Categorized | Sport

FC Bihor contează în retur şi pe entuziasmul tinerilor

În vederea pregătirii returului de campionat, formația de fotbal FC Bihor s-a reunit luni la Stadionul Municipal. La primul antrenament au participat 45 de jucători. Mulţi dintre aceştia sunt fotbalişti care în tur au fost împrumutaţi la alte echipe sau juniori de la FC Bihor și CF Liberty pe a căror entuziasm se va conta în retur.

Pe lângă fotbaliștii din turul campionatului, au apărut o serie de jucători care au fost împrumutați în toamnă și acum au revenit la echipă, dar și mai mulți tineri fotbaliști de la cele două centre de juniori, de la FC Bihor și CF Liberty.

Astfel, noutățile le constituie jucătorii: Ionescu, Sulea, Țoca, Moise, Ovidiu Popa, Bota, Hodișan, Olariu și Balla, jucători care au fost împrumutați în tur la echipe din ligile inferioare, precum și Valentin Petricău, Mune, Marc, Samuilă, Waritz, Bic, Hering și Matei, jucători care provin de la cele două centre de juniori, de la FC Bihor și CF Liberty.

Nu a plecat nimeni

În această săptămână vor avea loc antrenamentele de readaptare la efort, pentru ca până pe data de 12 februarie, când va începe cantonamentul din Ungaria, echipa să se antreneze pe plan local, la Stadionul Municipal și Băile Felix.

„Am fost mulți la reunirea de astăzi. Pe măsură ce intrăm în pregătiri vom cristaliza lotul pe care vom conta în retur.

Avem șapte săptămâni în care să ne pregătim cât mai bine pentru un retur interesant”

a declarat antrenorul Stelian Farcău.

De o părere asemănătoare a fost şi preşedintele Şerban Morcan care speră că entuziasmul tinerilor să aducă un plus echipei

„Ne-am axat în principal pe copii de la cele două centre de juniori, FC Bihor și Liberty. Sunt jucători care au fost în atenția echipei mari și în turul de campionat.

Vor face pregătirea cu echipa mare, pentru a câștiga experiență și a se acomoda. Sper ca cel puțin unul sau doi să demonstreze că merită să rămână în lotul echipei mari”

a declarat președintele clubului, Șerban Morcan.

După perioada de acomodare va urma un cantonament de două săptămâni la Debrecen.

În ceea ce privește jocurile amicale, vor fi în număr de 8 în această iarnă, dintre care doar pentru primul se cunoaște cu certitudine adversarul, Tricolorul Alparea, pe data de 28 ianuarie.

Printre ceilalți adversari se numără și Ferencvaros Budapesta și Debrecen.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult