Categorized | Cultură

Lucrare unică în peisajul românesc. Despre chinurile îndurate de deţinuţii politici de la Penitenciarul din Oradea

La eveniment au participat peste 80 de orădeni

Mai mult de 80 de persoane au asistat, sâmbăta, la un eveniment de înaltă ţinută academică, găzduit de Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionle, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării. Jurnalista Cristina Puşcaş, de la cotidianul Crişana, a prezentat rezultatele unei munci de câţiva ani, concretizată într-o teză de doctorat intitulată „Sistemul concentraţionar comunist. Studiu de caz: Penitenciarul din Oradea (1945-1977)”.

Demersul ştiinţific al autoarei, a urmărit restituirea în spaţiul istoriografic a unor realităţi necercetate până acum: Penitenciarul Oradea în perioada comunistă, cu tot ce a însemnat istoricul acestei unităţi concentraţionare, cu miile de deţinuţi politici şi de drept comun care au îndurat frigul, foamea şi frica, cei 3 F  ai acestui univers al grobianului, cu „caralii” buni şi răi care au contribuit la salvarea şi coborârea din, şi în, Iad a celor trimişi aici să-şi ispăşească o vină reală sau imaginară, cu poveştile de viaţă a martirilor acestor vremuri peste care stă să se aştearnă uitarea.

Evenimentul a fost prezidat de şeful Departamentului de Istorie, Florin Sfrengeu, cel care a dat primul cuvânt autorului tezei de doctorat.

„Proiectul aduce o investigare nouă în condiţiile în care până în noiembrie 2010, data pătrunderii noastre în arhiva recluziunii orădene, nimeni nu a mai întreprins un astfel de demers ştiinţific având ca obiect puşcăria de pe Crişul Repede”

a subliniat Cristina Puşcaş.

Arsenie Boca şi Iuliu Hirţe în lanţuri

 

Cercetarea Penitenciarului Oradea Mare a vizat o perioadă foarte lungă, din 1945 până în 1977, când acesta a fost desfiinţat, urmând să redevină funcţional în 1983.

Au fost identificate de către cercetător peste 60 de registre şi oprise. Printre figurile de seamă ale rezistenţei anticomuniste au fost enumerţi: cel mai mare duhovnic al României, părintele Boca I. Zian Arsenie, care a fost adus la Penitenciarul Oradea pe 17 decembrie 1955, fiind eliberat de aici pe data de 7 aprilie 1956, Episcopul Greco-Catolic Iuliu Hirţe, care în prima arestare a stat la Oradea din 24 octombrie 1947-12 februarie 1949, Episcopul Romano-Catolic, Schubert Joseph, Episcopul Greco-Catolic, Justin Paven, canonicul Coriolan Tămâianu, protopopul ortodox de Vaşcău, Terebenţiu Aurel, liderul Mişcării „Oastei Domnului”, Traian Dorz, Arllet Coposu, soţia lui Corenliu Coposu, soţul Elizabetei Rizea, Gheroghe Rizea, alături de alţi martiri din Munţii Făgăraşului.

Lucreţia Jurj şi cumantul acesteia Roman Oneţ, executat la Oradea, pentru apartenenţa la Grupul Şuşman, Maria Cenuşă, soţia lui Constantin Cenuşă care a făcut parte din rezistenţa din Bucovina, Marina Chiriţescu, iubita lui Golea Ion, respectiv Maria Muscalu, concubina lui Samuilă Ion (ultimii doi făcând parte din grupul paraşutiştilor) ofiţerul de Artilerie al Armateri Regale, Marin Ţucă, executat la Oradea, după ce a evadat de la Valea Nistrului, Ion Ioanid, Ion Pantazi, George Sarry, care au evadat de la Cavnic etc., cărora li se adăugă zeci de membri ai organizaţiilor locale anticomuniste: Organizaţia România Independentă, G4, Lotul Beiuşenilor, „Vlad Ţepeş II”, dar şi mii de ţărani arestaţi pentru neplata cotelor etc.

Poveşti în lacrimi

 

O astfel de cercetare nu ar fi fost complexă, fără a recurge la o abordare nouă care a cucerit şi spaţiul fost comunist: istoria orală. Experienţa personală de jurnalist a ajutat-o pe autoare, în prima etapă, pentru a demara, la nivel local, o campanie de prezervare a memoriei foştilor deţinuţi politici care nu s-au bucurat de atenţia unei societăţi ce nu s-a putut elibera de amnezia inoculată în cei 50 de ani de comunism, dar nici în cei 20 de ani de aşa-zisă „democraţie”.

„Mărturiile oferite, chestionarele completate, memoriile puse la dispoziţie, documentele din arhiva personală furnizate de către foştii deţinuţi politici m-au ajutat să-mi creionez o imagine asupra amplorii represiunii comuniste din judeţul Bihor, dar şi din alte regiuni”

a precizat Cristina Puşcaş.

Cercetătorul a reuşit, astfel, să scoată la lumină şi a creionat portrete ale unor martiri, aflaţi încă printre noi sau care au pierit de curând: Domocoş Ştefan, Haiduc Iosif, Popovici Ileana (căsătorită Suciu), Petri Iosif,  Brazdă Ioan, Sarca Eugen, Puşcaşu Ioan, Robu Alexandru, Rusu Vasile, Pârvu Mircea, Onaca Cornel, Popa Maria (căsătorită Tarcea), Şimoca Alexandru, Pleş Anton, Luscan Traian-Romulus, Bodea Traian, Budar Leontin, Ille Aurora (căsătorită Dumitrescu), părintele Bordaşiu Nicolae, Sarry George din Canada, Moica Niculina.

Lucrarea s-a bucurat de aprecierea generală atât a coordonatorului lucrării de doctorat, prof.univ.dr. Mihai D. Drecin, dar şi a celor trei referenţi: prof. univ. dr. Doru Radosav – Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, – Universitatea din Craiova şi prof. univ. dr. Ion Zainea de la Universitatea din Oradea.

„Cercetătorul şi-a concentrat atenţia spre un segment deloc cercetat. Are un consistent discurs istoriografic şi este o lucrare valoroasă pentru istoria orală”

a remarcat Sorin Liviu Damean. După mai multe minute de deliberare, comisia a decis acordarea titlului de doctor in Istorie, cu calificaticul „Excelent”.

O parte din foştii deţinuţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România Filiala Bihor, prezenţi la eveniment, au decis, prin vocea preşedintelul asociaţiei, Lucian Silaghi, acordarea titlului de membru de onoare al AFDPR – Filiana Bihor, jurnalistei Cristina Puşcaş.

Ichim Vasilică

 

This post was written by:

- who has written 4287 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult