Categorized | Sanatate

Meciurile din afara terenului: crampoane în gură şi capete sparte!

OPINIE. Sunt mai bine de 30 de ani de când mă uit la sport la diferite tipuri de televizoare (alb-negru, cu lămpi, diamant sau color) dar abia după o perioadă bună am început să analizez acest fenomen. Sunt anumite sporturi de echipă care adună mult public de cele mai multe ori puţin cunoscător. Este şi cazul fotbalului românesc care a intrat în „epoca păcălelilor”. Se vorbeşte foarte mult de orice joc considerat derby, dar din păcate totul se rezumă pa partida din afara terenului.

Mai nou pe gazon nonvalorile în roş-albastru sau vişiniu au impresia că momentul lor îi face unici. Dar nu e deloc aşa, banii pe care îi câştigă doar că fac figuraţie la un astfel de aşa zis „spectacol” ar îndemna pe mulţi la sacrificii enorme.

Consider că România plăteşte fotbalul mult, dar foarte mult peste potenţialul lui actual. Mai mult, cei din jurul fenomenului vin şi vorbesc cu nonşalanţă de sume ridicol peste ceea ce poate oferi orice club când e vorba de a face unele achiziţii.

Referitor la comportamentul aşa zisului suporter al celor de la Petrolul pot să afirm că de mult spiritul de suporter adevărat este confundat cu dorinţa de a te face cunoscut în comunitatea respectivă prin a-ţi câştiga aşa zisul respect într-o faptă negativă, care nu are nimic comun cu fenomenul sportiv.

Spre surprinderea mea modul în care forţele de ordine au reacţionat a fost de-a dreptul penibil, un suporter alergând 60 de m fără a întâmpina nici un „gard” omenesc. E bine cânt totul se termină la comisii şi mai vorbim vreo două luni de un incident uitând mereu că fotbalul de pe gazon a trecut de mult în plan secund.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult