost aici ca prietenă, acum sunt în vizită canonică. E o întâlnire de grup, mai întâi, un dialog, apoi urmează una individuală. Surorile spun ce aşteaptă de la această postură – doar prin dialog ajungi să le cunoşti.”

Felul în care poate decurge o discuţie cu cineva care are deasupra ei, ierarhic, o congregaţie cunoscută şi pe Papă poate fi un lucru care să intimideze, deşi nimic din felul de a fi al maicii Miriam nu cred ca ar speria pe cineva care vrea să o preţăluiască. Dar funcţia poate speria prin ea însăşi. O întreb cum face pentru a nu se opri aici călugăriţele cu care vorbeşte pentru prima dată. Spune că începe cu întrebări deschise, invitându-le pe surori să spună câte ceva despre ele.

Şi întotdeauna, la final, le invită să-I spună dacă au şi ele întrebări pentru ea – un fel de “friendly fire”, un “atac prietenesc”, cum e numit. Uneori călugăriţele pot avea şovăieli sau întrbări cărora nu le pot găsi uşor răspunsul. Dar maica glumeşte, arătând-o pe superioara provincială de România, maica Valentina Hădărău, şi spune că un general cu ofiţeri buni nu are mult de lucru. E timpul să o întreb despre ce a găsit aici.

E spre finele vizitei ei de o lună aşa că uşurinţa cu care răspunde mă face să cred că deja trăsese concluziile pentru sine: “Această comunitate e vie, e creativă, e curajoasă, vrea să se ducă să servească. E o comunitate rugătoare dar şi lucrează din greu. Societatea şi biserica au nevoie de ele. Nevoile Bisericii sunt mari, când surorile primesc o cerere e greu să spui nu. E bine ca ele să aibă grijă să nu se extenueze. E un preţ mare de plătit pe termen lung. Când deja servesc undeva, e şi mai greu să se retragă. Munca pe care o fac cu tinerii este cea mai importantă”.

Ca încheiere o întreb pe maica Miriam care ar fi primul lucru care îi vine în minte din cele care i-au plăcut în vizita din România. Îmi vorbeşte de episcopul greco-catolic Alexandru Mesian,  ierarhul locului în care ne aflăm: “Pacea şi dragostea pe care le are şi energia de a face voia lui Dumnezeu, lumina pe care o oferă când vorbeşte despre preoţi. E viu şi plin de energie care să îi motiveze şi pe alţii, în simplicitatea prea sfinţiei sale. Un om este cu atât mai sfânt cu cât e mai simplu – la modul bun. O soră de aici mi-a spus ceva despre el: El serveşte ca model pentru alţii””.

Urmează pozele, e târziu, e timpul despărţirii. Maica Miriam pregătise un cadou, o amintire pentru ziaristul care ştia că o va vizita. Un rozariu. Ceea ce nu ştie e că şi ziaristul îi pregătise un “semn de carte”. Acelaşi. Un alt rozariu. E surprinsă, mai ales că ştie că nu împărţim aceleaşi convingeri spirituale, e bucuroasă.

Mă prinde puternic de mâini şi îmi mulţumeşte, apoi mă îmbrăţişează. Cum spuneam, nu e generalul de pe calul de asediu. Mă conduce în lumina lunii. Generalul Papei şi-a inspectat trupele din România dar a luat cu el puţin mai mult: şi simpatia şi respectul cuiva de după gardul mănăstirii, căruia i-a arătat mai mult din cum ticăie acest ceas, destul de abstract pentru mulţi dintre noi, deşi folositor.

Ramona Băluţescu

This post was written by:

- who has written 4388 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Unul din generalii Papei, în România”

  1. Dan spune:

    Femei cu frica lui Dumnezeu care fac foarte mult bine societatii, le urez tot binele din lume!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult