Categorized | Social

Parcul Salca – de la vis la realitate. Primăria îl vrea finalizat până în vara lui 2013

Deși se vorbise mult despre proiectul noului parc de lângă complexul Lotus Center, foarte puțini credeau că se va alege ceva de el. Mai ales că terenurile erau foarte bine contate iar rechinii imobiliari greu de îndepărtat. Cu toate acestea, săptămâna aceasta, municipalitatea a făcut pasul cel mai important pentru construirea noului parc, semnând contractul de finanțare.

Acesta a fost semnat la Administraţia Fondului pentru Mediu la București de primarul Ilie Bolojan, alături de preşedintele Administraţiei, Radu Dan Septimiu Popa.

Proiectul este finanţat prin „Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi”, iar obiectivul general al lui este îmbunătăţirea calităţii mediului prin crearea de spaţii verzi în mediul urban.

Totalul investiţiei este de puțin peste 2,7 milioane lei cu TVA, din care două milioane (adică 89,98% din cheltuielile eligibile ale proiectului) vin de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în timp ce contribuţia proprie a Municipiului Oradea este de puțin peste 222 de mii de lei.

Lac cu ponton și cascadă

Parcul Salca va fi situat pe malul Peţei, între zona Cantemir şi complexul Lotus, va avea o suprafaţă totală de 34.140 mp, din care spaţiile verzi amenajate se vor întinde pe o suprafaţă de  21.721 mp.

Noul parc va avea un lac cu o suprafaţă de 4.885 mp, (adică 14,31 % din suprafaţa totală), plantat cu 11 specii de plante de apă şi de mlaştină, traversat de un ponton din lemn pentru a fi observată viaţa acvatică şi de un pasaj din blocuri de beton şi piatră care să creeze o mică cădere de apă (de 0,20 m).

Proiectul mai prevede realizarea unui labirint medieval având în centru un foişor (observator), două rozarii dispuse pe două artere importante de acces în parc, prevăzute cu pergole şi bănci, două piaţete pentru recreere, activităţi cu rol educativ şi informativ, în special legate de mediu şi protectia acestuia, una scufundată iar cealaltă înălţată și o plantaţie de bambuşi înalti de 4-8 m, pe malul lacului.

În total au fost prevăzute să fie plantate 10.883 de bucăţi de plante (arbori, arbuşti, plante perene, trandafiri, plante de apă şi mlaştină, bambuşi, gard viu).

Totodată, parcul va fi dotat cu panouri de informare cuprinzând planul parcului, cât şi speciile de plante şi amplasamentul acestora, fântâni de apă potabilă, toalete ecologice, bănci, coşuri de gunoi, stâlpi de iluminat cu o înălţime de 100 cm pe aleile principale şi stalpi de 350 cm, alimentaţi cu panouri fotovoltaice, dar şi reţea de irigat pentru toate plantele care necesită apa şi aspersoare pentru peluze.

,,Până la semnarea acestui contract am întâmpinat unele greutăţi, dar acum sunt bucuros să văd că proiectul prinde în sfârşit contur.

Licitaţia pentru demararea proiectului o vom organiza până la sfârşitul lunii august, în aşa fel încât în această toamnă să putem începe lucrările, iar până în vara anului 2013 Parcul Salca să fie gata”

a declarat Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4398 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult