Categorized | Social

Despre sănătatea orală, la Oradea

Hotelul Continental a fost miercuri, 11 octombrie gazda unei mese rotunde, în cadrul campaniei „Zâmbeşte România”, eveniment la care s-a discutat   despre starea actuală de sănătate orală la nivel local şi s-au dezbătut modurile în care se pot dezvolta programe de educaţie şi prevenţie pentru îmbunătăţirea sănătăţii orale în judeţul Bihor.

La eveniment au participat, pe lângă directorii de la cele mai importante şcoli din Oradea, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor (inspectorul Kery Hajnal), ai Direcţiei de Sănătate Publică (Zoe Bitea) şi reprezentanţi ai autorităţilor locale (viceprimarul Ovidiu Mureşan), judeţene (prefectul Claudiu Pop), deputatul Sonia Drăghici, senatorul Ioan Mang şi secretarul de stat Florin Bodog.

Medicul Constantin Romanul a făcut o scurtă prezentare a platformei Europene pentru o igienă orală mai bună şi a campaniei „Zâmbeşte România”.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Florin Bodog a spus că instituţia pe care o reprezintă susţine campania, şi că programul este util pentru că prevenţia, deşi îşi arată roadele în timp, duce la o cheltuială mai mică pentru tratarea anumitor afecţiuni orale.

Cea mai interesantă prezentare a fost cea a Prof. Dr. Sonia Drăghici, membru al Comisiei de Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor. Aceasta a prezentat mai multe cifre interesante în ceea ce priveşte igiena orală, atât la nivel European cât şi la nivelul ţării noastre.

„Trebuie reţinut că 50 % din populaţia europeană suferă de o formă a paradontozei iar în România, 70% din oameni au cel puţin o carie. Merită reţinut şi faptul că 66% dintre români nu au fost la stomatolog în ultimul an”

a punctat deputatul, care alături de Florin Bodog, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie al Universităţii din Oradea, au fost iniţiatorii acestei campanii în oraşul nostru.

Obiectivul campaniei îl reprezintă creșterea nivelului de conștientizare în rândul populaţiei a importanței sănătăţii orale, prin realizarea unor programe de educaţie şi prevenţie a bolilor cauzate de o slabă igienă orală şi comunicarea paşilor simpli pe care consumatorii îi pot urma pentru îmbunătăţirea sănătăţii orale.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea, împreună cu GlaxoSmithKline(GSK) Consumer Healthcare România şi Wrigley România.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4345 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult