Categorized | Sanatate

Traian Băsescu – președintele tuturor minciunilor!

După ce tot anul trecut a vorbit despre faptul că USL vrea să preia controlul asupra justiției și să impună în funcțiile de procurori niște acoliți, subliniind mereu că în acele funcții e nevoie de oameni competenți, că așa cere și UE, și nu de marionete politice, săptămâna trecută Traian Băsescu a uitat de competență și a dat-o înainte cu „asumarea răspunderii”, de parcă el și-ar fi asumat răspunderea eșecului la Referendum.

Președintele tuturor românilor, cum îi plăcea să își spună în campanie, a ajuns în ultimul timp un fel de președinte al tuturor minciunilor. Traian Băsescu se folosește de tot ce-i cade în mână pentru a-și justifica deciziile, care mai de care mai aberante. Legile europene sunt pentru el niște fâșii de hârtie igienică pe care le întrebuințează după cum are nevoie sau nevoi.

Atunci când îi sunt de folos le invocă bătând cu pumnul în masă, atunci când îl dezavantajează, preia retorica USL-istă, aia cu „nu ne spune nouă Merkel cum să ne conducem țara!”. Competența e un criteriu important pentru stabilirea procurorilor doar atunci când el nu are nicio pârghie în numirea lor.

Când însă găsește metoda și reușește să-și impună oamenii, atunci vorbește despre „asumarea răspunderii”, uitând că el își asumase inițial răspunderea la referendum susținând că dacă va primi un vot de blat masiv, va demisiona. Vot masiv a fost, cinste și onoare nu prea. Ce înseamnă ca ministrul de Justiție, care azi e unul și mâine e altul, să-și asume răspunderea?

Dacă Ponta „a ales-o” pe Kovesi și ea se va dovedi un procuror prost, atunci Ponta va demisiona, va fi tras pe roată, ars pe rug? Îl vor iubi românii mai puțin dacă a ales niște procurori incompetenți? Asumarea răspunderii este doar una dintre numeroasele minciuni pe care președintele a din ce în ce mai puțini români ni le servește pe tavă.

Și nu discutăm aici despre cât de bună sau rea ca procuror este Kovesi. Discutăm despre un principiu. Acela că e necesar ca în cele mai importante funcții să fie oameni competenți dacă vrem ca România să evolueze.

Oameni care să-și fi dovedit competența, nu lingând bocanii politicienilor ci făcându-și treaba acolo unde au ajuns și demonstrând că știu pe de rost legislația pe care urmează să o aplice.

Dar cui îi pasă de principii, într-o țară care e condusă de un mincinos, un plagiator, un turnător și cel mai leneș om din Parlament.

Ichim Vasilică

 

This post was written by:

- who has written 4372 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult