Categorized | Social

Studenţii orădeni ies miercuri în stradă!

La fel ca ecologiştii, medicii şi profesorii, Asociaţiile studențești din Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti din cadrul Universităţii din Oradea şi Asociaţia „Gheorghe Şincai” vor ieşi miercuri în stradă pentru a cere Guvernului României alocarea a 6% din PIB pentru educație, începând cu anul 2014.

Nemulțumirile studenților pleacă de la faptul că universitățile, în contextul unei subfinanțări constante a educației din România, au fost nevoite să crească o serie de taxe, să comaseze grupe și facultăți sau să reducă și chiar să oprească în unele cazuri investițiile ce țin de îmbunătățirea calității sistemului educațional.

Studenții cer Guvernului României să respecte Legea Educației Naționale și să aloce 6% din PIB pentru educație, să crească finanțarea de bază a universităților până la valoarea ei din 2008, să crească subvenția cămine-cantine cu 30%, să crească fondul de burse cu destinație clară către bursele sociale și să se facă investiții reale în centrele de consiliere și orientare în carieră și o metodologie care să definească normele de funcționare a acestora.

Protestul va începe la Oradea miercuri, la ora 16.00 și se va desfășura pe traseul Universitatea din Oradea (Căminele C1 şi C2) – Piaţa Unirii – Str. Republicii – Parcul Traian – Parcul 1 Decembrie – Piaţa Independenţei (Piaţa Emanuil Gojdu) – Piaţa Unirii – Universitatea din Oradea. Protestul este iniţiat de Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti din cadrul Universităţii din Oradea. Alături de studenții orădeni, vor protesta și studenții din alte 10 centre universitare importante din țară – București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Galați, Baia Mare, Sibiu, Suceava, și Alba Iulia.

Guvernanţii le-au dat ignore!

 

Demersurile studenților pentru creșterea finanțării educației au început încă din luna ianuarie a acestui an, odată cu petiția de peste 100 de metri semnată de 10.000 de studenți, care a fost depusă la Guvernul și Parlamentul României. Aceasta nu a stârnit nicio reacție din partea instituțiilor statului, mesajul fiind complet ignorat.

Au urmat adrese, scrisori, lansarea studiului „Responsabilitate pentru Educație”, care prezenta problema subfinanțării educației din perspectiva studenților, un marș al liderilor studenților desfășurat la Timișoara, în care reprezentanții organizațiilor studențești au plimbat pe stradă o vacă pentru a sugera că educația a ajuns la „coada vacii”, toate acestea fiind de asemenea ignorate de guvernanți.

Săptămâna trecută, pe 6 noiembrie, studenții au organizat greve japoneze în cele mai importante centre universitare din țară, solidarizându-se astfel cu protestul profesorilor din București.

„Noi ieşim în stradă pentru a cere respectarea Legii Educaţiei Naţionale, care stipulează alocarea a 6% din PIB. Prin această alocare s-ar rezolva problema subfinanţării învăţământului. Scăderea alocării bugetare s-a resimţit şi la nivel local, Universiatea noastră având mari probleme financiare, lucru cunoscut de toată lumea.

La Universitate din Oradea au fost îngheţate toate proiectele de infrastructură: căminul nou nu este terminat în totalitate iar sediul Facultăţii de Arte este în curs de construcţie.

Dotarea facultăţilor cu materiale didactice este precară. Pentru a compensa acest deficit, datorat subfinanţării educaţiei, Universitatea a crescut taxele de şcolarizare în primavară, la Medicină în limba engleză, taxa de şcolarizare chiar s-a dublat.”

a spus, Roland Olah, președinte Asociaţiei „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult