Categorized | Religie/Culte

Vicarul foraneu greco-catolic Ţurcaş arată cum a fost pârât la Securitate de protopopul ortodox al Oradiei, Dorel Rusu, şi de fostul protopop Victor Tăut. Protopopul Rusu neagă.

E primul dosar de Securitate pe care îl voi vedea altfel decât în poze. E ceva ciudat ce simt despre asta, de parcă ar scoate cineva dintr-un laborator ultra-secret (din cele două care au aşa ceva) o fiolă cu variolă păstrată pentru viitorime. Îl cunosc de trei ani pe părintele Gheorghe Ţurcaş din Şimleu, am avut câteva întâlniri în zona sa, am discutat ore bune la telefon. Dar acum este un prilej aparte: vom vorbi faţă către faţă despre trecerea sa de la ortodocşi la greco-catolici şi de preoţii ortodocşi despre care îmi spune că îl pârau la Securitate.

O fiolă cu variolă e un lucru ciudat: dicţionarul îţi spune că e o boală eradicată. Dar enciclopedia Wikipedia în română vorbeşte de ea la prezent. Am prins 4 ani de variolă, după Wikipedia în română, şi aproape 17 de Securitate. Şi mereu mi-am spus, atunci, şi după, şi acum, şi oricând: nu înţeleg cum cineva putea fi turnător. O boală cu manifestări fizice e mai lesne de înţeles. Să faci aşa ca cineva să fie mereu urmărit, nu.

Ca o boală perfidă, turnătoria…

Nu pot merge pe ideea că „aşa erau timpurile”. Şi mă voi uita toată viaţa la turnătoria asta ca la o eprubetă cu variolă, păstrată ca ceva pentru istorie, ca să ştim, ca să nu se mai repete… Îmi aduc aminte de versurile lui Dinescu

„Fereşte-mă Doamne de cei ce-mi vor binele
de băieţii simpatici
dispuşi oricînd la o turnătorie voioasă
de preotul cu magnetofonul sub sutană
de plapuma sub care nu poţi intra fără să dai bună seara (…)”.

Îmi aduc aminte şi de banca pe care stăteam, în Arad, cînd le-am citit prima oară. Şi de gândul, ca lângă recipientul cu variola păstrată în scop educativ: „cum să trădeze un preot, dacă el chiar crede în Dumnezeu?” E cev nesănătos aici.

Da, ştiu treaba cu timpurile, cu şantajele, cu avantajele obţinute de unii, cu toate explicaţiile. Dar mai ştiu şi că au fost şi unii care n-au pactizat. Care n-au trădat. Care au putrezit prin puşcării pentru asta. Fiecare a ales de poate sau nu duce un compromis. Îmi place să cred că eu nu l-aş fi ales. Îmi spun mereu asta. Dar… cine ştie… Atunci când ai o mamă bolnavă, atunci când ai un copil homosexual, atunci când politica îţi stă în calea visului… Şi totuşi, îmi spun că eu nu aş fi trădat.

Ce înseamnă trădare? Fiecare ţară are nevoie de un serviciu de informaţii, iar dacă se poate ca acesta să fie eficient, e cu atât mai bine. Dar eficienţa nu înseamnă şi aberaţie. Fiecare ar fi trebuit să aibă un bun simţ, să ştie ce atentează la siguranţa statului şi ce nu. A turna pe cineva la Securitate şi a spune cu cine se întâlneşte şi ce face, doar pentru că se presupune că are o altă credinţă decât a ta, e aberant. A interzice un cult la modul în care a fost interzis greco-catolicismul în România, în 1 decembrie 1948, e aberant. Un teolog adevărat ar fi trebuit să ştie asta…

Scurt drum la Bădăcin

 

Merg la Şimleu Silvaniei să văd cum e cu boala asta pe care n-o înţeleg. Vreau să văd dosarul acela de Securitate, cum e, cum se pâra, cum te simţi răsfoind un lucru ca acesta, ca un ierbar al propriei tale vieţi. Mai întâi ajung în Bădăcin, să văd ce-a mai rămas din conacul lui Maniu, să văd vechea biserică a greco-catolicilor, unde părintele Ţurcaş a fost preot ortodox, ca, mai apoi, după revoluţie, ortodocşii să refuze să o dea înapoi greco-catolicilor, deşi nu o mai folosesc, deşi o ţin să se părăginească, sub lacăt.

Aici este unul dintre locurile unde oamenii nu au uitat influenţa lui Maniu, a lui Coposu asupra ţării. Unde trecerea înapoi la greco-catolici, după 1948, nu a fost ceva neobişnuit. Unde cei care au rămas greco-catolici nu sunt doar în manuale de istorie, sunt cunoscuţii satului, ai bunicilor, de aici.

Nici măcar nu văd ce e neobişnuit ca un preot dintr-o familie de greco-catolici, ca şi părintele Ţurcaş, denumit „Păstorul” şi la care se face referire sub numele de „obiectiv”, la Securitate, să fi trecut înapoi la credinţa familiei lui de demult, după ce a fost preot şi în Bădăcin.

Casa cu o fărâmă de sfânt

 

Abia apoi revin la Şimleu, şi discutăm, discutăm, discutăm. Şi, cândva, dimineaţa, apare şi dosarul pe care doream să-l văd. Dar nu înainte de a face câteva fotografii cu preotul greco-catolic pensionar, ce ţine şi acum liturghia în fiecare zi în capela din casa proprie, ca atunci când nici în Şimleu nu exista biserică greco-catolică, pentru că cea veche nu a fost retrocedată iar cea nouă nu se născuse încă.

Asta înseamnă că părintele Ţurcaş are aici o frântură de sfânt, după credinţa creştinilor. De nu ai un antimis cu semnătura episcopului şi un buzunărel, în el, cu nişte moaşte, nu poţi ţine liturghia. Bărbatul din faţa mea are antimisul. Mi-l arată, îl cunosc, cunosc şi semnătura episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea. Unii oameni ai locului spun şi despre părintele Ţurcaş că este un sfânt. Lucrurile se potrivesc. Altele, multe, nu s-au potrivit, în timp.

De-i las pe românii noştri confuzi în mai toate cele medicale şi mă uit pe pagina Wiki în engleză, văd că nu doar bucăţelele celor consideraţi de creştini sfinţi, pentru suferinţa lor, s-au păstrat. În 2003, într-o universitate din Santa Fe, s-a găsit într-o carte un plic cu cruste de variolă vechie un secol şi ceva. Şi omenirea şi-a pus problema: „N-am scăpat?” Dar agenţii FBI au intervenit rapid.

Până la dosar, până la discuţie, iau un fragment din biografia părintelui Ţurcaş, oferită de preotul greco-catolic Cristian Borz din Bădăcin.: „În perioada februarie 1977 până în 31 ianuarie 1986 a funcționat ca preot la Parohia Bădăcin, comuna Pericei, județul Sălaj. În acestă perioadă de 9 ani, pe lângă activitatea pastorală a desfășurat și o bogată activitate administrativă: a reînnoit acoperișul cu șindrilă nouă din Maramureș, de la biserica veche, monument istoric; a rezugrăvit interiorul de două ori, a făcut garduri, porți la biserică și a pietruit drumul de la Biserică la Căminul Cultural din sat; a construit o casă parohială cu trei nivele, garduri, porți, anexe gospodărești etc.

Din 1 februarie 1986 a fost transferat, prin concurs, ca preot paroh la Parohia Șimleu 1. Aici a organizat și coordonat realizarea picturii “in fresco” a bisericii, lucrare terminată în 1988. A schimbat iconostasul vechi cu unul nou sculptat, a făcut lambriuri și scaune de stejar, a schimbat dușumeaua.

Când a aflat că prin Decretul 9 din 31 decembrie 1989 s-a eliberat Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a optat pentru revenirea la această Biserică, din care făcea parte prin Taina Sf. Botez. A dorit să rămână să slujească în biserica în care era paroh, care era fostă greco-catolică. Nu s-a întâmplat așa pentru că a fost scos forțat și, din 17 iunie 1990, a slujit în aer liber. Câteva duminici în curtea casei  în care locuia, apoi în parcul Cetății Bathory, în sala de ședințe a Primăriei Șimleu (iarna anului 1990) și apoi 12 ani în Casa de Cultură a orașului Șimleu, unde se plătea și chirie.

În iulie 1990, nu a putut să oficieze slujba de cununie a fiului său, Septiumiu- Cătălin Ţurcaş, în biserică, ea fiind oficiată în aer liber, în Parcul Cetății Bathory.

În anul 1998 a început construcția unei noi biserici în Şimleu-Silvaniei, care este consacrată în 4 iulie 2004.

Fiind singurul preot greco-catolic la Șimleu, a desfășurat diverse activități: probleme pastorale, predarea religiei în școli, construcția bisericii. La acestea se adăugau îndatoririle de protopop: vizitarea parohiilor, reactivarea și reorganizarea lor.

La 4 iulie 2004, cu ocazia slujbei de consacrare a noii biserici, P.S. Dr. Virgil Bercea al Oradiei, în prezența Nunțiului Apostolic în România, Jean Claude Perisset, a Arhiepiscopului George Guțiu de Cluj-Gherla, a Episcopului Alexandru Mesian de la Lugoj și a Episcopului Ioan Șișeștean de Maramureș, a anunțat reactivarea Vicariatului Foraneu al Silvaniei, care cuprinde protopopiatele Șimleu, Zalău și Supur, iar părintele Gheorghe Țurcaș este numit Vicar foraneu al Silvaniei (adică în afara cetății episcopale).  (…)

Din anul 2009 s-a pensionat din funcția de protopop al Șimleului, rămânând în funcția de Vicar foraneu al Silvaniei, ocupându-se de viața spirituală a celor trei protopopiate din subordine. ”

Iau şi un alt fragment, cel pe care l-a scris părintele Ţurcaş pentru momentul pensionării sale, în 2009, şi care are legătură cu cele care vor urma: „Iubiţi credincioşi, momente grele le-am petrecut şi în teritoriul protopopiatului: scandal la Fizeş soldat cu bătăi în biserică, la Plopiş au vrut să-mi răstoarne maşina, la Drighiu scandal, la Valcău am avut dialog cu ortodocşii fără rezultat, doar m-am ales cu jigniri, la Sici s-a soldat cu scandal şi jigniri la adresa preoţilor noştri. La Porţi am sfinţit casele cu gardă de corp formată din credincioşi.

Peste tot am simţit un sprijin moral din partea unor credincioşi ataşaţi trup şi suflet de biserica noastră. În toate momentele mai importante erau nelipsiţi d-l. dr. Liviu Gârbea, d-l prof. şi ziarist Ioan Lupa Crişan, regretatul economist Ghilea Petru, toţi trei de la Zalău. Le mulţumesc din suflet.

În primii ani primeam şi mesaje, fie telefonic fie prin curieri, transmise cam în felul acesta: „Trădătorule! Iuda! Am să-ţi sparg capul!„ ; „Am să-ţi tai gatul!”; „Am să-ţi sparg geamurile şi acoperişul de pe casă!” sau „Dacă sunteţi greci, mergeţi în Grecia!” etc. Uneori acestea le rosteau sub influenţa acoolului. Nu le-am luat în seamă; eu răspundeam răului cu bine.”

Mulţi dintre preoţii ortodocşi care s-au reîntors la credinţa greco-catolică, atunci, la început, au făsut-o fără gândul unor posibile avantaje ulterioare. Plecau din biserici cu comunităţi mari spre slujirea sub cerul liber, spre chinul proceselor şi al ridicării bisericilor, spre readucerea aminte a enoriaşilor care se strângeau în jurul lor că trecerea la greco-catolicism, în anii 1700, a însemnat lumină şi cultură pentru Transilvania.

Impresionant este şi un alt fragment din amintirile părintelui Ţurcaş, despre anii de început, anii când nu exista biserică ci doar suflet: Nu pot uita cuvintele regretatului domn Chiorean Ioan – senior, care mi-a spus: „Părinte, dacă slujiţi chiar pe vârful Măgurii, eu acolo voi merge.” Dumnezeu să-l odihnească în pace.”

Şi ceva ce ştiam de o vreme şi m-a impresionat mult, când am auzit prima dată, este despre roata istoriei: fiul preotului Ţurcaş, Septimiu, s-a căsătorit în parc, sub cerul liber, şi nu pentru că ar fi prins o modă occidentală ci pentru că… nu era biserică. Peste 14 ani, la inaugurarea bisericii noi greco-catolice, tânărul ceva ma puţin tânăr era printre invitaţii la sfinţire, în loc de frunte, cu panglica tricoloră pe piept – devenise între timp primarul oraşului.

De aici, cu vagi întreruperi, pentru întrebări scurte, dialogul cu părintele Ţurcaş e aproape monolog, curge de la sine şi spune tot. Singura întrerupere externă este când uşa casei se deschide fără ca cineva să bată, şi mi-e clar: a venit… primarul. (Ne cunoaştem deja de la alte activităţi din zonă). În casa cu nenumărate flori a doamnei Florica Ţurcaş, copilul este oricând acasă, chiar de are acum, ca şi casă mai mare, de grijit, tot oraşul.

Un preot ortodox târziu, filo-catolic

 

–         Părinţii v-au vorbit despre greco-catolici?

–         Părinţii m-au învăţat şi rugăciunile, cu „spirit”, cu „mărire”, cu papa de la Roma. Sigur, preotul îl pomenea în taină pe papă. Preotul nostru n-a semnat trecerea la ortodoxie dar a semnat pentru el doctorul Căpraru…

–         Nu v-aţi gândit să rămâneţi preot ascuns, să nu mergeţi la ortodocşi?

–         Când m-am dus la Teologie nu cunoşteam pe cei care erau într-adevăr în activitatea clandestină… Fratele meu deja era în anul 3 la Teologie Ortodoxă când m-am dus. La noi nu era o poziţie diametral opusă, nu se făcea caz din asta, ştiam că preotul nostru e la locul lui, nu slujea pe cât posibil cu preoţii tineri ortodocşi. El a rămas în suflet greco-catolic. Cunoşteam aceste lucruri şi aceste restricţii ale lor. Pentru aceasta, când a murit tata, noi i-am respectat opţiunea, l-am chemat pe Popa Aurel, tata lui Horică. Ne-or certat că de ce n-am chemat alt preot. Noi am întrebat-o pe mama. A spus că nu, doar părintele nost. Când a murit mama, după patru  ani, tot doar el a fost.

După ce am cunoscut mai multe, a venit un moment în care am vrut să ies din biserica aceasta. Eram un grup de filocatolici la Sibiu, ne deosebeam puţin de ortodocşi, ziceam rozariul în taină, calea crucii, în taină, noi învăţaserăm acasă de ele. După ce am devenit preot în Supuru de Sus, fostă parohie greco-catolică, a participat multă lume străină la un eveniment. Un bărbat şi doi dascăli din sat m-au întîmpinat, unul era Liviu Trufaş, protopop greco-catolic de Zalău. Mi-o sărit gândul că, atunci când eram copil, făceam religie la şcoală şi ne era spaimă că venea la sfârşit de an protopopul Trufaş din Zalău să ne asculte. Zice – „Să ştii tinere că mi-a plăcut şi cum ai vorbit şi cum slujeşti. Te voi vizita”. După ce am venit la Bădăcin m-a vizitat şi acolo.

Niciodată nu m-am gîndit că voi merge la teologie, s-a dus fratele meu. Concurenţa era pe locuri episcopale. Eu după ce am devenit preot am venit în Bădăcin şi din primele luni a început urmărirea mea. Dar în 1983 am vrut să trec în clandestinitate. Călugăriţele baziliene greco-catolice tot mă întrebau de nu mi-am făcut revenirea. La Gherla erau. La părintele Silviu Prunduş din Cluj am făcut prima vizită, era doctor în istorie şi îi conducea pe călugării bazilitani în clandestinitate. M-am dus cu Cupşa, pe care îl ştiam din tinereţe, la părintele Prunduş, să ne dea sfaturi ce-i de făcut. Ne-a spus la Iulian şi mie să mergem la episcopul clandestin Ioan Dragomir din Maramureş.

Episcopul Dragomir era la la Baia Mare, Simion Mesaroş era secretarul lui din clandestinitate. Cupşa se ştia şi cu Dragomir, el a sfinţit cei mai mulţi preoţi în clansestinitate. Mesaroş a venit cu noi, 3-4 ore am stat cu ei. I-am spus episcopului că eu vreau să ies din biserică, spre clandestinitate. A spus „Nu, rămâi acolo, îţi dau o binecuvântare (o împuternicire spirituală) că va veni momentul când biserica se va elibera, rămâi acolo”.

Eu îi pomeneam în taină pe episcopii greco-catolici, şi morţi şi vii. Am aflat că se fac rapoarte despre mine la Securtate şi le-am spus oamenilor doar atât: vă rog să vă vedeţi de treabă.

Toamna am dat la teologie, am aflat că am intrat, am mers la părintele Aurel. L-am întrebat ce să fac. A zis că să mă duc că va fi nevoie de mine. Părinţii nu-ţi spuneau despre diferenţe… Nici nu ştiam că există preoţi ascunşi.

Fata mea mergea la liturghii clandestine la Baia Mare, până era elevă la Sanitar. Mesaroş cu actualul cardinal Lucian Mureşan spovedeau noaptea la 2 pe sate şi apoi îi chema Securitatea…

Minten după vizita la Dragomir, Mesaroş zice: să ştii că maşina mea e urmărită de Securitate. Voiam să mergem la Călineşti Maramureş, la preotul Groşan şi la un preot netrecut, pensionar bătrân. Groşan şi-a trecut parohia în 25 decembrie 1989 la greco-catolici. Era un om curajos, nu permitea nimănui să vorbească împotriva papei la întâlnirile cu preoţii ortodocşi, cât mai era la ei.

Undeva pe Măgura Şimleului am avut o întâlnire cu cei trei fraţi Mesaroş (cândva între 1983 – 85) şi au fost şi Lucian Mureşan, şi Cupşa Iulian, preot clandestin şi inspector ADAS. Eram preot ortodox dar aveau încredere în mine, prin Mesaroş şi Cupşa.

În 1985 m-a sunat Simion Mesaroş să-mi spună de înmormîntarea episcopului Dragomir. „La Ariniş, mâine la 2 e înmormâmntarea” Simion l-a dus acolo de la Bucureşti. M-am rugat seara şi am simţit că trebuie să mă duc. Am mers civil. 9 km peste dealuri, maşini de ocazie, tren. Parcă ar fi fost trimise toate.

Trecerea înapoi în matca familiei

 

–         Cum a curs după momentul 1989?

–         Eram convins că, dacă se eliberează, nu-mi puneam semn de întrebare ce fac. Eram sigur că optez pentru greco-catolici, de se eliberează biserica. În 31 decembrie am auzit că s-a dat legea nr. 9 care anulează decretul 358 din 1 decembrie 1948, ce interzicea biserica greco-catolică. Urma 1 ianuarie.

Eram cuprinşi de babilonia ce era aici prin oraş. În 1 ianuarie, eu fiind paroh, aveam Sf Vasile cel Mare, Tăierea Împrejur şi Anul Nou. În ziua aia se obişnuia să se dea raportul anual în faţa credincioşilor – botezaţi, cununaţi, înmormântaţi şi cheltuieli. Dura 5-6 minute. Fiind paroh, trebuia să fac raportul. Protopopul, fiind în legătură cu Securitatea, cred că ştia ce se întâmplă şi a spus să amân. Eu am spus că nu, că fac ca în fiecare an.

După raport am adăugat următoarele cuvinte. Aici a fost pasul: „Printre multe legi nedrepte care au fost date de comunişti au fost şi legi ce privesc biserica, şi care acum s-au anulat. Printre ele şi decretul 358 ce aseară s-a anulat. De acum sunteţi liberi să fiţi ce doriţi. Biserica asta a fost greco-catolică”.

Eu mai vorbeam cu enoriaşii că era biserică greco-catolică şi le spuneam despre cardinalul Iuliu Hossu care a sfinţit biserica din Şimleu.

1 ian. După mine a ieşit din biserică protopopul Tăut Victor şi le-a spus credincioşilor (avea jumătate de normă acolo): „Părintele Ţurcaş şi-a permis prea multe dar să ştiţi că jumătate din greco-catolici sunt unguri”. Cu asta s-o încheiat întâlnirea.

Eram doi preoţi cu normă întreagă şi unul cu jumate. Tăut anunţase că merge cu crucea în ziua aia, eu cu celălalt, doar luni. Aşa că am venit eu la vecernie. La ea a apărut şi soţia protopopului – ea nu fusese niciodată la vecernie – să vadă ce vorbesc. El era născut greco-catolic, din 41. Şi venea maică-sa cu rozariul în mână să-l viziteze – spuneau cei care au văzut.

După vecernie am rostit un cuvânt. „Iubiţi credincioşi, vi s-a spus că greco-catolicii îs jumate unguri, nu e adevărat, romano-catolicii îs unguri”. Am explicat, să i se transmită că n-a zis bine ce a spus…

Pe traseul cu crucea, eu îi mai întrebam pe oameni ce-au fost înainte de 1948, pe cei în care mai aveam încredere. Dar nu era o propagandă acută. El în schimb făcea o propagandă anticatolică masivă pe unde umbla.

În 20 ian sâmbătă am făcut o şedinţă lărgită a celor două parohii. 70-80 oameni am fost. Am mai chemat oameni ce ştiam că au fost în rezistenţa greco-catolică. Nu l-am anunţat pe protopop. A aflat după. Trei curatori au condus şedinţa. În acea şedinţă s-a hotărât – cu proces verbal – că de mâine în fost biserică greco-catolică se liturghiseşte în rit catolic.

Pentru a se putea împlini şi spre a nu fi probleme, s-a stabilit ca 6-7 bărbaţi să stea la intrare să vorbească cu preoţii, cine nu vrea liturghie catolică să meargă la cealaltă biserică, făcută cu ajutorul greco-catolicilor pt familiile (şapte la număr) de ortodocşi din oraş. Procesul verbal s-a trimis la Petre Roman, prim ministru. S-a făcut în trei exemplare, am şi eu unul.

Au apărut în 20 ianuarie doi greco-catolici unguri, cu nişte straie, în biserică. „Şi am vrea să cântăm o priceasnă greco-catolică în maghiară” – au spus. A doua zi mai mult de jumate de oră oamenii l-au ţinut pe Tăut la poartă. A intrat totuşi pe la jumate, s-a îmbrăcat repede. Lumea cânta în felul greco-catolic şi era încântată. Ieşim cu darurile, protopopul pomeneşte pe patriarhul ortodox, eu pomeneam prima oară pe papa de la Roma. El a rămas şocat că-i ştiam pe de rost pe episcopii greco-catolici în viaţă şi pe cei morţi. Au fost emoţionaţi oamenii.

S-a încheiat liturghia şi după data asta a început războiul. A aflat şi de ce-am făcut seara de dinainte. În 3 martie a urmat o şedinţă fulger. 40 de preoţi din tot protopopiatul au venit, sau să mă caterisească, sau să mă convingă să rămân. Asta era principala cauză. Eu eram hotărât să ies. Au venit şi doi consilieri de la episcopie. Căutau să mă convingă să rămân. Episcopul Vasile Hossu îmi spunea să mai rămân – cred că credea că va trece cândva tot oraşul la greco-catolici…

Am pus nişte condiţii: rămân să slujesc „biserica românească” cu condiţia să fiu lăsat să fac calea crucii, postul Sf Anton, rozariul – le-am pus toate astea care erau de greco-catolici – şi să nu se folosească termenul de ortodox şi de biserică creştină. Şi mi-au aprobat. Nu s-a făc proces verbal sau nu mi-a dat mie nimeni.

A urmat sfinţirea episcopilor greco-catolici. Despre care eu ştiam de la Simion Mesaroş. În 27 mai 1990 urma să fie – am cerut 4 zile de concediu pentru sfinţirea episcopilor. „Te sfătuiesc să nu te duci” – zice protopopul, fără să detalieze. Am zis: „Am dreptul, vă rog să semnaţi”. Dar a trimis şi o iscoadă, un preot – bănui că şi el e unul dintre informatorii din dosarul meu. A vrut să vadă de îs în soborul preoţilor, la sfinţire. M-am îmbrăcat în veşminte, am mers în procesiune, credincioşii plângeau pe stradă când ne vedeam.

–         Dar putea merge oricine acolo, ca preot, indiferent de credinţă?

–         Nu îndrăznea nimeni să fie acolo din cei ce nu voiau să treacă la greco-catolici. Ei mă considerau preotul lor. Nu mă interesa dacă ziua următoare mă execută. Am văzut reacţia oamenilor şi momentele acelea sensibile, când i-am felicitat pe episcopii noi. Todea conducea procesiunea, liturghia de sfinţire. Când am ajuns la Todea, a zis (în 1989 fusesem în vizită la Reghin şi l-am întâlnit pe viitorul episcop Virgil Bercea în casa lui, vara): „Încă nu te-o executat” – iar eu am răspuns: „Urmează săptămîna viitoare”. Şi aşa a fost.

Şi a urmat o şedinţă fulger, iar cu vreo 40 de preoţi. Şi iar am fost pus în dezbatere şi iar s-a rămas că stau în biserică. Îi spusesem şi la primărie, şi atunci, protopopului Tăut: „Ai fost informatorul Securităţii”. Găsisem un bilet în altar cu o turnătorie a lui, cu scrisul lui, despre mine şi Cupşa. De el bănuia că e greco-catolic, şi despre mine că-s catolic, că nu-mi pun fesu-n cap la liturghie şi las uşile deschise.

El le promisese la cinci preoţi postul meu. Dar nu ştiau unul de altul. „De strigi împotriva lui Ţuşcaş îţi dau postul lui” – le-a spus. Soţia mi-a spus atunci: „Du-te pe drumul  tău, am două diplome, de rămîi tu fără salar, pe mine nu mă pot da afară”. Pe alţii i-au împins preotesele să rămână.

În 16 iunie seara am fost în Cluj la un simpozion despre Biserica Greco-Catolică, şi unii profesori au prezentat materiale. Erau acolo personalităţi, preoţi clandestini. Noaptea am venit acasă. Duminica m-a pus protopopul să dau un raport trimestrial în consiliul parohial. Aş fi vrut să merg la sfinţirea episcopului Guţiu dar aveam de dat raportul în faţa curatorilor.

În curatoratul nou, fără voia mea, protopopul a adăugat foarte mulţi din informatorii de la intreprinderi. Eu i-am contestat dar episcopia i-a lăsat şi deci aveam curatorat dublu. Ei au fost îndemnaţi să mă atace să mă scoată din biserică. Era să se bată curatoratele…

După darea de seamă am fost tachinat cu întrebări. Şi am vrut să le dau răspuns. Atunci le-am spus: „Problemele astea nu sunteţi îndreptăţiţi să le puneţi. Eu am fost pus în discuţia preoţilor şi nu aveţi dreptul să puneţi problemele astea”. Protopopul a zis: „Îţi ordon să rămîi. Oamenii au dreptul să întrebe”. Apoi unul a zis: „N-avem timp să te ascultăm, să ne spui de eşti ortodox sau greco-catolic”. „Da, sunt greco-catolic”. „De ce nu ne-aţi spus până acum?” „Pentru că nu m-aţi întrebat”. „Ce ne mai trebuie?” – au zis ei, sugerând că nu mai e nevoie de altă dovadă) S-a încheiat şedinţa, s-a semnat un proces verbal.

Unul din curatorii noi a vrut să-mi smulgă registrul. S-a spus că am fost activist de partid – iar eu am spus repede: ”Dar nu de securitate” – pentru Tăut. Când am ajuns la poartă au vrut să ia cheile. Nu le-am dat până nu predau gestiunea. Nu se decisese că nu mai am ce căuta în biserică. La poartă a adăugat acel curator: „Şi ce dacă am fost cu Securitatea?” deşi eu de Tăut spusesem. „Ia uite, că nici n-am şiut” – i-am răspuns.

În 18, Tăut a mai chemat doi preoţi la liturghie şi, când să intru, nu m-au lăsat în biserică. Şi atunci am plecat. Era luni. Duminica următoare, în 25, am făcut acasă, apoi afară în curte, liturghia. Am avut veşminte, un antimis vechi de la preoţii greco-catolici vechi. Nu îl mai am. Am avut pe ce face slujbă. Tăut a spus că „vei vedea că numai 3 babe te-or vedea”. N-a avut dreptate. La ei am făcut cerere de concediu de două luni, aveam dreptul. 54 de zile de concediu am luat, şi nu mi-au putut cere să predau parohia. Am fost la Blaj să mă interesez cum e cu biserica, la Todea.

Când oamenii n-au încăput în curte, lumea s-a mutat în parc. În Parcul Cetăţii. Ne-am făcut o gheretă să nu plouă. Au început s-o strice unii. Tinerii care treceau pe acolo ziceau „uite o biserică privată”. De la grădina de vară, peste gărduleţ, ne dădeau şi 200 de scaune. Am avut şi 4-500 de oameni, cred. După, ne-am organizat.

Începuserăm să construim biserica până a început moda cu procesele. Nu a fost niciodată proces pentru biserica de aici. Apoi, după ce am făcut o biserică a zis şi PS Virgil să nu ne mai războim cu ei. Ne-au eliberat vicariatul, ortodocşii.

În septembrie se căsătorea Septimiu. La sfinţirea bisericii era primar, a venit cu panglica. După 14 ani. De o lună era primar. Le-am readus aminte oamenilor: „Acum 14 ani, un tânăr se căsătorea sub cerul liber”. A fost prima lui ieşire oficială. 5 episcopi şi peste 60 de preoţi au fost aici.

Am tot încercat dialoguri diferite cu ortodocşii. Ne întâlneam – 6 curatori de fiecare – în prezenţa prefectului, primarului, cu parlamentari. Ceream ori eliberarea bisericii, sau slujbe alterative în propria biserică. Toate dialogurile s-au soldat cu refuz din partea lor. Până prin 2006 a fost Tăut protopop, până la pensionare.

Prefectul Hălmăjan Victor a avut şedinţă cu curatorii ortodocşi să-i convingă să ne lase şi pe noi în biserica noastră… N-a reuşit să-i convingă şi seara am fost invitat şi eu la protopopiatul ortodox. Atunci, la şedinţa prefect-ortodocşi, s-a zis că părintele Ţurcaş a avut înţelegere cu ungurii că vrea să vândă ţara la unguri. Că au cântat maghiară în biserică oamenii aceia doi de care vă spunsesem, ce au adus nişte straie. Şi unul din curatori a zis de protopop că minte, că a fost de faţă şi că ăia veniseră din întâmplare.

M-au chemat, prefectul a zis că dă trei vaiante – „Mergeţi în biserică şi fiecare face în felul lui, iau greco-catolicii Biserica Mică de tot, sau se slujeşte alternativ în biserica mare. Eu am spus că primele două pică, a treia variantă se discută. Numai Tăut şi încă unul nu au vrut.

Varianta lui Tăut era că să plecăm noi 7 dimineaţa din biserică, adică să facem slujba înainte. „Şi dacă vă lăsăm, numai de milă vă lăsăm” a zis un curator. Atunci m-am supărat şi am spus: „Proprietarul, lăsat din milă de chiriaş? Refuz”. Ăla a strâns oamenii pentru bătaie: „Haideţi că popa (al lor) vă vinde biserica”.

Ies cu prefectul în coridor. „Mi-e prima dată frică să merg singur acasă. Până acum niciodată nu mi-am închis casa” – i-am spus. I-a chemat iar prefectul în sală. Trei ore au stat numai cu insulte la adresa mea. Prefectul a vrut să-mi dea maşina. Dar nu mai era nevoie, se rezolvase…

Urmărirea, turnătoriile, magnetofonul de sub sutană

 

Părintele Ţurcaş nu a fost turnat la Securitate pentru că era preot ci pentru că avea afinităţi greco-catolice. A fost turnat de colegi preoţi. Adică de creştini care se presupune că ar fi crezut în acelaşi Dumnezeu, în acelaşi Isus. Statul, care insista pe ateism, scosese în ilegalitate greco-catolicismul, dar preoţii turnători nu erau atei, ar fi trebuit să creadă că Isus e unul, nu ortodox sau greco-catolic…

În schimb ei scriau notiţe pentru Securitate, despre credinţa preotului Gheorghe Ţurcaş, despre întâlnirile lui, despre gândurile lui presupuse, despre culoarea inimii lui. Despre faptul că bătea la maşină cântece religioase greco-catolice. Şi întîlnea oameni cu barbă, care precis erau fioroşi greco-catolici. Omul ajunsese „obiectiv” şi avea nume de cod „Păstorul”… Pentru ce?…

–         Părinte, mi-aţi arătat dosarul, sunt mai multe nume aici. Până la urmă, câţi v-au turnat?

–         Şase, dar nu ştiu numele lor, decât la doi, care s-au dat de gol prin tot ce scriau. Nu le port ură, îi compătimesc că s-au coborât până la acest nivel.

–         Nu aţi avut de suferit din cauza denunţurilor acestora?

–         Nu, fizic, dar e o suferinţă morală. Trăieşti tot timpul sub stresul ăsta.

–         Cel puţin trei dintre ei sunt preoţi. Pe doi îi ştiţi cu nume. Preoţi ortodocşi. Cum vedeţi meseria asta, după ce v-au trădat? Unul vă era prieten.

–         M-am întrebat de i-a avut Securitatea cu ceva la mână. Pe unii îi punea portopopi, de acceptau. Poate Tăut aşa a ajuns protopop. Nici nu cred că el şi-a făcut probleme cu informaţia. El zicea: „N-am vrut să mă fac preot dar părinţii m-au obligat”. Aş fi putut să mă răzbun. Dar nu am făcut-o…

–         Dar oamenii ăştia au citit aceeaşi Evanghelie ca dumneavoastră?

–         Eu spun că există şi preoţi cu credinţă slabă sau fără credinţă. De l-ar urma cu adevărat pe Cristos, nu ar fi ajuns la asemenea comportament.

–         Cum de ştiţi cine sunt cei ce v-au denunţat? Vorbesc de Dorel Rusu şi Victor Tăut, cum aţi ajuns la ei de la Iulian Temistocle şi Teodor Florescu, ale căror informări mi le-aţi arătat?

–         Legat de Temistocle, jumătate din informaţiile sub acest pseudonim erau ideile lui Tăut Victor, care era protopop. Şi pierduse un bilet în altar, cu scrisul lui, şi pe bilet era o scurtă informare despre mine şi Cupşa, preot clandestin greco-catolic şi inspector ADAS, atunci – în 87. Biletul era chiar şi semnat „Temistocle”. În dosar am văzut numele. Dar şi scrisul era al lui.

–         Şi celălalt preot, protopopul ortodox actual de Oradea?

–         Rusu – mare a fost surpriza când, în dosar, am văzut o informaţie pe la jumătate de dosar pe care scria: „Sursa Florescu Teodor ne spune: am fost colegi de an de facultate… şi mai depate lucruri pozitive, doar că cochetează cu greco-cat”. Data, localitatea de unde venea informaţia: Vârşolţ, 8 aprilie 1985. La data aceea, în Vârşolţ preot era Rusu Dorel, fost coleg de an şi fost prieten în facultate.

În altă notă scrie de relaţiile mele cu persoane din Biserica Greco-Catolică, de Ţurcaş Irina, călugăriţă la Gherla, de preotul Petru de la Gherla, Gavril de la Gherla, şi alţi vizitatori ai mei. Am rămas surprins pentru că nu mi-am imaginat că se poate coborî aşa. Deşi nu am avut de suferit de pe urma acestor informaţii. A fost un student bun, nu cred că era cazul că a vrut un post, şi era un nimeni incompetent – la el nu era cazul…

–         V-aţi uitat în ochii lui?

–         Dosarul l-am văzut doar de doi ani. N-am avut cum, şi să mă duc expres să-l caut în Oradea, n-am făcut.

–         Dar oamenii aceştia cu funcţii în Biserică nu trebuie să semneze o declaraţie cum că n-au fost colaboratori ai Securităţii?

–         Nu cred că se mai pună aşa ceva. Păi episcopii lor au fost colaboratori, cine să-i mai pună? Ar trebui să înceapă cu ei, nu le pune nimeni nici o condiţie.

–         De vine un preot tânăr ce ar trebui să lucreze cu un fost colaborator, ce credeţi că ar trebui să spună, aflând o astfel de istorie, că „aşa au fost timpurile” sau altceva?

–         Ar trebui să îl conteste pe faţă, să-i spună „Omule, tu nu ai ce căuta între noi…”

–         Părinte, de aţi vorbi azi cu Teodor Florescu, turnătorul dumneavoastră, despre care demonstraţi că e protopopul ortodox Dorel Rusu, aţi avea ceva de spus sau întrebat?

–         Ce să vă spun, dacă cu Rusu Dorel m-aş întâlni, că mi-a fost coleg şi am avut mare încredere în el, l-aş întreba care au fost motivele pentru care a acceptat angajamentul, l-a constrâns cineva cu ceva, a avut asupra lui nişte lucruri cu care să-l poată şantaja? Că altfel nu-mi explic. O să citească el ce-am pomenit acolo despre el.

Nu-i doresc răul, nu vreau răzbunare, dimpotrivă, mă rog pentru iertarea lor. N-am cum să port ură pentru că am observat, în general, şi în alte cazuri, de oameni care au făcut rău – nu eu m-am răzbunat pe ei, ci soarta. Am regretat că s-a întâmplat dar ei au creat sarea. I-aş întreba pe aceşti preoţi, ferm, ce s-au gândit, şi poate i-aş întreba şi asta: „Te-o ajutat să obţii funcţii?” Din câte ştiu, calitatea lui Rusu Dorel l-ar fi ajutat să obţină funcţii fără să facă un compromis. Prima dată am văzut doar prima hârtie din dosar dar la a doua hârtie de acolo am realizat cine e…

E tristă mărturisirea. Părintele Ţurcaş nu vorbeşte ca un învingător, ca cineva care a tras o linie şi a câştigat ceva, ştiind. Dar aşa e drept, să ştie. Să se ştie. Pentru a nu se uita, pentru a nu se repeta. Pentru a se înţelege, poate…

Românii noştri au avut una dintre cele mai scârboase „Securităţi”. Spune-i azi unui copil născut după revoluţie despre ochii ce te urmăreau ce scrii, ce citeşti, despre urechile ce-ţi filtrează prin scăriţă, nicovală şi ciocan, pentru secera din altă combinaţie anatomică a timpurilor, sunetele ce ar putea aduce a „Radio Europa Liberă”. (Părintele Ţurcaş povestea şi cum a fost pârât că ascultă aest post de radio, interzis, doar pentru că o călugăriţă folosise o casetă pe care era o voce care se asemăna cu una de la Europa Liberă…)

Cum poţi explica de ce au murit oameni în închisori pentru că nu au vrut să-şi lepede credinşţa, pentru că şi-au strâns gândurile într-o poezie, pentru că visau altfel?… Cum poţi să explici lipsa de coloană a celor care, torţionari sau delatori, atunci, spun azi: „Aşa erau timpurile”?…

În fapt, ultimul, până acum, caz de variolă din lume a prins două persoane, ce lucrau cu virusul în laborator, în 1978, în Birmingham. Una dintre ele era fotograf medical, îşi făcea doar meseria. Cercetătorul care era responsabil cu munca asupra variolei, în acel moment, profesorul Henry Bedson, s-a sinucis după moartea fotografei, datorată variolei. S-a sinucis. Pentru o vină nedorită. Respect.

Românii sau n-au aflat, sau uită repede, sau consideră nerelevant. La noi, bolile ţin de alte dicţionare, au alte amplori, se încadrează în alţi ani. Tot aşa cum şi scoaterea la lumină a dosarelor Securităţii, în ce priveşte feţele bisericeşti mai răsărite, ale episcopilor, vicarilor, protopopilor, păstorilor unor mari turme de suflete, este considerată irelevantă.

Omul acela, ce n-a ştiut să păzească de variolă un colaborator, s-a sinucis. La noi, cei care şi-au trădat colaboratorii, au primit funcţii mari. Doar un ierarh ortodox a ieşit la rampă, după revoluţie, şi a spus: am colaborat. Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi astfel a devenit Banatul zonă liberă de variola turnătoriei. Până la apariţia, mai încoace, a unor sub-variante noi ale bolii ticăloşiei…

„Ne respectăm”

 

Sun la Oradea, la Protopopiatul Ortodox. Părintele Dorel Rusu, care răspunde, e blajin şi amabil. Un om căruia i-am cerut de la început scuze că îi voi crea o neplăcere cu acest telefon. Mi-a spus, fără să ştie ce va urma, că viaţa e compusă şi din lumini şi din umbre, şi m-a rugat să continui. Nu s-a supărat, nu a ridicat vocea, nu a ameninţat, nu a trîntit telefonul. Chiar mi-a lăsat o impresie bună discuţia cu el, chiar dacă am încredere în demonstraţia fostului său coleg, părintele Ţurcaş. Şi mă întreb, iar, de ce… De ce un om plăcut a ajuns în situaţia asta?… Redau dialogul.

–         Părinte, am văzut dosarul de la Securitate al părintelui Ţurcaş, mi-a arătat cum de spune că dumneavoastră sunteţi Teodor Florescu, unul din cei care au făcut rapoarte despre el. Ar vrea să ştie de ce aţi făcut-o.

–         Asta e o prostie, ce spuneţi.

–         Nu spun eu, că nu ţin să mă dea nimeni în judecată. El o spune.

–         A fost colegul meu bun, am fost în frăţietate, dar soţia lui Florica a fost cea care a insistat şi l-a convins să treacă la greco-catolici.

–         Bun dar mi-a arătat foile din dosar, mi-a spus că eraţi singurul coleg care locuia acolo, atunci, şi ce ştia acele lucruri.

–         Dar asta poate fi făcut şi prin interpuşi, împotriva mea, acea declaraţie.

–         Dar nu ar fi existat acolo, aşa. Acolo era un dosar de rapoarte.

–         În 1990 mi-a spus protopopul Tăut că vrea să treacă la greco-catolici…

–         …da, protopopul Tăut era încă unul dintre turnători, în dosar…

–         …am fost la el, l-am întrebat de îşi ia răspunderea de a împărţi Şimleul în două, am văzut că i-a dat de gândit. Trecera la greco-catolici era dorită de duşmani, ce ne vor dezbinaţi. Mai demult, în probleme naţionale, ne-am dat mâna în cele două  biserici, şi acum nu se mai putea…

–         În dosar era încă o notă, despre greco-catolici şi episcopul de Oradea, Vasile Hossu, de după revoluţie, nesemnată, deci nu avea numele Florescu pe ea, dar trata aceleaşi probleme ca cele despre care spuneţi acum, aveţi ştiinţă de ea?

–         Nu am. Părintele Ţurcaş e un om de care m-a legat o prietenie frumoasă, ne respectăm.

–         Nu ştiu cât loc de respect mai încape când unul dintre oameni se ştie turnat la securitate de celălat… Dar asta deja este între dumneavoastră şi el.

–         Da, probabil va trebui să îl contactez, ca să vorbim despre aceste lucruri.

Vorbesc şi cu episcopul actual greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, care a lucrat timp de un an cu episcopul Vasile Hossu, înainte de moartea celui din urmă. Îl întreb de episcopul anterior se ştia urmărit de Securitate – în fine, de SRI – după revoluţie. Episcopul spune că nu s-a plâns niciodată pentru perioada de după, dar că, evident, înainte de revoluţie se ştia urmărit, doar făcuse şi doi ani de temniţă pentru credinţa sa, şi că de aceea şi alesese a rămâne să lucreze într-un loc mic.

Totuşi, varianta în engleză a Wikipediei vorbeşte de variolă la timpul trecut. Dar fiole cu boala mai există. În Rusia şi în Statele Unite, cele două mari puteri, cele două sisteme istorice antagonice de gândire. Important e să le păstrăm doar în scop ştiinţific şi să nu uităm ce fac aceste boli. Românii spun că variola s-a eradicat în ‘77, cei cu engleza, în ’79, cruste au reapărut dincolo de laboratoare, în 2003.

Unele rele nu dispar niciodată – şi unii din turnătorii vechi au fost reactivaţi, după cum se vedea în nota despre episcopul Hossu… Probabil una din cicatricele de pe braţele mele este de la vaccinul anti-variolic. Mă bucur că o am şi că timpurile m-au ferit a lua variolă. Deşi cred că n-aş fi luat, oricum. Şi, din câte am văzut, şi sufletul părintelui Gheorghe Ţurcaş din Şimleu poatră o cicatrice enormă. Poate chiar şi sufletul părintelui Dorel Rusu. De ce, de ce a trebuit să fie aşa?…

Dincolo de bubele şi mucegaiurile fizice, dor pustulele sufletului celor din jur, doare să te ştii, să te fi ştiut urmărit. Nu există jumătăţi de libertate şi nici spovadă gri…

Ramona Băluţescu

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

3 Responses to “Vicarul foraneu greco-catolic Ţurcaş arată cum a fost pârât la Securitate de protopopul ortodox al Oradiei, Dorel Rusu, şi de fostul protopop Victor Tăut. Protopopul Rusu neagă.”

  1. Ana spune:

    Pai cei din biserica care cica vor sa respecte regulile domnului sunt cei mai paraciosi…nu ma mira ca s-a intamplat asta

Trackbacks/Pingbacks

  1. […] neauzindu-se de absolut nimic în urma dezvăluirilor pe care Oradea Press le-a făcut, cum că protopopul său de Oradea a turnat la Securitate colegi preoți. Cum niște organe s-au pierdut și nu au fost folosite pentru transplant din cauză că […]

  2. […] neauzindu-se de absolut nimic în urma dezvăluirilor pe care Oradea Press le-a făcut, cum că protopopul său de Oradea a turnat la Securitate colegi preoți. Cum niște organe s-au pierdut și nu au fost folosite pentrutransplant din cauză că […]


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult