Categorized | Cultură

Stagiune de cinci stele la Teatrul Regina Maria

Pentru stagiunea 2012-2013, la Teatrul Regina Maria, orădenii se vor întâlni atât cu producții noi, pentru toate vârstele („Ţiganiada”, „La Iunion, birjar!” sau „A douăsprezecea noapte”), dar şi cu spectacolele-vedetă din stagiunea trecută, ca „Scripcarul pe acoperiş”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” sau „Biloxi Blues”.

Stagiunea 2012-2013 s-a deschis cu premiera din cea de-a XVIII-a Ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, spectacolul „Equus” (de Peter Shaffer, în regia lui Szabo K. Istvan) – povestea unui psihiatru care încearcă să trateze un tânăr care are o fascinaţie patologică religioasă faţă de cai.

Shaffer a fost inspirat să scrie „Equus” după ce a auzit despre o întâmplare cutremurătoare: un tânăr de 17 ani a orbit şase cai, într-un orăşel de lângă Suffolk. Dramaturgul a construit o istorie fictivă asupra cauzelor care ar fi putut provoca incidentul, fără să cunoască alte detalii despre acesta.

Acţiunea piesei e similară unei poveşti cu detectivi, în care psihiatrul Martin Dysart încearcă să înţeleagă cauzele acţiunilor băiatului, luptând în acelaşi timp cu sentimentele contradictorii cu privire la viaţa sa personală.

„În curând vine timpul”, „Ţiganiada” şi „La Iunion, birjar!”

Al doilea spectacol pe care Trupa Iosif Vulcan îl propune publicului orădean este „În curând vine timpul” (de Line Knutzon, în regia lui Radu Afrim), o tragi-comedie despre problemele cotidiene ale omului modern şi cum îi afectează acestea viaţa de cuplu.

Termene şi orare care ne ghidează viaţa, programări şi ceasuri peste tot, de la încheietura mâinii până la ecranul telefoanelor mobile.

Cu cât secundele ticăie mai sâcâitor, cu atât mai conştienţi suntem de faptul că trăim în timp, de-aceea Hilbert (Richard Balint) îi face cadou nevestei (Liliana Ghiţă) o menajeră (Ioana Dagău) pentru a-i oferi timp să aibă timp.

O superproducţie a Teatrului Regina Maria va fi spectacolul „Ţiganiada” (de Ion Budai-Deleanu, regia artistică Sorin Militaru), care va avea premiera în 25 noiembrie.

Spectacolul realizat după celebra epopee a lui Ion Budai-Deleanu se înscrie în seria marilor spectacole după texte clasice.

Beneficiind de o dramatizare realizată de Radu Macrinici, cîştigător a două premii Uniter pentru dramaturgie, spectacolul teatrului orădean nu este doar o restituire a unui text legendar ci şi o transpunere la timpul prezent a savuroaselor aventuri pe care ţiganii lui Ion Budai-Deleanu le trăiesc în drumul lor spre căutarea unei ţări iluzorii.

Muzica, dansul şi mai ales prestaţiile actoriceşti completează acest tablou pitoresc şi fac din „Ţiganiada” unul din cele mai importante evenimente ale acestei stagiuni.

Reprezentanţii trupei nu-l uită nici pe marele dramaturg I.L. Caragiale (anul 2012 stând sub semnul său) astfel că, de Ziua Naţională a României, vor pune în scenă o nouă premieră – „La Iunion, birjar!”, în regia lui Daniel Vulcu.

Scenariul va fi alcătuit din cele mai cunoscute schiţe ale lui Caragiale, îmbinând umorul fin cu muzica de bună calitate şi încercând să recreeze o lume demult apusă, dar mereu actuală, atât în plan politic, cât şi social.

Nici comediile nu vor lipsi

Clasicii se întorc în teatrul orădean prin punerea în scenă a piesei lui William Shakespeare, „A douăsprezecea noapte” (în regia lui Alexandru Mâzgăreanu). Scrisă în apropierea Crăciunului de la 1600, piesa, ca multe alte comedii shakespeariene, e bazată pe încurcarea identităţii unor personaje.

Viola se travesteşte în bărbat, ia numele de Cesarino şi intră în serviciul ducelui Orsino. Acesta din urmă e îndrăgostit de tânăra Olivia, al cărei tată şi frate au murit recent. Pentru a-i cuceri inima, Orsino îl foloseşte ca intermediar pe Cesarino.

Crezând că Cesarino este bărbat, Olivia se îndrăgosteşte de acesta, adică de Viola… La rândul ei, Viola nutreşte sentimente ducelui, cel care-i devine prieten apropiat şi confident în acelasi timp… O comedie savuroasă care va captiva fără îndoială publicul orădean.

Spectacolul muzical „Scripcarul pe acoperiş” nu mai are nevoie de nicio prezentare: a fost cel mai bine primit spectacol al Teatrului din Oradea! Cu două nominalizări la Premiile Uniter, prezenţa la trei festivaluri şi două premii, acest musical se întoarce în Stagiunea 2012-2013, începând cu luna noiembrie.

Piesa istoriseşte câteva întâmplări din viaţa lăptarului Tevye, în efortul acestuia de a-şi menţine familia unită prin respectul tradiţiei atotputernice în comunitatea evreiască din satul rusesc Anatevka, toate însoţite de muzică live din partea orchestrei „Hakeshet Klezmer Band”.

Abonamente în noua stagiune vor costa 60 de lei în stal (sală), 70 de lei la lojile laterale (parter şi etaj I) şi 80 de lei la lojile centrale.

În abonament vor fi incluse spectacolele „Equus” (de Peter Shaffer), „În curând vine timpul” (de Line Knutzon), „Ţiganiada” (de Ion Budai-Deleanu), „La Iunion, birjar!” (I.L. Caragiale) şi „A douăsprezecea noapte” (de William Shakespeare).

Agenția de bilete va fi deschisă de luni până vineri, între orele 12:00 şi 18:00, sâmbătă și duminică între orele 10:00 şi 13:00, și cu o oră înainte de fiecare spectacol.

Detalii se pot obţine şi la numărul de telefon 0259.440.742.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4360 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult