Categorized | Oradea

Prima decizie în cazul plagiatului lui Ponta: 85 de pagini copiate integral!

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a dat vineri un verdict în ceea ce privește plagaiatul lui Victor Ponta. Cei 20 de membrii au decis că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat, copiind integral nu mai puțin de 85 de pagini.

Deși guvernul condus de Victor Ponta s-a grăbit să demită membrii CNATDCU pentru a nu da acest verdict, cei 20 de profesori s-au întâlnit vineri pentru a discuta plagiatul de care era acuzat premierul Victor Ponta.

Conform realitatea.net, pentru a împiedica tranșarea situației, însuți ministrul interimar al Educației, Liviu Pop s-a deplasat la la şedinţa CNATDCU pentru a le explica membrilor că nu au dreptul să analizeze acuzaţiile de plagiat la adresa premierului Victor Ponta.

Inevitabilul s-a porodus însă, Consiliul apreciind că Victor Ponta a plagiat, copiind integral, nu mai puțin de 85 de pagini din alte lucrări.

În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Urmează demisia?

Într-un interviu acordat publicaţiei „El Pais”, şeful Guvernului a fost citat spunând că îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat şi, cu siguranţă, se „va retrage”.

Mai mult, premierul a răspuns afirmativ la solicitarea reporterilor „El Pais” care îl întrebaseră dacă va demisiona.

Victor Ponta a fost acuzat de plagiat la începutul lunii de revista de prestigiu „Nature”, care susţinea că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională conţine texte copiate.

Oradea Press a tratat pe larg subiectul încă de săptămâna trecută, într-un material de opinie pe care îl puteți citi AICI.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4325 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult