Categorized | Social

Cornel Antal a fost reales rector al Universității din Oradea cu o majoritate zdrobitoare

Așa cum se preconiza rectorul Cornel Antal a mai cîștigat un mandat la conducerea Universității din Oradea. La alegerile care s-au desfășurat ieri, 8 februarie 2012, au participat 869 de electori, adică 76% din totalul celor cu drept de vot. Cornel Antal a adunat 620 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Gheorghe Ionescu a fost votat doar de 206 electori.

Scrutinul de alegere al rectorului și al reprezentanților Senatului Universității din Oradea a început la ora 8:00 dimineața, printre primii prezenți la vot fiind și profesorul Gheorghe Ionescu.

Spre deosebire de alegerea studenților senatori, la votul pentru șefia universității, prezența a fost substanțial mai mare, înregistrându-se un cvorum de 76%, adică 869 de votanți dintr-un număr total de 1143.

La ora 13:00 la vot se înregistraseră deja 530 de electori, iar la ora 16:00 766, adică apoximativ 67%.

Transparență totală

Primul lucru care merită remarcat este faptul că, spre deosebire de alte alegeri, acest scrutin a fost cu… strigare. În fața jurnaliștilor și a aobservatorilor din tribune pe trei mese diferite au fost golite toate urnele în care fuseseră introduse buletinele de vot.

Apoi, șeful secției de vot Ioan Hathazi a luat fiecare vot a spus cu voce tare pentru cine era, l-a arătat presei (care l-a putut chiar fotografia) și observatorilor și apoi a fost așezat într-unul din cele două teancuri.

Încă de la jumătatea numărătorii se poate lezne deduce câștigătorul, teancul în care erau puse voturile pentru Cornel Antal fiind substanțial mai gros.

Unii dintre observaturi chiar au făcut glume pe seama teancului de buletine de vot ale lui Gheorghe Ionescu, sugerându-le celor care le numărau să îl împartă în două, pentru a fi mai multe.

Numărătoarea voturilor a început în jurul orei 19:00 și s-a terminat după aproximativ o oră și zece minute. La numărarea voturilor a fost prezent și Gheorghe Ionescu, care în majoritatea timpului a vorbit la telefon.

Deși, rezultatele urmau să fie anunțate după avizul biroului electoral central, atât observatorii din tribunele Sălii de Jocuri a Universității cât și jurnaliștii prezenți au știut rezultatul imdiat după ce numărătoarea se încheiase.

Asta pentru că notaseră în agende fiecare vot în parte. Rezultatul a fost zdrobitor: 620 de voturi pentru Antal 206 voturi pentru Ionescu. Restul de 43 de voturi au fost anulate din diferite motive.

Nu a știut să piardă

Imediat după numărarea voturilor, jurnaliștii au vrut să aibă un punct de vedere de la singurul dintre cei doi candidați care a fost prezent la numărătoare, Gheorghe Ionescu. Acesta, dezamăgit a declarat:

„Îmi păstrez punctul de vedere de dinaintea alegerilor. Candidatura lui Cornel Antal a fost ilegală. Le mulțumesc colegilor mei care au venit în număr atât de mare la vot dar sunt dezamăgit de alegerea lor.

De faptul că nu vor o schimbare, nu vor o Universitate modernă. Asta vor universitarii, asta să rămână”.

Curios este că deși, la începutul intervenției a afirmat că nu are nimic de obiectat cu privire la transparența alegerilor, Gheorghe Ionescu a declarat:

„Voi contesta în senat atât candidatura domnului Antal cât și rezultatul alegerilor!”

Răspunsul la afirmațiile făcute de Ionescu a venit abia joi, 9 februarie, când într-o conferință de presă, rectorul Cornel Antal a declarat:

„Îmi pare rău de afirmațiile dânsului și mă declar dezamăgit.

Universitatea din Oradea și-a exprimat clar și în mod democrat opțiunea și cred că orice încercare de a crea scandal aduce atingere întregii Universități, din acest moment”.

Indiferent de care va fi decizia finală cu privire de dreptul de candidatură al rectorului Cornel Antal, Gheorghe Ionescu va rămâne tot la mâna electorilor.

În cazul în care candidatura lui Cornel Antal nu va fi validată de Ministerul Educației, procedura prevede un nou scrutin de alegeri și nu numirea în funcție a celuilalt contracandidat.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4398 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult