Archive | aprilie 11th, 2012

Iubiți câinii? Puteți adopta unul la Târgul de Adopții de vineri

La finalul acestei săptămâni, în zilele de vineri, 13 şi sâmbătă, 14 aprilie (între orele 10:30 – 17:00), Primăria Oradea va organiza, împreună cu Fundaţia SOS Dogs, un nou târg de adopţii a câinilor comunitari. Iubitorii vor putea alege dintre 400 de exemplare canine, toate cu analizele la zi.

Târgul va avea loc în Parcul Liniştii, la ţarcul de câini, iar iubitorii de animale vor avea posibilitatea să adopte Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Parcul Liniștii va fi gata peste două luni

Lucrările de amenajare a Parcului Liniştii, începute în luna septembrie a anului trecut au avansat, fiind realizate în proporţie de aprox 70% şi urmează să fie finalizate în luna iunie a acestui an. Noul Parc cu un contract de execuție de peste 2,5 milioane lei va avea 1.366 de  metri liniari de alei pietonale, fântână  arteziană, teren de minibaschet, skateboard și minifotbal.

Primăria Oradea doreşte modernizarea parcului existent prin crearea unor noi spaţii de agrement Read the full story

Posted in SocialComments (0)

advert

Definiția incompetenței: săracii Europei, cu cea mai mare creștere economică din UE!

Avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sinducatele vor continua să scoată oameni în stradă, că benzina s-a scumpit de 4 ori și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, Euro este de nerecunoscut, utilitățile se vor scumpi în continuare, primăriilor li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și ingrijorările europene? Așa cum scria, pe 13 noiembrie, Oxford Analytica nu există decât o singură explicație: incompetența. Rezolvarea? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții au inventat un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru că cei care fură sunt anchetați și băgați în pușcării, pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara. Trebuie să ai probleme serioase în a face diferența între realitate și povești ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” al guvernului. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca luna trecută, este pe o mână cu Isărescu care „a mărit” Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților care scoate oamenii la proteste.

Citește mai mult