Categorized | Social

Bilanţ pe 2012. Poliţia bihoreană în cifre!

Deşi în 2012 bugetul alocat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor a fost mai mic decât cel de care ar fi avut nevoie pentru a-şi desfăşura aşa cum trebuie activitatea (dar mai mare decât în 2011), poliţiştii bihoreni au reuşit să soluţioneze mai multe cauze penale decât în anul precedent.

Miercuri, 30 ianuarie 2013,  s-a tras linie peste anul 2012 la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor. În faţa a aproximativ 200 de ofiţeri, a prefectului Claudiu Pop, a preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor Cornel Popa, a primarului Oradiei, Ilie Bolojan, a procurorului general Aurel Mascaş, a preşedintelui Tribunalului Bihor;

Constantin Manoliu şi a preşedintelui Judecătoriei Oradea, Julieta Crăciun Crenguţa, şeful IPJ Bihor, Liviu Popa a făcut un scurt bilanţ al instituţiei pe anul 2012, nu înainte de a-i felicita pe ofiţerii care au ieşit de curând la pensie.

Furturle din maşini s-au înmulţit în 2012

Ca în fiecare an, bugetul cu care au fost nevoiţi să se descurce poliţiştii bihoreni a fost mai mic decât cel pe care ei îl considerau neccesar. A fost însă cu puţin mai mare decât cel din 2011.

Cu toate acestea, rezultatele activităţii desfăşurate de oamenii legii au fost superioare anului 2011. Comparativ cu acest an când s-au înregistrat 14.195 de cauze penale înregistrate şi 13.390 de cauze penale soluţionate, în 2012, s-au înregistrat 14.025 de cauze penale înregistrate şi 13.392 de cauze penale soluţionate. Dintre acestea, 11% au fost soluţionate cu trimitere în judecată şi 54% cu neînceperea urmăririi penale.

Poliţiştii de la „Ordine şi siguranţă publică” s-au confruntat cel mai mult în 2012 cu cazuri de furt (88%), dintre acestea, cele mai multe (50%) au fost furturi din autoturisme.

„S-a constatat o tendinţă de creştere a numărului de fapte care aduc atingere patrimoniului public şi privat, siguranţei cetăţeanului sau ordinii şi liniştii publice”

a explicat chestorul Liviu Popa.

Pentru combaterea şi prevenirea acestora au fost organizate 72 de razii, 1.978 de acţiuni, 12.305 controale directe, care au dus la descoperirea a 2.374 de fapte penale (din care 1.797 în flagrant), fiind aplicate 41.622 de sancţiuni contravenţionale.

În ceea ce priveşte „Siguranţa traficului rutier”, deși numărul posesorilor de permis de conducere și parcul auto, au crescut continuu în ultimii ani, numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere are un trend descendent.

În 2012 au fost reţinute 3.290 de permise şi au fost aplicate peste 75 de mii de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe (42.632) pentru viteză excesivă.

Mai puţine crime ca în alte judeţe

Compartimentul de „Investigarea fraudelor” (parte a compartimentului de „Investigare a criminalităţii”) a soluţionat cele mai multe dosare din ultimii 5 ani, cu trei mai multe decât în 2012 şi cu 20 mai multe decât în 2008.

În ceea ce priveşte Combaterea evaziunii fiscale, oamenii legii au întocmit 715 dosare penale, dintre care 615 au fost soluţionate, au fost aplicate 206 sancţiuni contravenţionale în valoare de 391.900 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 637.500 lei.

Mai mult, tot în cadrul acestui compartiment, au fost identificate 13 grupări infracționale, toate fiind destructurate, a fost constatat un prejudiciu de aproape 90 de milioane de lei din care s-au recuperat puţin peste 15 milioane de lei şi au fost arestate sau reţinute 18 persoane.

În ceea ce priveşte combaterea corupţiei, poliţiştii s-au condruntat cu creșterea fenomenului infracțional privind faptele de trafic de influență, cheltuirea banilor publici în mod fraudulos şi achiziții directe de servicii sau bunuri în mod fictiv ori la prețuri supraevaluate. Pentru aceste infracţiuni sunt cercetate 163 de persoane şi au fost întocmite 44 de dosare penale.

La capitolul „Infracţiuni contra persoanei”, principalele fapte cercetate au fost loviri și alte violenţe (40% din total) și amenințări (20% din total).

Criminalitatea de mare violență a înregistrat un nivel redus raportat la populația județului, toate omorurile comise fiind soluționate prin identificarea autorilor.

Din cele 21 de infracțiuni de mare violență comise în anul 2012, 13 au fost comise în familie, 6 spontan, iar 2 din gelozie.

Anul 2012 a fost un an în care s-au înregistrat multe tâlhării (126), 117 (93%) fiind soluţionate cu arestarea a 39 de persoane.

Conform poliţiştilor, autorii au vizat in general persoane în varstă, de sex feminin, sustragând bijuterii sau poşete, pe care le valorificau ulterior prin case de amanet.

Creşterea încrederii în poliţişti

Chiar dacă în urma unui sondaj efectuat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, poliţia se bucură în Bihor de un grad de încredere de 2,60 (pe o scară de la 1 la 4), oamenii legii vor să ridice acest grad deoarce este foarte dificil să realizeze obiective importante fără sprijinul societăţii civile şi al populaţiei.

„Dacă un poliţist fuge după un hoţ pe Republicii, nouă din zece orădeni îi vor pune piedică poliţistului, nu hoţului”

a spus şeful IPJ Bihor, Liviu Popa care a enumerat cele patru obiective ale instituţiei pe care o conduce, pentru anul 2013.

Acestea sunt: creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale și financiare necesare dezvoltării și menținerii capacității operaționale a Poliției Române şi consolidarea parteneriatului cu societatea civila și creșterea gradului de încredere  în poliţie.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4359 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Bilanţ pe 2012. Poliţia bihoreană în cifre!”

  1. Dan spune:

    Felicitari acestor oameni, care vegheaza la siguranta noastra!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult