Archive | iulie 16th, 2013

De ce nu se fac transplanturi, când nu se fac

Se pierd organe. Se pierd vieţi. Oameni care ar putea trăi cad în ei înşişi, din cauza bolii, şi mai apoi mor, din lipsă de organe. România e o ţară în derivă din punct de vedere medical. Dar cum arată deriva asta atunci când e vorba de transplant? Cu ajutorul câtorva oameni implicaţi în sistem am încercat să găsim răspunsul. Nu l-am găsit. Dar unele dintre fire duc la peniţa ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Probabil pentru un economist cu ASE-ul făcut la „fără frecvenţă” e ceva mai greu de înţeles cum devine chestia cu timpul de ischemie la rece şi cu împărţeala pe căprării a centrelor de transplant Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Doar şase au rămas nerepartizaţi. Eminescu şi Gojdu cele mai căutate licee!

Marţi, 16 iulie, a fost o zi cu emoţii pentru absolvenţii de gimnaziu din Bihor. Prima etapă de repartizare computerizată s-a încheiat lăsând pe dinafară doar 6 absolvenţi. Media cea mai mică cu care s-a intrat la liceu în Bihor a fost 3,50, elevii cu zece alegând Colegiile Naţionale „Mihai Eminescu” şi „Emanuil Gojdu” din Oradea şi Liceul „Teodor Neş” din Salonta.

Cei mai buni elevi, cei cu media zece au intrat fără nicio emoţie la şcolile la care doreau. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult