Categorized | Sport

Proiectul premierii sportivilor locali de către municipalitate prinde contur

Iniţiativa consilierilor locali din cadrul UDMR Bihor prinde încet dar sigur contur. Biro Rozalia viceprimar al municipiului Oradea a propus ca sportivii cu rezultate deosebite în activităţile interne şi internaţionale să fie premiaţi din banii bugetului local, printr-o hotărâre de consiliu. Astfel Dan Matei, director al LPS Bihorul Oradea, a fost numit ca preşedinte al comisiei consultative din cadrul căreia vor mai face parte alţi patru politicieni de la cele patru partide reprezentate în Consiliul Local Oradea.

Primii care au înaintat deja lista către Consiliul Local Oradea (CLO) au fost cei de la LPS Bihorul care au propus un număr de 25 de sportivi cu merite deosebite. Printre aceştia se regăsesc nume ca Ligia Grozav, campioană mondială de juniori II la atletism, Larisa Florean campioană europeană şi balcanică ca cadeţi la judo, Andrei Cirdaş component al lotului naţional al României la baschet Under 16, Petraş Patrica sau Farkaş Bertalan, campioni naţionali individuali şi cu echipa de judo sau Tamaş Attila, cel mai bun sportiv al anului 2010 al LPS Bihorul, practicant de lupte.

În total 25 de sportivi au fost propuşi pentru a intra în programul de premiere precum şi de a face parte din lotul de perspectivă al judeţului Bihor.

Totodată mai trebuie precizat că CS Crişul sau CS Municipal Oradea vor propune şi ei un număr limitat de sportivi cu rezultate deosebite pentru a face parte din acest lot.

„Considerăm că este o iniţiativă lăudabilă din partea celor de la UDMR care trebuie sprijinită şi apreciată. Este foarte posibil ca o parte din aceşti sportivi să ne reprezinte la Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice, sportivi de care ar trebui să fim mândri.

Binenţeles că vor face parte doar cei care fac performanţă şi nici un alt sportiv nu-şi va avea loc în acest cadru”

a declarat Dan Matei.

LPS va avea două secții noi

Într-o altă ordine de idei începând din anul şcolar 2011-2012 programa sportivă al LPS Bihorul va cuprinde două noi secţii, tenis de câmp unde deja sunt înscrişi 44 de elevi şi înot, fete şi băieţi. De asemenea conducerea administrativă a LPS Bihorul doreşte să înfinţeze clase cu profil maghiar specifice sporturilor nautice în cadrul cărora cetăţenii de etnie maghiară au avut rezultate foarte bune de-a lungul timpului.

La finele săptămânii trecute nou înfinţata echipă de seniori a LPS Bihorul Oradea la volei a obţinut ce-a de-a doua victorie în cadrul întrecerilor naţionale A 2 seria vest. Orădenii au dispus fără probleme cu scorul de 3-0 (25-14, 25-11, 25-16) de cei de la CN MB Râmnicu Vâlcea, veniţi doar şase care au jucat în aceeaşi formulă tot jocul. P

entru orădeni au jucat: Lung, Drăgan, Achimescu, Fărcanea, Drinceanu, Cheregi, Buda, Vornicu, Birta, Lazăr, Nan şi Lele. Antrenor: Rodian Achimescu.

Orădenii se vor deplasa în cadrul etapei a III-a la Arad pentru a juca pe terenul celor de la CSM.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult