Categorized | Sanatate

Educație pe „pile” – idealul rectorului Universității din Oradea

Constantin Bungău – șeful Universităţii din Oradea, a susţinut miercuri, 19 decembrie 2012, într-o conferinţă de presă că instituţia pe care o conduce ar fi avut de câştigat dacă la Ministerul Educaţiei ar fi fost numit un secretar de stat din Oradea. Rectorul a dat exemplu municipiul Cluj Napoca unde anul acesta au fost aprobate opt mii de locuri pentru studii de licenţă, în timp ce la Oradea ministerul a alocat doar 1.700.

În loc să considere munca şi performanţa ca principiu generator de bunăstare, să „oblige” (prin rezultatele instituției) studenţii să aleagă Universitatea din Oradea şi, drept urmare, Ministerul Educaţiei să aloce mai multe fonduri, rectorul orădean consideră că instituţia este dezavantajată în cursa pentru banii de la bugetul de stat din cauza că nu are „o pilă” la minister.

„Oradea are aproximativ 200 de mii de locuitori, Cluj Napoca are peste 300 de mii. La noi există o singură Universitate publică, şi anume Universitatea din Oradea în timp ce la Cluj sunt mai multe.

Anul acesta am primit 1.700 de locuri bugetate la licenţă în timp ce la Cluj au fost apropate opt mii la toate Universităţile.

Ce buget intră în Cluj Napoca şi ce buget întră în Oradea. Cred că am avea mare nevoie de un secretar de stat din Oradea la Ministerul Educaţiei”

a spus Constantin Bungău, fără a compara şi numărul de studenţi sau performanţele instituţiilor din Cluj Napoca cu cele ale instituției din Oradea.

Chiar dacă unele Universități ar fi avantajate pe acest criteriu, acest lucru este o derogare de la normalitate, un abuz. Ori, ca șef al unei instituții publice, să declari că ai fi de acord cu această anormalitate dacă ea te-ar avantaja, nu este un lucru care să-ți facă cinste. Nici ție și nici instituției pe care o conduci.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4313 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult