Archive | octombrie 15th, 2012

Petrom duce zece orădeni la România – Olanda

Timp de patru zile terenul sintetic din balonul cu aer cald al Bazei Sportive „Tineretului” din Oradea a fost gazda ediţiei inaugurale a Cupei Cartierelor – Petrom la fotbal pentru amatori sau legitimaţi, pe teren redus. În premieră pentru judeţul Bihor, echipa care a câştigat competiţia va participa gratis la jocul dintre România şi Olanda de pe Arena „Naţională”.

Întrecerea a fost organizată de Asociaţia Almas, preşedinte Lucian Hebriştean Read the full story

Posted in SportComments (0)

Are nevoie de bani pentru medicamente şi tratament

Deşi nu a împlinit încă vârsta de 3 ani, micuţul Matei Vida ştie deja prea bine ce înseamnă suferinţa. A fost diagnosticat cu sindromul Lesh-Nyhan, retard motor, nefrocalcinoză litiază biliară, anemie hipocromă, normocitară şi hiposideremică, şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, provine dintr-o familie fără posibilităţi financiare, din localitatea bihoreană Chiralău, pentru care reprezintă însă cea mai mare bucurie a vieţii.

Impresionată de povestea tristă a micuţului, Asociaţia Piticot a reuşit Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult