Categorized | Cultură

Specialiştii în cultură tradiţională se revoltă: „Autoritatea ne calcă în picioare conştiinţa şi munca”!

La fel cum a făcut în urmă cu ceva timp PDL-ul, tăvălugul USL continuă să măture totul în cale şi să-şi impună acoliţii în toate instituţiile. Un exemplu îl reprezintă aici şi iminenta impunere „cu forţa” la conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor a unui şef a cărui singură mare virtute o reprezintă carnetul de membru de partid. Doar că, aici, specialiştii s-au răsculat şi sunt decişi să intre chiar şi în greva foamei doar pentru a fi numit în funcţie, prin concurs, un om competent.

Printr-o scrisoare adresată în mod public conducerii Consiliului Judeţean Bihor, specialiştii CJCPCT Bihor se opun numirii pe criterii politice a unui nou şef în instituţia lor. Scrisoarea, datată 29 martie 2013, este adresată preşedintelui CJ Bihor Cornel Popa şi vicepreşedinţilor Ioan Mang şi Kiss Alexandru şi este semnată de Miron Blaga – consultant artistic, Aurel Moț şi Anca Popescu Rațiu – consultanţi artistic, Cristian Seghedi – maestru dans şi Octavian Blaga – redactor.

Evaluare… politică!

Semnatarii scrisorii fac mai întâi o recapitulare a evenimentelor care s-au petrecut la CJCPCT Bihor.

„Evaluarea activităţii pe anul 2012 a directorului general manager al Centrului a avut rezultate catastrofale, fără precedent în istoria evaluărilor de acest gen în judeţul Bihor.

Consecinţă a notei obţinute la această evaluare, contractul de management al dlui Radu Matei Pavel încetează de drept la data comunicării evaluării (sau soluţionării unei eventuale contestaţii). Directorul general manager ne-a invitat la o întrunire şi ne-a adus la cunoştinţă despărţirea d-sale de instituţie.

Între timp, dl. Pavel s-a îmbolnăvit subit, urmare probabil a tracasărilor şi umilinţei la care a fost supus, lăsând instituţia într-o şi mai mare incertitudine, cu o serie de responsabilităţi şi activităţi în derulare. În cinci zile, autoritatea era obligată să numească un interimar.

Pentru a invita autoritatea să pună lucrurile la punct cât mai curând, abţinându-se de la numiri clientelare care să complice şi mai mult desfăşurarea activităţii noastre, am adresat o primă scrisoare dlui Preşedinte Cornel Popa.

Nu am comentat evaluarea, deşi aduce atingere şi prestigiului nostru, am cerut lucrul cel mai firesc într-o democraţie: să nu ni se impună clientelar conducerea interimară şi să se organizeze un concurs corect pentru ocuparea funcţiei vacantate.

În anul de graţie 2013, ne este nouă ruşine că mai trebuie să cerem această minimă normalitate. Reacţia a fost aceeaşi crasă lipsă de transparenţă. Prinşi, poate, cu probleme pe care le-au considerat stringente, reprezentanţii autorităţii nu s-au sinchisit să ne lămurească situaţia în mod oficial, ci doar pe la colţuri şi prin interpuşi.

Mesajul transmis în acest mod a fost decizia sfidătoare, motivată halucinant: un tânăr client politic va fi, fără doar şi poate, numit foarte curând în funcţie, pentru că are nevoie de o pâine. Cei care au transmis acest mesaj au poftă de dume cu noi, probabil, şi ne confundă cu nişte oi pe o păşune, care vor sta cuminţi până ajunge un cioban la turmă. Sau lupul, totuna”

afirmă semnatarii scrisorii care fac aluzie la Adrian Dume, pentru care se aude că ar fi fost „pusă la păstrare” funcţia.

„Cerem respectul valorii, respectul competenţei, respectul muncii”

Pentru a evita intrarea într-o degringoladă cu consecinţe imprevizibile, semnatarii scrisorii solicită ca la conducerea centrului să fie numit un specialist din cadrul instituţiei, care poate asigura desfășurarea în bune condiții a programului,

„asigurarea unor condiţii de concurs transparente şi corecte, cu o comisie de evaluare independentă şi nepartizană. Suntem pregătiţi să solicităm monitorizarea naţională şi internaţională a concursului”

şi

„Introducerea în caietul de obiective al concursului a unui pachet minimal de proiecte stabilit de specialiştii instituţiei.

Pachetul minimal de proiecte are în spate nu numai o cunoaştere detaliată a fenomenelor de cultură tradiţională din Bihor, ci şi girul profesional şi moral al unor specialişti de anvergură din afara judeţului şi chiar a ţării”

spun specialiştii de la CJCPCT Bihor care mai afirmă că

„dvs. reprezentaţi, mai mult sau mai puţin întâmplător, dar efemer, autoritatea în Bihor. Ne-am pus toate speranţele în dvs., după ani de dezastru social şi moral. N-am umblat cu jalba-n proţap după bani, nu cerşim favoritisme, nu cerem nimic imposibil. Cerem respectul valorii, respectul competenţei, respectul muncii”.

Dacă autorităţile vor continua să le ignore doleanţele, semnatarii scrisorii spun că au pregătit un prim şir de proteste.

„Începem luni, 1 aprilie: iniţiem un protest simbolic, sub forma grevei japoneze. Simultan, vom face public protestul nostru prin presă sub forma unei scrisori deschise. Vom solicita colaboratorilor noştri, instituţiilor similare din România, prietenilor noştri din ţară şi din străinătate, academicieni, universitari, scriitori, artişti, oameni de cultură şi iubitori de cultură, să se ralieze protestului nostru împotriva ingerinţei politicului în instituţia noastră.

Cum ştiţi, nu suntem singuri în situaţia aceasta. Starea de spirit e explozivă în multe instituţii de cultură din ţară, dar poate că mămăliga trebuie să explodeze, de data aceasta, la Oradea. Prieteni şi colaboratori, din Statele Unite până în China, din Australia până în Marea Britanie şi Belgia, ne-au transmis deja mesaje personale de solidaritate, exprimându-şi dorinţa de a semna protestul nostru.

În cazul în care autoritatea nu găseşte de cuviinţă să discute cu noi, să ne explice ce are de gând şi să ne satisfacă cerinţele, din 10 aprilie avem pregătită o altă modalitate simbolică de protest, sub forma „ocupării” instituţiei. Sub sloganul „Ocupaţi-vă Tradiţiile! Ocupaţi-vă Centrul de Cultură Tradiţională”, vom invita şi cele câteva sute de colaboratori ai noştri să se alăture „asediului” moral, sincronizându-ne acţiunile directe cu cele virtuale, prin reţelele de socializare.

Dacă nici până în data de 15 aprilie solicitările noastre nu găsesc soluţionare, vom declanşa conflictul de muncă. Avem în plan şi acţiuni extreme, pentru a ne transmite mesajul cât mai puternic: vom intra în greva foamei”

afirmă cei cinci angajaţi care mai adaugă în finalul scrisorii:

„Azi, autoritatea ne calcă în picioare conştiinţa şi munca. Când ne este intoxicată libertatea de a produce valori culturale, cele care ne stau în putinţă, noi rămânem în picioare şi strigăm, cum am mai făcut-o şi altădată, cu cuvintele lui Labiş: Ascultă, ascultă, ascultă: / Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”

mai spun angajaţii CJCPCT Bihor.

Ichim Vasilică

 

This post was written by:

- who has written 4359 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult