Categorized | Social

Profesorii vor decide în februarie Senatul și rectorul care va conduce Univeristatea din Oradea

Începute cu câteva săptămâni înainte, alegerile la Universitatea din Oradea se află în plină desfășurare. Deocamdată se fac alegeri la nivelul departamentelor din cadrul instituției, urmând ca din februarie să înceapă alegerile pentru Senatul Universității și pentru rectorul care va conduce Universitatea. Cornel Antal nu s-a decis încă dacă va candida pentru încă un mandat.

În prezent, până pe 16 decembrie se aleg membrii din consiliile fiecărei facultăți în parte care vor fi validați de Senatul Universitîții într-o ședință specială care va avea loc pe 19 decembrie.

„Urmează o perioadă de frământări. Între alegeri mi s-au plâns mulți colegi că există oameni care nu își fac treaba așa că eu îi sfătuiesc pe cei care vor vota să fie foarte atenți pe cine pun ștampila.

Să nu se lase în prinși în tot felul de jocuri de culise pentru că votul e secret și doar ei pot decide cine să le conducă facultate”

a spus rectorul Cornel Antal, într-o conferință de presă la Universitatea din Oradea.

Alegerea consiliilor la facultăți este foarte importantă pentru că ele conduc instituțiile, fiind formate atât din studenți cât și din cadre didactice și cercetători.

Corne Antal: „Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit”

Deși în până în 15 februarie se va ști clar cine vrea să conducă Universitatea din Oradea, rectorul Cornel Antal mnu este încă sigur dacă își va depune candidatura.

„Este o opțiune serioasă la care mă gândesc dar nu știu sigur dacă voi mai candida. Am destui colegi tineri și plini de energie care ar putea să conducă Universitatea, vorba cuiva: este plin cimitirul de oameni de neînlocuit”

a spus Cornel Antal la aceeași conferință de presă.

Conform ghidului alegerilor, adaptat la noua Lege a Educației, prma etapă a alegerilor privește alegerea membrilor consiliilor facultăților care se va termina în 16 decembrie 2011. Următoarea etapă va fi alegerea studenților membrii în Senatul Universității care va avea loc în perioada 16-18 ianuarie 2012.

Ultima etapă va fi alegerea membrilor cadre didactice în Senat și a rectorului și va avea loc între 8 și 15 februarie 2012.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult