Archive | noiembrie 4th, 2011

Denisa Pantelie, fetița cu „gaură” în inimă, are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor

Denisa Pantelie este lumina ochilor mamei sale, Anita, care o crește fără tatăl care le-a abandondat încă de la nașterea fetiţei. Desi în luna noiembrie Denisa va împlini șapte ani, vârstă la care alți copii învață abecedarul, micuța nu a rostit până acum cuvântul mamă si nici nu a văzut-o sau auzit-o pe cea care i-a dat viață. De vină pentru „distanța“ dintre cele două este boala nemiloasă de care suferă, popular spus, are o „gaură“ la nivelul inimii. Medicii consideră că problemele Denisei au fost cauzate de faptul că, în timpul sarcinii, mama sa Anita, care la acea vreme avea doar 20 de ani, s-a îmbolnăvit de rubeolă.

Faptul că Denisa a supravietuit până la această vârstă reprezintă un miracol în sine Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Câştigă şi când evoluează mai modest. CSM Oradea – CS Otopeni 77-68

Seria partidelor cu rezultate pozitive este continuată de baschetbaliştii de la CSM Oradea care au câștigat meciul disputat împotriva lui CS Otopeni în prologul etapei a 7-a din sezonul regulat al Diviziei A. Întâlnirea desfăşurată în Arena Antonio Alexe din Oradea, a fost dominată de la un capăt la celălalt, în final gazdele reuşind să se impună cu scorul de 77-68. Deşi, trebuie să recunoaştem, baschetbaliştii din municipiul de pe Crişul Repede au făcut o partidă mai modestă.

Debutul întâlnirii a fost unul extrem de echilibrat Read the full story

Posted in SportComments (0)

Rozália Biró cercetată penal pentru că s-a folosit de calitatea de viceprimar pentru a-și închria un imobil

Agenția Națională de Integritate (ANI) solicită cercetarea penală a Rozáliei Biró pentru că în calitate de viceprimar a semnat un contract de închiriere pentru un imobil din Oradea, Fundației Partium a cărui membru fondator este. Viceprimarul susține că imobilul nu era în proprietatea Primăriei ci a statutului, că nu a făcut parte din comisia de adjudecare a atribuirii spaţiului și că imobilul nu a fost predat de către primărie Fundaţiei Parţium, nesemnându-se procesul verbal de predare – primire, astfel fundaţia nu a utilizat nici o zi spaţiul respectiv.

ANI a dat vineri publicității un comunicat de presă în care Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Roş-albaştrii îşi doresc reabilitarea. Luceafărul Felix visează la un punct cu UTA

Dacă la început sezonului se anunţa una dintre pretendentele la promovare, FC Bihor se zbate într-un anonimat total, seria rezultatelor modeste continuând etapă de etapă. Rezultatele negative din acest sezon sunt puse pe seama lipsei de motivaţie din partea aceloraşi jucători, care în loc să joace în primul eşalon au ajuns tot în liga a II-a, deşi pe teren au obţinut promovarea. De cealaltă parte, Luceafărul Felix speră să obţină măcar un punct la UTA Arad.

În cursul dimineţii de duminică, formaţia fanion a judeţului Bihor, Fotbal Club Read the full story

Posted in SportComments (1)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult