Categorized | Social

Piața Unirii din Oradea va fi reabilitată complet până la sfârșitul anului viitor

Proiectul reabilitării și modernizării Pieței Unirii începe să prindă contur. Primarul Ilie Bolojan a semnat deja contractul, iar în acest moment se lucrează la organizarea licitațiilor. Proiectul prevede extinderea suprafeţelor destinate exclusiv pietonilor şi încurajarea transportului alternativ în zonă prin crearea a aproximativ 300 metri de piste de bicicletă.

Primarul Ilie Bolojan a anunţat că în cursul zilei de ieri, 26 martie, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea Pieţei Unirii.

Acest proiect este finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013, fiind de o importanţă majoră pentru investiţiile orădene iniţiate de municipalitate.

În urma proiectului, va creşte calitatea vieţii în Oradea prin reabilitarea infrastructurii urbane, se vor îmbunătăţi condiţiile de transport şi mobilitatea populaţiei, crescând totodată şi atractivitatea turistică a ansamblului urban şi a Centrului istoric din municipiu.

Se extinde masiv suprafața pietonală

Prin intermediul proiectului „Reabilitare, modernizare şi refacere scuaruri în Piaţa Unirii” se va reabilita integral îmbrăcămintea rutieră şi a suprafeţelor pietonale şi vor fi înlocuite elementele constitutive ale mobilierului urban – toate compatibile artistic cu centrul istoric.

Graţie acestui proiect, va fi redată circulaţiei pietonale o suprafaţă de cca. 9700 mp prin extinderea suprafeţelor destinate exclusiv pietonilor şi se va încuraja transportul alternativ în zona Pieţei Unirii prin crearea a aproximativ 300 metri de piste de bicicletă.

Proiectul preconizează scăderea poluării mediului cu 25% şi fluidizarea traficului prin reconfigurarea circulaţiei auto în Piaţa Unirii, diminuarea semnificativă a circulaţiei autovehiculelor şi eliminarea parcărilor.

Ansamblul decorativ arhitectural-sculptural, proiectat în 1926 de arhitectul Duiliu Marcu, va fi conservat. Vor fi restaurate elementele componentelor artistice, spaţiile verzi vor fi remodelate şi se va realiza un iluminat ambiental specific.

Totodată, prin construcţia a 5 fântâni arteziene şi valorificarea obiectivelor de for public din interiorul pieţei, se va reda o ambianţă proprie atmosferei istorice a pieţii.

„Contractul de finanţare fiind semnat, în perioada imediat următoare vom trece la organizarea licitaţiilor necesare pentru a demara cât mai repede lucrările.

Având în vedere faptul că perioada de implementare a proiectului este între martie 2012 şi septembrie 2013, intenţionăm ca anul viitor să avem Piaţa Unirii reabilitată şi modernizată”

a declarat primarul Ilie Bolojan.

Valoarea totală a proiectului este de peste 21 de milioane de lei din care contribuţia nerambursabilă este de 16,6 milioane lei.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 3995 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

  • Editorial