Cineva se întreba la începutul secolului spre ce se îndreaptă această lume, din ce în ce mai civilizată și, în același timp, mai incultă. Oamenii au înțeles repede că civilizația nu are nimic în comun cu cultura și că, de fapt, oamenii pot fi, în același timp, și civilizați și proști ca noaptea. Octavian Paler vine cu o definiție foarte interesantă a acestui paradox, numindu-i pe „inculți” neo-barbari.
Săptămâna trecută, mergând la cumpărături, m-am pomenit în fața unei „oferte” de nerefuzat. De obicei nu mă dau în vând după oferte. Încerc să cumpăr ce îmi trebuie fără să îmi pese de ce vor ei să îmi bage pe gât. De data asta am cedat. Mă aflam în fața unui raft cu cărți care se vindeau la 4 lei bucata. Erau cărți dintr-una din colecțiile care au venit în ultimii ani, la pachet, cu câte un ziar.
Mi-am cumpărat „Calomniile mitologice” ale lui Octavian Paler, o carte interesantă care m-a cucerit de la primele pagini prin stilul, sinceritatea și clarviziunea autorului. Mi-a plăcut, printre altele, paralela pe care autorul o face între barbarul care ataca în urmă cu câțiva ani civilizația și neo-barbarul care trăiește în ea, profitând de pe urma ei.
„Barbarul, care i-a îngrozit întâi pe greci apoi pe romani, își trăia incultura cu o mare și naturală sinceritate. El nu-și ascundea grosolănia sub costume scumpe, și sub zâmbete studiate cum procedează, astăzi, neo-barbarul. Și nu se rușina să fie prost-crescut. Mânca semințe, azvârlind cojile și în Forul roman, când s-a văzut între monumentele învinșilor, pe când neo-barbarul o face în tribuna oficială la meciurile de fotbal.
Și vi se pare că exagerez prea tare dacă zic că între peșteră și un salon modern s-a petrecut, mai ales, o „civilizare” a ipocriziei? Am învățat să ne prefacem, să fim bădărani, fără ca asta să bată la ochi decât dacă vrem să semănăm dlui Becali. Spunem „bună ziua” sau „mulțumesc” până și celor pe care, dacă am fi sinceri, am vrea s-i strângem de gât. (…)
Barbarii, doamnelor și domnilor, înjurau când le venea să injure, scuipau când le venea să scuipe, nu descoperiseră ipocrizia. Noi încercăm să jucăm comedia bunelor maniere, să ne menținem instinctele și resentimentele în limite civilizate”
spune Paler în „Calomnii Mitologice”. Maestru în arta camuflajului, neo-barbarul este cu mult mai viclean decât strămoșul lui, principala diferență fiind capacitatea de a corupe, de a-și câștiga adepți printre cei „săraci cu duhul”, unii ajunși la maturitate, alții aflați la faza „marilor căutări” ale vieții. Dar, de ce este mai periculos neo-barbarul decât barbarul?
„Oricât de mult ar semăna răul din lumea de azi cu răul care rodea, spre sfârșitul ei, Roma antică, putem sta înlăuntrul Romelor noastre fără să ne temem că ne dau târcoale armate de barbari îmbrăcați în piei de animale. (…) Pericolul e sub nasul nostru. Și e cu atât mai mare cu cât, dacă împotriva barbarilor suntem pregătiți, din școală, să-i privim cu dispreț și compasiune, în fața neo-barbarilor suntem total descoperiți. Fiindcă neo-barbarul e un produs al civilizației.
Barbarul, cum știți, era analfabet. „Neo-barbarul” și-a asigurat un oarecare lustru; are, în general, liceul terminat și, de multe ori, chiar diplome universitare. Barbarul purta veșminte croite din blănuri de animale. Neo-barbarul se îmbracă fiind atent la cerințele modei.
Barbarul umbla pe jos sau călare. Neo-barbarul circulă cu limuzina. El a schimbat bâta cu o geantă diplomat. Și, dacă are bani, își poate permite orice. Nu-i pasă nici de gramatică nici de bun simț. E un mitocan cu aplomb, cu bodyguarzi și cu ifose. Lingușitorii roiesc în jurul lui, îl laudă prin ziare și-l poftesc la talk-show-uri”
mai spune Paler. Nu cred că este cazul să aducem explicații în plus. Ajunge să priviți în jurul dumneavoastră ca să vedeți câtă dreptate are scriitorul. Câte sute de mii de nulități sunt ridicate zilnic pe piedestaluri în țara asta și cât de multe „maimuțe în costum”, neo-barbari – cum le zice Paler – ne dau lecții din sfatul țării, din instituții sau, pur și simplu, din stradă.
Trist este că această molimă care distruge, din interior, lumea în care trăm, nu prea poate fi stopată. Nu neapărat pentru că nu ar fi soluții, ci pentru că ele depind tocmai de ei, de neo-barbari.
„Nu civilizația, ci cultura se opune, de fapt, barbariei!”
spune Octavian Paler.
Iar în România, cultura este de mulți ani bătaia de joc a unor „neica-nimeni”. Nu doar cultura în sine ci și mecanismele prin care ea ar trebui să ajungă la noile generații. Școala e praf, miniștrii analfabeți sau plagiatori sunt schimbați de miniștrii care își înfig mai bine neamurile și nevestele în instituții superioare sau cu „spălători de rufe murdare” incapabili.
Reformele se fac în bătaie de joc și de două ori pe an iar în sistem colcăie căpușe a căror singură calificare este carnetul de membru de partid.
Neo-barbaria nu are remediu în România. Și nu are remediu pentru că, așa cum spune Paler, ei nu îi poate fi opusă civilizația ci cultura. Cu sula Uniunii Europene în coaste, poate, în câteva decenii, ne vom civiliza. Vom rămâne însă veșnic niște neo-barbari!