Categorized | Social

Buziaş – papricaş şi alte prilejuri

Acuma să trecem de truismul că tot Bănăţeanul cunoaşte Buziaşul. Pentru că, până la urmă, poate e cazul ca povestea să treacă de Banat. Şi pentru că cei care s-au oprit la cele de demult e bine să vadă ce oferă Buziaşul acum. Merită!

Hai să vedem ce găseşti aici, să povestim ca şi cum celălalt n-ar şti încă nimic, n-ar fi fost niciodată aici. Şi asta pentru că, în afară de bănăţeni, mai avem şi o mână de oameni din Crişana, din Transilvania cea mare, din Regat, din Dobrogea (de ce nu?), din Moldova şi chiar din străinătate, ce s-ar putea să vrea să găsească, în drumul lor, înspre sau dinspre Timişoara, un loc frumos şi din care să iasă şi cu beneficii pentru sănătate.

Pentru că, la Buziaş, aflat la 33 de kilometri de Timişoara, combini şi darurile naturii dar şi cele pe care a hotărât omul să le facă, pe marginea lor. Ai aici, extrem de aproape de drumul naţional, o pădure cu alei. O pădure pentru care nu trebuie să mergi spre vârful muntelui, la marginea căreia poţi parca, faci câţiva metri şi ai ajuns brusc într-o mare de verde. Iar aleile nu sunt aşa, o panglică de ciment şi atât, cum ai putea să-ţi imaginezi, ci o colonadă care acoperă trecerea ta, un fel de cerdac prelung, un balcon dantelărit şi acoperit de un frumos acoperământ oriental, ce te face să simţi că totul pare rupt dintr-o poveste.

Bun, şi unde duc aleile astea superbe, de patrimoniu naţional şi internaţional, care te lasă a vizita parcul şi pe timp de ploaie? Păi… la izvoare, printre altele. Pentru că Buziaşiul e o staţiune balneoclimaterică de renume, cunoscută la noi, în Banat, sub semnul Phoenixului, adică al renaşterii.

Aici veneau de multă vreme să se trateze cei cu afecţiuni cardiovasculare, ale tubului digestiv, ale aparatului reproducător. (Poate de aceea am şi avut o discuţie înflăcărată cu una dintre cele care lucrează acum în fostul Hotel Grand, locul de unde se conduce staţiunea, referitor la sticlăria ce se găseşte la uşile interioare ale superbei vile: or fi Phoenixul, or fi barză, or fi egretă? Partea „adversă” paria pe barză, datorită faimei staţiunii cum că de aici au plecat mai multe cupluri sterile până acunci care, ulterior, s-au bucurat de copii. Totuşi, e Phoenix. Nu doar pentru a aduce aminte de primitorul hotel de pe una din laturile pădurii ci pentru că aşa găsesc consemnat în nişte scrieri mai vechi. Adjudecat!

Aşadar, de vii de la Timişoara, e simplu: jumătate de oră cu maşina, pădure, poze, mititei sau pizza, apa minerală luată direct de la izvor, la pachet, pentru acasă, aer curat, răcoare vara. Dar de vii de mai de departe, staţiunea are hoteluri ce oferă condiţii diferite de cazare, pe buzunarele oricui, personal amabil şi diverse proceduri medicale.

Spre încântarea mea, am ajuns prima dată să văd şi o mofetă, pe vou. Adică ceva gen peşterile acelea, unde, dacă intri cu un căţel, el riscă să moară deşi tu n-ai nimic, pentru că dioxidul de carbon stă în josul zonei respective. Facem şi testul cu bricheta – dacă undeva la nivelul capului flacăra trăieşte fără probleme, cum dau mâna mai jos, se stinge. Nu spun cu câte parlamentări am reuşit să mă aleg eu puţin, ca să fac o poză ceva mai de jos, aici. Apoi am văzut piscina, sala de fitness, locul pentru proceduri. Fain!

Dar, dincolo de toate astea, de toamna care te învăluie ca o miere topită, de linişte, de păsările ce mai trag câte un tril când treci prin preajma lor, aici se întâmplă şi evenimente aparte, din când în când. Iar duminica asta a fost timpul Festivalului Papricaşului, ajuns deja la a cincea ediţie.

De ce papricaş, când toată lumea se dă în vând după gulyas? Păi, d-aia! Ca să fie aici ceva special. Care ceva special s-a putut întâmpla şi pe vreme de ploaie, că omul gospodar nu ţine seama la detalii d-astea.

Duminică s-au aliniat cazanele şi meşterii bucătari, sau aspiranţii, sau ce-or fi fost ei – nu conta, participanţi să se fi dorit a fi – au început adăugarea ingredientelor, după reguli doar de ei ştiute. În definitiv, ce e aşa greu să faci un papricaş bun? Şi totuşi, dozarea e foarte importantă, în plus câte unul sau altul dintre participanţi au venit cu câte un element nou, care să-i scoată mai în faţă, spre comercializarea produselor.

În fapt, veselia a fost şi dinspre scenă, unde ploaia n-a oprit cântecul, jocul şi voia bună, chiar dacă scena a mai fost măturată de câte un val de apă, uneori. Dar toată lumea prezentă făcea parte din acelaşi banc, şi anume cel cu ploaia, deci nu se putea trece peste acest aspect.

Cât priveşte ce era după scenă… Lume şi ţară, chiar şi aşa, cu şiroaiele de sus. Probabil asta face şi farmecul unei asemenea manifestări – te duci unde-ţi miroase mai bine, unde pare omul mai amabil şi porţia mai mare.

Şi, pe lângă mâncare, adică pe lângă papricaşul ce se cerea jurizat, că doară de aia ne-am strâns aici, şi-a făcut loc uşor şi gulyasul, lângă care a găsit fiecare câte ceva ce-i putea atrage inima, din preparate mai mult sau mai puţin tradiţionale în Banat: sau ceva răchie, sau un salam mai uscăţel, sau o plăcintă cu brânză şi stafide în ea, sau o kilă de struguri, sau un porumb copt, sau chiar… bijuterele strânse zgribulit sub prelatele protectoare. Deh, ca la târg. Ca la târg cu ploaie.

Dar câştigătorul nu poate fi decât unul singur, aşa că economistul Sorin Munteanu, cel care conduce staţiunea, a avut diploma şi trofeul pregătite pentru cineva care nici măcar nu se ocupă cu „bucătăria mare”, ci cu… patiseria, ca să spunem aşa, şi care-mi povestea că face trebuşoara aceasta, cu papricaşul, din hobby.

Ei, iar festivalul acesta nu e unul singular. Dar este un bun prilej de a-i invita aici şi pe cei care încă nu cunosc cât de bun e aerul la Buziaş, câtă plăcere poate face o plimbare prin superbul parc şi, atunci când sănătatea o cere, câte beneficii se pot obţine, pe linie medicală, aici.

Ramona Băluţescu

 

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult