Categorized | Oradea

Horea Vuşcan sare la gâtul liberalilor. Ilie Bolojan principalul vinovat

Decizia Primariei Oradea de a da undă verde tăierii a 20 de arbori pe malul Crişului, în amonte de podul Decebal, este una regretabilă în accepţiunea liderului Mişcării Verzilor din Bihor, Horea Vuşcan. Mai mult, acesta îl critică pe primarul Ilie Bolojan că face aceleaşi greşeli pe care le-a făcut şi fostul edil Petru Filip şi atacă partidul liberal pe care îl consideră incapabil să conducă judeţul Bihor şi Primăria.

Preşedintele Mişcării Verzilor din Bihor, Horea Vuşcan a spus joi, într-o conferinţă de presă că nu înţelege cum actualul primar Ilie Bolojan, a putut să critice în campania electorală administratia Filip si administratia Groza cu privire la politica verde a orasului, iar astăzi să facă exact aceleaşi greşeli.

„Primăria a tăiat în modul banditesc arborii de pe malul Crişului, în amonte de Podul Decebal. Unul cate unul, pe ascuns si dimineata devreme. Noile plantari de arbusi nu vor putea inlocui acesti arborii maturi decat peste 20-30 de ani. Pana atunci nu ne ramane decat sa pastram un moment de reculegere”

a spus Vuşcan care a aprins o lumânare în memoria arborilor tăiaţi.

Greşelile lui Ilie Bolojan

Chiar dacă l-a lăudat pe primarul Oradiei, Ilie Bolojan pentru drumurile făcute Horea Vuşcan nu a uitat de numirile în funcţii ale managerilor Gavril Grebenişan şi Romulus Cosma despre care a spus că au fost neperformanţi iar actuala administraţie ar trebui să-şi asume eşecurile lor.

„Cei doi manageri au fost evaluati, domnul Grebenisan printr-un control efectuat de la nivelul ministerului sanatatii in urma unui deces regretabil, iar domnul Cosma in urma unui audit intern comandat de noul director al regiei, Liviu Andrica.

Cele doua evaluari arata clar ca managerii numiti in functie de primarul Ilie Bolojan au fost neperformanti. Cei doi directori nu mai sunt in functie, dar nimeni nu si-a asumat esecurile si contraperformanta acestora.

Nici domnul Gavril Grebenisan si nici domnul Romulus Cosma nu au organizat o conferinta de presa in care sa ne prezinte realizarile dumnealor. Nici unul dintre ei nu a iesit cu capul sus in cadrul unei conferinte de presa in care sa ne prezinte bilantul activitatii.

Mai mult, evaluarile celor doi manageri, raportul de audit de la RAPAS si controlul efectuat de ministerul sanatatii au fost tinute departe de ochii publicului”

afirmă Horea Vuşcan care îl acuză pe Bolojan că preferă prietenia cu oamenii interesaţi în detrimentul orădenilor.

„Primarul Ilie Bolojan a ales sa-i protejeze e acesti doi ex-directori, preferand poate sa salveze o relatie de prietenie cu Radu Tirle, menajandu-l pe Romulus Cosma un timp indelungat cat l-a pastrat in functia de conducere.

Primarul Ilie Bolojan a ales sa-l menajeze si pe domnul Gavril Grebenisan, poate datorita unei relatii personale de prietenie. In tot acest scenariu domnul primar a uitat ca cetateanul oradean trebuie sa fie primul prieten al dansului”

a mai spus Vuşcan.

Atac şi la adresa PNL

Liderul Mişcării Verzilor a declarat în conferinţa de presă că PNL nu are cadre capabile să conducă Primăria şi Consiliul Judeţean.

„Ilie Bolojan si PNL Bihor nu si-a asumat inca public esecul major care poarta doua nume: Radu Tirle si Dumitru Voloseniuc. PNL nu l-a exclus din partid pe domnul Radu Tirle si nici primarul Ilie Bolojan nu s-a dezis de omul pe are l-a promovat acerb in campania electorala din 2008.

Domnul primar Ilie Bolojan se face ca nu vede contraperformanta domnului Tirle si a domnului Voloseniuc: pista Aeroportului din Oradea nemodernizata, drumurile judetene si comunale nemodernizate, Muzeul Tarii Crisului nefinalizat, un scandal permanent la Teatrul de Stat Oradea, un Spital judetean predat la Primaria Oradea din cauza unei incapacitati de a-l gestiona, un climat de lucru ostil in cadrul institutiei care s-a concretizat intr-un conflict deschis intre domnul Radu Tirle si sindicatul consiliului judetean care i-a cerut demisia, zeci de comune bihorene fara infrastructura de apa si canalizare.”

A spus Vuşcan care a mai adăugat:

„În ultimul timp se vede şi lipsa de cadre a PNL Bihor prin faptul ca a fost incapabil sa ofere un manager performant pentru Compania de Apa Oradea si CET unde au fost pastrati oameni din sistem, oameni criticati in urma cu trei ani ca facand parte din „administratia corupta” Filip.

Directorul Ovidiu Gavra de la Compania de Apa a fost pastrat desi domnul vicepreimar Gheorghe Carp i-a cerut demisia, iar la CET a fost pastrat domnul Dragos Gligor cu toate ca managementul acestuia a fost si este dezastruos. Lipsa de cadre a PNL se evidentiaza si prin „predarea” catre UDMR a regiei de transport local, OTL, si a Spitalului Judetean”

a încheiat preşedintele Mişcării Verzilor din Bihor.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4384 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Horea Vuşcan sare la gâtul liberalilor. Ilie Bolojan principalul vinovat”

  1. nobody spune:

    Ce fata de vin-alcool are Vuscan asta 🙂

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult