Categorized | Sport

Alte două parcuri concesionate în Oradea

La sfârșitul anului 2012 Primăria Oradea a semnat contractele privind concesionarea serviciului public de întreținere și amenajare a parcurilor Liniștii și Padiș. Acestea au obligația să colecteze deșeurile de pe zonele verzi, să golească coșurile de gunoi, să cosească mecanic gazonul, să transporte nisip la locul de joacă pentru copii și patrupede şi să execute lucrări de reparații ale mobilierului urban și ale aparatelor de joacă.

Firma care se va ocupa pe o perioadă de trei ani de întreținerea și amenajarea Parcului Liniștii (cu o suprafață totală de 48.963 mp)  este S.C. Rer Ecologic Service S.A.

Valoarea contractului de lucrări este de peste 312 mii lei, iar lucrările de întreținere au început din 23 ianuarie 2013, data ordinului de începere.

În ceea ce privește întreținerea și amenajarea Parcului Padiș (cu o suprafață totală de 9.641 mp), aceasta îi revine firmei S.C. Adenandra S.R.L. Valoarea contractului de lucrări pe o perioadă de trei ani este de 97.543 lei. Lucrările de întreținere au început din 22 ianuarie 2013.

În cadrul acestor contracte de concesiune, firmele de întreținere au obligația să colecteze deșeurile de pe zonele verzi, de la locul de joacă pentru copii, de la terenul destinat plimbării patrupedelor; să măture mecanic aleile dalate și asfaltate; să golească coșurile de gunoi; să cosească mecanic gazonul; să semene gazon; să tundă gardul viu; să planteze trandafiri cățărători; să execute tăieri de corecție a  arborilor; erbicidare; întreținere fântână arteziană; să transporte nisip la locul de joacă pentru copii și patrupede; să execute lucrări de reparații ale mobilierului urban și ale aparatelor de joacă etc.

Pe lângă aceste activități, firmele au obligația să întrețină curățenia în grupurile sanitare din interiorul parcului, să asigure materialele de igienă necesare, să asigure iluminatul prin menținerea permanentă în funcțiune a corpurilor de iluminat, să execute deratizarea și dezinsecția profilactică.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4424 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult