Categorized | Oradea

Joi se va decide dacă Oradea va avea viceprimar UDMR

Pe 21 iunie va avea loc ședința de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului Oradea, în sala mare a Primăriei. Punctul culminant al ședinței îl va constitui alegerea viceprimarilor. Deși rezultatele la alegeri nu dau prea multe șanse UDMR-ului să-și păstreze viceprimarul, șeful formațiunii politice susține că liberalii au promis înainte de alegeri că unul dintre viceprimari va fi din UDMR.

Incertitudinea cu privire la numirea unui viceprimar din partea UDMR vor fi spulberate joi când, de la ora 10:00, la Primăria Oradea va avea loc şedinţa de constituire a noului Consiliu Local.

„Convocarea în şedinţa de constituire a Consiliu Local al Municipiului Oradea a consilierilor şi a primarului, declaraţi aleşi ca urmare a rezultatului alegerilor din 10 iunie 2012, se face în baza Ordinului Prefectului nr. 253 din 14 iunie 2012”

se afirmă într-un comunicat de presă al Primăriei.

Pe ordinea de zi a ședinței se va afla: alegerea comisiei de validare, validarea mandatelor consilierilor aleşi, depunerea jurământului de către consilierii a căror mandate au fost validate, alegerea preşedintelui de şedinţă a consiliului local, depunerea jurământului de către primar, alegerea viceprimarilor și aprobarea numărului şi componenţei comisiilor de specialitate pe diferite domenii.

Cu sau fără UDMR?

Ca urmare a alegerilor, configurația noului Consiliu Local este următoarea: USL –18 consilieri, UDMR – 6 consilieri și PDL – 3 consilieri.

Deși rezultatele nu le mai dau șanse UDMR-iștilor pentru a impune un viceprimar maghiar, reprezentanții formațiunii speră ca partenerii din alianța încheiată înainte de alegeri să se țină de cuvânt.

„Pentru Primăria Oradea și CJ Bihor, protocolul semnat de președinții PNL, PSD, UDMR şi PC prevede că, după formaţiunea care câştigă , celelalte două formaţiuni vor avea unul dintre viceprimari sau vicepreşedinţi”

a afirmat, cu ceva timp în urmă, președintele UDMR Bihor, Szabó Ődőn ca răspuns la speculațiile apărute pe plan local, conform cărora Ilie Bolojan ar renunța la viceprimarul UDMR dacă USL va avea suficiente voturi.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4410 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult