Categorized | Social

Constantin Bungău și-a prezentat echipa împreună cu care va conduce Universitatea din Oradea

Aula Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, a găzduit miercuri, 9 mai 2012 o nouă ședință a Senatului universitar. În cadrul acesteia proaspătul rector Constantin Bungău și-a prezentat echipa de prorectori împreună cu care va conduce Universitatea din Oradea.

Ședința Senatului Universității a început cu discursul despre Ziua Europei al profesoarei Lia Pop. După acest moment simbolic, președintele Senatului Universității din Oradea, Sorin Curilă a dat cuvântul rectorului Constantin Bungău care și-a prezentat echipa.

Acesta a decis ca prorector pentru managementul seviciilor studențești și sociale să fie Simona Trip, singura păstrată în funcție din vechea gardă.

Actualul decan al Facultatății de Inginerie Energetică și Management Industrial, prof.univ.dr. Marcel Roșca va fi prorector pentru managementul academic.

Directorul Departamentul de Istorie al Facultății de Istorie, prof.univ.dr. Sorin Șipoș va fi prorector pentru managementul cercetării și relații internaționale.

Directorul departamentului de Construcții, în cadrul Facultății de Construcții și Arhitectură, conf.univ.dr. Marcela Prada va fi prorector pentru managementul resurselor materiale și patrimoniu și  prof.univ.dr. Ioan Gheorghe Țară va fi prorector pentru managementul resurselor financiare.

Cei 5 prorectori își vor prelua atribuțiile începând de joi, 10 mai 2012, urmând ca, în perioada următoare, să fie organizate și alegeri pentru funcțiile de decanii ai facultăţilor Universității din Oradea.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult