Antrenorul italian al echipei FC Bihor, Leonardo Gabbanini a demisionat joi, după rezultatul de egalitate, înregistrat de FC Bihor miercuri, pe teren propriu, în compania celor de la Muresul Deva. Conform președintelui FC Bihor, Șerban Morcan antrenor principal va fi la următoarele meciuri Stelian Farcău care, dacă rezultate vor fi pozitive, va rămâne pe banca tehnică în continuare.
După un lung șir de meciuri terminate la egalitate, antrenorul bihorenilor a decis să își dea demisia, joi, 20 octombrie 2011. Dacă în meciul din deplasare cu FC Argeș, teoretic o contracandidată la promovare, egalul nu a supărat pe nimeni, meciul de miercuri, 19 octombrie, cu Mureșul Deva nu a fost ușor de digerat pentru suporteri care nu mai văd în FC Bihor echipa de anul trecut.
Leonardo Gabbanini lasă echipa FC Bihor pe locul 12 al clasamentului cu doar 10 puncte, în spatele celeilalte echipe din județ Luceafărul Felix care este pe locul 10 cu 11 puncte.
„A fost decizia lui, el şi-a dat demisia. E momentul să strângem rândurile, deoarece situaţia nu este prea bună. Ne gândim acum să creştem în joc, iar mai apoi să ne apropiem de primele locuri. Echipa va fi condusă de Stelian Farcău, cel care a ocupat până acum funcţia de secund.
În funcţie de rezultatele din perioada următoare vom vedea dacă vom aduce un alt tehnician. Rezultatele slabe din acest start de sezon vin în primul rând ca urmare a problemelor cu licenţierea care au fost în vară”
a spus pentru portalul liga2.ro preşedintele lui FC Bihor, Şerban Morcan.
Fostul antrenor secund, Stelian Fărcău va conduce echipa „roș-albastră” la următorul joc, cel de duminică, cu Juventus Bucuresti. Personalul din staff-ul tehnic rămâne același. Partida cu Juventus București va avea loc la ora 11:00 și va fi televizată de Digi Sport.