Categorized | Educatie

Poveste cu lună

 Zilele trecute vorbea lumea de ceva lună uriașă. Care vine și drege și face și… Da, ok, luna nu e niciodată uriașă. Dar, când ai un Nikon nou de incercat, o lună plină poate fi un bun prilej să ieși la o tură de poze și la un mic scandal cu vecinii care cred că le spargi mașina. Așadar, de ce să nu iasă și o povestioară din asta?

Timișoara, sâmbătă spre duminică, 5 dimineața, somn încă nu (din motive îndeajuns de urâte, nu le mentionez aici). Ies. Ochesc luna. Ochesc o mașină să îmi sprijin scula, după ce am făcut câteva poze din mâna. Îmi fac treaba.

Hârâit de la etajul 4, din blocul de lângă  mine. Nene pe balcon. Eu nimic, pozez. Nenea urla: ce faci acolo, bă? Sunt o doamnă, ce pana mea, așa că nu răspund la provocări, pozez.

Ăla insistă, tot cu „bă” la capăt. Dupa vreo trei răgete, timp în care îi apare și muierea pe balcon, îi zic: dacă o să fiți mai puțin țăran, o să primiți și răspuns. Și pozez.

Ăla se preface că sună la poliție și spune să aud eu: alo, poliția, e unul (sic!) care încearcă să spargă o mașină, în spate la blocul x. Idiot, cine dracu’ ar crede că așa ar decurge dialogul? Pozez.

Ăia se agită, se foiesc. No, ghinion, să vină jos de au chef de povești. Mai iese o tură luna dintre nori (între timp stătusem sprijinită cu cotul în mașină, așa, de deruta adversarului), îmi fac ultimele poze. Și plec încet, dupa ce le-am făcut distinct cu mâna a pa-pa celor care nu știu să vorbească civilizat cu… un potențial hoț de mașini. 🙂

Ironia sorții: acum două luni jumate eram cea care poza în momentul în care poliția prindea niște hoți de mașini (la 2 dimineața) și trăsese și ceva focuri de armă. Ăia cu mașina (alta) erau tot din blocul ăla, deși mașina era lângă locuința mea.

A ieșit o lună mare și frumoasă, ceva nori, ceva combinații interesante și multe like-uri pe Facebook. Pentru că, urmând o mai veche pasiune, am folosit o poză și pentru a realiza prima mea hartă lunară, oferindu-le amicilor virtuali câteva detalii despre mările și craterele de pe lună.

Lumea se miră că nu-mi știu numerele de telefon pe dinafară. Ei, știu altele, unele rămase acolo din copilărie: unde sunt Marea Serenității, Marea Vaporilor, Marea Frigului, craterele, „Omul de pe Lună”. Să le reluăm și aici, dacă tot am deranjat vecinii ce nu pot înțelege la ce se mai poate folosi o mașină.

Cu albastru sunt mările și cu roșu sunt craterele:

1 – Oceanus Procellarum – Oceanul Furtunilor
2 – Mare Imbrium – Marea ploilor
3 – Mare Frigoris – Marea Frigului
4 – Mare Serenitatis – Marea Serenității
5 – Mare Tranquillitatis – Marea Liniștii
6 – Mare Crisium – Marea Crizelor
7 – Mare Fecunditatis – Marea Fecundității
8 – Mare Vaporum – Marea Vaporilor

9 – Mare Nubium – Marea Norilor
10 – Mare Nectaris – Marea Nectarului
11 – Mare Cognitum – Marea Știută
12 – Mare Humorum –  Marea Umezelii
13 – Copernicus
14 – Kepler
15 – Aristarchus
16 – Plato
17 – Langrenus
18 – Stevinus
19 – Tycho
20 – Byrgius
21 – Grimaldi

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4298 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult