Categorized | Cultură

Peșteri bihorene în expoziția anuală cu fotografii din subteran, la Timișoara

În „lumea cu luminile”, cum ar spune Ileana Vulpescu, oamenii merg pe poteci sau drumuri asfaltate și fac poze pentru Facebook cu „idioten camera”. De fiecare dată când datele acestei ecuații se schimbă, te poți apropia ceva mai mult de esențe. Exact pentru a ne arăta acest lucru, prin poze de dincolo de asfalt, de sub, de nișă și realizate cu scule ce, uneori, trec de prețul unei mașini, Asociaţia Speologică Prusik din Timișoara organizează marţi, 4 decembrie, la ora 18:30, la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara, vernisajul expoziţiei de artă fotografică „Întuneric și Lumină”.

„Expoziţia încearcă să aducă mai aproape de publicul larg o parte din frumuseţile inedite pe care speologii le descoperă în cursul explorărilor în mediul subteran. Participand la vernisaj, aveţi posibilitatea să aflaţi povestirea fiecărei fotografii, cât e de dificil și de fascinant să descoperi și să imortalizezi lumea ascunsă în adancurile pământului” – spun speologii de la Prusik, și pentru moment chiar simți că fascinația se poate grupa în trepte diferite, din care pe cele de sus (ca valoare, nu ca geotropism) găsești rezultatele muncii lor.

Cum devine treaba cu Prusikul? Cei grupați sub numele acesta de nod sunt oameni ce au strâns bucuria excursiei cu cea a muntelui, apoi a peșterilor, apoi a pozatului. Pentru că ei fac performanță în speologie, nu rămân pe cărările „pantofarilor”.

Dar ce e cel mai frumos la ei e că nu vorbim de un grup de tineri sau de „de mai multă vreme tineri” care au prins o pasiune și pedalează pe ea, în cerc închis, ci de lume care vine și pleacă, pe lângă niște puncte de aglutinare constante, dar care s-au regăsit în ideea generală de „prusici” – aceea că frumusețile sub-pământului nu sunt ale cuiva anume ci se explică și se oferă tuturor celor interesați.

Ceea ce face ca, în fiecare primăvară, „prusicii” să dea sfoară în țară (adică prin Timișoara, mai ales printre studenți) despre cursul anual de inițiere în speologie pe care îl oferă. Aici ajung cei interesați și învață despre relief, meteorologie, chiroptere, carst, formațiuni și cățărare. Și multe altele, de care, poate, nu îmi aduc aminte acum, dat fiind că am bifat acest curs de cîțiva ani buni. Dar ce n-am uitat au fost zonele practice ale cursului, în care teoria rămâne frumoasă dar departe, și trebuie să faci cunoștință cu „găuri de șoarece” și să bagi târâș pe care nici un soldat cu instrucția exigentă la zi nu l-a visat în armată.

Pentru că „prusicii” noștri nu glumesc. Te-ai băgat în horă, joci. Vei urca munți, vei coborî în peșteri, vei face ramonaj, vei urca pe corzi, vei saluta urme de gheare de urși de peșteră rămase în stâncă (da, grifade se numesc, n-am uitat!), vei merge pe benzi înguste și lunecoase de lemn, vei intra sau cădea în apă, vei luneca în nămolul rece din peșterile active, te vei canoni cu burta pe nisip și cu fundul presat de tavanul peșterii dar, la sfârșitul dumului, vei fi bifat încă o victorie asupra ta, a ceea ce credeai limite, asupra frumosului ascuns. Pentru că de-abia de aici încep și fotografiile.

Uneori echipamentul e foarte greu, uneori devii isteric la posibilitatea de a scăpa în apă, a uda sau a ți se aburi sculele foto sau obiectivele, uneori te dai cu barca sau pe frânghie pentru a ajunge unde trebuie, uneori luminile nu te ascultă sau șuvoiaele de apă ți-au închis calea, dar până la urmă tot ajungi, iar miza continuă să fie mare: nu doar să vezi și să îți înfrumusețezi sufletul, prin asta, și și să iei ceva de aici și să duci mai departe, împletit în mărțișorul camaraderiei cu cei de la care ai învățat și, mai apoi, pe care îi înveți și tu.

Acesta este lucrul pe care îl veți vedea, de azi, pe simeze, în a XIII-a ediție a „portretului de peșteră”, oferit de Asociația Prusik. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 4 – 21 Decembrie 2012, între orele 9:00 – 18:00, intrarea fiind liberă.

Peșterile ce apar în fotografii sunt din Banat, Crișana și Mehedinți, o parte din poze fiind realizate în Bihor, pe Valea Sighiștelului, unde și are loc, anual, una dintre excursiile organizate în cadrul cursului de inițiere în speologie.

Cei care au contribuit la realizarea acestei expoziții sunt SC Kathrein Romania SRL, Saguaro Technology INC, Restaurant Leonardo Da Vinci, SC K-pital SRL, SC Real Systems SRL, Studio Foto Modex, SC C.D.A. & CAMARDU SRL, SC Eurosign Production SRL, SC Frigoglass Romania SRL, Administrarea Domeniului Public Timisoara, Club Daos Timisoara. Partener media este 24FUN.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult