Categorized | Social

Ninsoarea din ultimele zile a băgat Primăria Oradea în ședință

Ca urmare a căderilor masive de zăpadă de la sfârşitul săptămânii, la Primăria Oradea a fost convocată luni, 6 februarie, o şedinţă lărgită a Comandamentului pentru deszăpezire. Primarul Ilie Bolojan a atras atenţia că, în ciuda intervenţiilor efectuate în weekend de către RER, circulaţia continuă să fie dificilă pe unele artere principale şi în sensurile giratorii.

La şedinţă au participat primarul Ilie Bolojan, şeful Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea (care coordonează şi Comandamentul pentru deszăpezire), Ionel Ban, director producţie RER Ecologic Service, precum şi reprezentanţi ai unor regii şi companii de interes local – Compania de Apă, OTL, Aministraţia Domeniului Public, alături de Poliţia Locală, Poliţia Municipiului Oradea şi Serviciul Circulaţie Rutieră.

Au fost invitaţi şi reprezentanţi ai unor firme din municipiu – Selina, Drumuri Orăşeneşti şi Energomontaj, care deţin utilaje ce pot fi folosite pentru încărcarea şi transportul zăpezii şi cărora Primăria le-a solicitat sprijinul.

S-a făcut o analiză a modului în care s-a acţionat în aceste zile şi a problemelor care au apărut. Primarul Ilie Bolojan a atras atenţia că, în ciuda intervenţiilor efectuate în weekend de către RER, circulaţia continuă să fie dificilă pe unele artere principale şi în sensurile giratorii.

Principala problemă în prezent o constituie acumularea zăpezii de-a lungul carosabilului. De asemenea, sunt încă zone secundare în care nu s-a intervenit.

Poliția va ieși pe străzi

Reprezentanţii Poliţiei municipiului au sesizat că în zona centrală, la trecerile de pietoni, precum şi în zona de deal (Gh. Doja, L. Pasteur) circulaţia e în continuare îngreunată. Au mai fost semnalate probleme la unele rampe de acces (cum e cel spre Podul Densuseanu), în staţiile de tramvai şi autobuz, precum şi accesul la pasajele pietonale subterane.

În cadrul şedinţei s-a stabilit ca prioritate degajarea arterelor principale şi a intersecţiilor de zăpada îndepărtată de pe carosabil, fiind identificate şi punctele de depozitare a zăpezii.

„RER va continua să cureţe cu prioritate principalele artere de circulaţie din oraş, conform contractului cu primăria. De asemenea, va interveni pe străzile secundare, inclusiv în cartierele de blocuri.

În zona centrală va elibera de zăpadă trecerile de pietoni şi spaţiile de parcare. Acţiunile de deszăpezire vor continua după amiaza şi în cursul nopţii, RER urmând să aibă 12 utilaje cu lamă în permanenţă în oraş”

a declarat Ionel Ban, director RER.

Celelalte companii – Compania de Apă, Selina, Drumuri Orăşeneşti, la care se adaugă Energomontaj, au primit câte un sector de unde vor încărca şi transporta cu mijloace proprii zăpada adunată de-a lungul străzilor şi din intersecţii. Poliţia Locală şi a Municipiului vor fi prezente în intersecţii şi în zonele în care se lucrează, pentru a se evita accidentele.

S-a stabilit şi modul de colaborare cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în vederea curăţării intersecţiilor şi a sensurilor giratorii de pe şoseaua de centură a municipiului.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4373 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult