Categorized | Social

O nouă şansă pentru absolvenţii care vor să ajungă medici

Vizită cu reale beneficii pentru Universitatea din Oradea, efectuată de ARACIS, în perioada iulie-septembrie 2012. În urma acesteia, Facultatea de Medicină a primit dreptul de înfiinţare a unei noi specializări de masterat şi i s-a mărit cifra de şcolarizare cu 135 de locuri.

Universitatea din Oradea va organiza luna aceasta o nouă sesiunea de admitere, la patru dintre specializările Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

Decizia a fost luată în urma măririi capacităţii de şcolarizare pentru trei specializări de la învăţământul universitar de licenţă şi înfiinţarea unei noi specializări la masterat. Toate acestea au avut loc ca urmare a vizitei ARACIS desfăşurată în lunile iulie – septembrie 2012.

Astfel, vor fi scoase la concurs 135 de locuri cu taxă. 40 de locuri la Medicină (licenţă), 35 de locuri la Medicină Dentară  (licenţă), 10 locuri la Radiologie şi Imagistică (licenţă) şi 50 de locuri la Managementul Afecţiunilor Aparatului Locomotor (masterat).

Programul de masterat este unul nou care a obţinut recent acreditare, cu calificativul „Încredere”.

Înscrierile vor avea loc în perioada 24 – 27 septembrie 2012 iar concursul de admitere (evaluarea candidaţilor) a fost programat pentru 28 septembrie, urmând ca între 29 şi 30 septembrie candidaţii admişi să îşi confirme locul ocupat.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4411 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult