Categorized | Social

Campanie de conştientizare a prevenirii cancerului

Cancerul poate fi prevenit! Acesta este sloganul campaniei organizată de Ministerul Sănătății, la nivel național, a cărei scop este informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la posibilitățile de prevenire a tumorii maligne.

15 octombrie – 30 noiembrie 2011 este perioada în care sistemul medical românesc urmărește depistarea precoce a cancerului de col uterin, la sân și a cancerului colo-rectal, prin efectuarea screening-urilor.

Obiectivele campaniei naționale sunt:

  • informarea asupra tipurilor de cancer, mai cu seamă care dintre acestea pot fi prevenite prin procedee de tip screening
  • informarea mai în detaliu asupra neoplasmului dar și aducerea la cunoștința populației a principalilor factori cancerigeni
  • tratarea, discutarea și adoptarea Strategiei naționale și a planului de acțiune privind programele de screening în vederea depistării cancerului de sân, col uterin și colo-rectal.

În ceea ce privește activitatea la nivel județean, cadrele medicale bihorene vor încerca informarea cetățenilor prin intermediul mass-media dar și prin intermediul pliantelor și materialelor educative care vor fi distribuite în farmacii și cabinete medicale.

Nu va lipsi nici abordarea directă, medicii dorind să explice și să sublinieze importanța efectuării controalelor preventive și cât de eficace sunt acestea, în condițiile în care un cancer depistat la timp are mari șanse de vindecare (cu precădere cel de col uterin, sân și colo-rectal).

Este cunoscut faptul că la nivel mondial, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc.

In fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer şi 7,6 milioane oameni pierd lupta cu boala, iar fără îmbunătăţiri majore, multe din cancerele prevenibile şi curabile vor continua să ucidă. Se estimează că 40% din cancere pot fi prevenite.

„Riscul de cancer poate fi redus prin câteva măsuri simple: alimentaţie variată şi sănătoasă, menţinerea greutăţii corporale normale, activitate fizică regulată, limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat şi evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare, protejarea împotriva infecţiilor care pot determina cancer”

se precizează într-un comunicat emis de Direcția de Sănătate Publică Bihor.

Mai multe informații găsiţi AICI.

Ioana-Mădălina Ştefănică

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult