Categorized | Sport

Orădenii au cedat iniţiativa pe final. BC Miercurea Ciuc – CSM Oradea 82-78

Secţia de baschet masculin a CSM Oradea a pornit cu stângul în noul sezon după o înfrângere total neaşteptată în dauna unui adversar modest care în mod normal nu ar fi trebuie să le pună probleme. Ultima minge, scăpată din mână de Topchov în finalul partidei a decis învingătorul.

În cadrul primei manşe a partidei tur din cadrul Cupei României orădeni s-au deplasat la Miercurea Ciuc unde au jucat pe terenul celor de la BC Perla Harghitei din localitate. La finalul timpului regulamentar de joc gazdele au reputat un succes conturat în special în finalul jocului cu scorul de 82-78 (20-19, 15-25, 15-23, 22-11).

Vizitatorii au început foarte bine jocul având în Nemania Maric omul debutului. Din păcate aceste nu a fost secondat aşa cum se cuvine de ceilalţi coechipieri ceea ce face ca vizitatorii să profite din plin şi să revină în joc. Primul sfert al jocului se încheie cu un minimum avantaj, care nu contează în baschet, 20-19.

Partea a doua debutează cu un coş de trei puncte a lui Lupusavei, echilibrul persistând pe tabela de marcaj. Noul venitul Pesic colaborează foarte bine cu Topchov şi orădenii se desprind la unsprezece puncte, pe parchet existând o singură formaţie, cea a vizitatorilor. Meciul curge încet dar sigur în favoarea formaţiei mult mai mature în joc care pune stăpânire totală pe meci şi mereu sunt primii la intercepţii.

La pauza mare, deja, formaţia din municipiul de pe Crişul repede avea avantaj cât de cât liniştitor, 44-35.

În partea a doua a jocului antrenorul oaspeţilor, Cristian Achim încearcă mai multe formule de joc iar adversarul profită din plin. Din nou la rampă ies jucătorii sârbi care fac diferenţa. Meciul curge încet dar sigur spre o victorie fără probleme a roş-albaştrilor, în condiţiile în care concentrarea era maximă.

Din păcate, în ultimul act al întâlnirii formaţia noastră este de nerecunoscut, cu menţiunea că adversarul a jucat totul pe cartea atacului şi, se pare, le-a ieşit. Ciucanii se autodepăşesc şi recuperează punct după punct, în urma unei relaxări totale a adversarului care nu-şi regăseşte ritmul din celelalte trei sferturi.

Ceea ce urmează este greu de crezut suporterilor oaspeţi care îşi văd favoriţii depăşiţi la toate capitolele. Organizatorii forţează atacul la fiecare minge şi recuperează ofensiv, dându-le totodată o forţă superioară, în special la nivel mental.

Finalul aduce gruparea bihoreană în căutarea unor soluţii de compromis, în timp ce tabela de marcaj este mai mereu stricată. Topchov scapă mingea din mână sub panoul advers şi totul se năruie pe un final pe care nu l-au ştiu deloc gestiona, individualitatea lui Maric costând mult, la capitolul palmares.

Înfrângere total neaşteptată pentru o echipă bihoreană cu pretenţii care deocamdată a rămas datoare la nivelul evoluţiilor oficiale în prima partidă din actualul sezon aceştia dezamăgind profund.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4326 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult