Archive | august 20th, 2013

Incursiune prin Elada. La ce să vă aşteptaţi dacă optaţi pentru o vacanţă în Grecia

Se spune despre greci că sunt printre puţinii pământeni care au bucuria de a trăi în acelaşi timp la munte şi la mare, de a se odihni cu trupul pe Muntele Olimp şi cu picioarele în Marea Egee. Ceea ce nu se spune însă este că acest lucru îi ajută să trăiască mai bine decât alţii, fără a face prea mult efort. Şi totuşi, locul în care se răfuiau între ei zeii, unde îşi duceau viaţa misticii sau unde filosofii au pus la cale Europa, în forma în care o vedem noi astăzi, s-a golit de tot ce era sacru, devenind o imensă fabrică de făcut bani.

Elada, ţara de baştină a lui Zeus şi cetatea din care filosofia a pornit să cucerească întreaga Europă Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult