Categorized | Religie/Culte

Complicatele odgoane din jurul unui hotel ce a primit stăpân ortodox

Ponta face cadou o viluță sereiștilor și un complex hotelier ortodocșilor din Covasna, lumea se agită, se reamintește de nesimțirea din calupurile căreia se clădește Catedrala Mântuirii Neamului (Prost), mai ales că vine după ce a ieșit pe piață și povestea cu patriarhul Daniel Ciobotea, care cere un tas (contribuție benevolă strecurată cu mâna într-un săculeț ce se plimbă prin biserică, de regulă cu palma într-o poziție de nu se vede bancnota plasată) de 300.000 de lei pentru, ați ghicit, aceeași catedrală-piramidă.

Asociația Secular Umanistă din România se enervează și, în ziua în care Cuza băga brișca în averile mănăstirești și tăia apendicele ne-necesar vieții, Facebook-ul s-a împânzit cu pozele și mesajele celor care transmiteau, cu variațiuni, cam aceeași idee: „Vrem spitale, nu catedrale”.

Nu că ar conta foarte mult în aerul tare de pe „culmi”. Culmile sociale, atunci când e vorba de dat reguli în societate – de vorbim de guvern – și ale sfidării, atunci când pomenim de campioana spiritualității prost înțelese, Biserica Ortodoxă Română.

Nu contează prea mult dar, totuși, mai aduce aminte guvernanților că România este o țară laică și că, înainte de a avea grijă de raportul oamenilor cu diverși zei în care doresc să creadă în timpul lor liber, statul are datoria de a le asigura tuturor, nu doar credincioșilor, lucruri ceva mai importante vieții, cum ar fi serviciile medicale de calitate, învățătura și, de ce nu, chiar și o retragere decentă la un azil – dacă „marele neam ortodox” nu-și știe sau poate gestiona în familii bătrânii.

Apare un comunicat gândit pe fugă de către strategii în comunicare din BOR, care spune că „Și bisericile sunt spitale” și scapă o aberație de genul „în România nu se închid spitale și școli din cauza Bisericii, ci din cauza scăderii numărului populației și pentru că au apărut spitale și școli private”, de parcă povestea ar trebui să fie invers proporțională în ceea ce privește construirea de biserici, și, cu cât mor sau pleacă mai mulți, cu atâta ai nevoie de mai multe spații de închinăciune.

Nu, engolpionaților, biserica nu este spital, atunci când mitropolitul Bartolomeu Anania vizita Viena pentru medicii săi, nu pentru catedrale, sau când patriarhul Teoctist ajungea sub cuțitul doctorului Ionel Sinescu. Dacă doriți să trăiți din metafore,  atunci mulțumiți-vă cu rugăciunile enoriașilor pentru serviciile prestate – un „ban” ce ar trebui să vi se pară valoros, nu-i așa? Sau acceptați că și bordelul e școală, precum și birtul – spital; și în „locurile de pierzanie”, cum le-ați defini, se învață cele folositoare vieții și se alină suflete rănite. Sau lăsați metaforele, când vine vorba de bani.

Nu pe metafore ci pe fire ce cresc spre odgoane se întâmplă lucrurile ce devin (sau nu, nu încă) știri, despre ograda BOR. Să vedem împreună o alăturare de lucruri care ar putea explica de ce Complexul Hotelier Bradul din Covasna își va transforma izvoarele de apă minerală în surse pentru apa sfințită ortodoxească. Să ne amintim câteva lucruri din istoria recentă și să vedem cam ce dinozaur iese din alăturarea acestor puncte, pe harta de dincolo de superstițiile noastre, și anume din alcovul BOR.

De ce a primit Ioan Selejan, arhiepiscop al Covasnei și Harghitei, cadouri înainte de încheierea anului? Prin ce este legat Ioan Selejan de zona noastră de țară, de vest, mai bine zis de județele Bihor, Arad și Timiș, ca să ne intereseze în mod special câteva aspecte din viața sa?

Ioan Selejan se naște în Petrani, Bihor. Călugăr, episcop, arhiepiscop. Dar, dincolo de enumerarea succintă, are câteva puncte interesante în biografie. În 1999 mediază „Pacea de la Cozia”, adică intră între Guvern și liderii minerilor răsculați, în presa vremii invocându-se și calitatea lui de duhovnic al lui Miron Cosma.

În 1994 este ales episcop pentru Episcopia Ortodoxă a Harghitei și Covasnei și devine un constant bau-bau pentru ungurii catolici și reformați din zonă. Ajunge chiar și preşedinte de onoare al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna.

Și totuși, dincolo de faptul că e omul negru care mai iese din dulap atunci când verzii români ortodocși din guvernare vor să le readucă aminte… diverse… colegilor unguri, ÎPS Ioan Selejan (pentru că, între timp, devine și arhiepiscop onorific) are și alte merite (sau vini, pentru alții – depinde doar de unghi), care nu țin de raporturile cu guvernarea.

ÎPS Ioan al Covasnei și Harghitei este un om cheie în BOR și a avut un parcurs de „eșantion doi” fulminant, care a determinat decizii și situații istorice legate de „eșantionul unu”. Iar cursul său e departe de a se fi oprit.

În 2007 a fost unul din cei trei candidați la scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române. S-a retras dintre Bartolomeu Anania și Daniel Ciobotea și… a câștigat „cine trebuie” – iar, chestie de unghi. Înainte, atunci când, în 2005, s-au împărțit apele ortodoxe din Transilvania, și meciurile dintre Bartolomeu Anania („cine nu trebuie”, adică) și Laurențiu Streza au dus la existența a două puncte de aglutinare ortodoxe, ierarhul de la Cluj dorea (așa cum a declarat în cerc restrâns) să-l lase pe Laurențiu Streza „cu crucea de pe camilafcă”.

Ceea ce s-ar fi întâmplat, din lipsă de episcopii sufragane, de Ioan Selejan alegea să primească ordine de la Cluj iar nu de la Sibiu. (Aici e de amintit că roata s-a învârtit și că Andrei Andreicuț a rămas tare golaș, acum doi ani, când Irineu Pop și Sofronie Drincec au „evadat” – da, unghiul – dinspre Cluj spre Sibiu, alăturându-li-se și Gurie Georgiu.

 

Gesturi enorme pentru ființarea BOR, ce țin de trecut. Și care au consecințe în prezent și viitor

 

ÎPS Ioan e „în cărți” și pentru un alt cadou, și anume scaunul de mitropolit al Banatului, ocupat, în scripte, de ÎPS Nicolae Corneanu – dar mult prea puțin, în ultima vreme, din păcate, faptic. Dar nu e singurul „în cărți”. Dincolo de Paisie Lugojeanul, care se pune mai mult singur „în cărți” decât că l-ar vrea cineva din BOR în postura aceea, sau de Lucian Mic, care a săpat din greu pentru consolidarea poziției sale, mai cu un chiolhan, mai cu o mânărie, rămân „valabilii” Ioan Selejan și Casian Crăciun, episcop de Galați. Ce e drept, surse din interiorul BOR vorbesc și de Serafim Joantă, mitropolitul Germaniei, cum că n-ar refuza postul.

Atâta doar că mitropolitul Nicolae Corneanu aduce aminte de zicala „nu mor caii când vor câinii”. Deci atât „foarte-dornicii” cât și „sperătorii” sau „ne-refuzătorii” mai au de așteptat. Timp în care cresc scorurile, atențiile, influențele, odgoanele, cadouașele colaterale.

Tot scaunul de mitropolit al Banatului apare și în visele episcopului Sofronie Drincec al Oradiei. Ceea ce îl pune în post de… contracandidat cu Ioan Selejan, care, însă, are un traiect mult mai puțin ambiguu prin BOR, nu a fost obiectul unor discuții despre caterisire, și nu l-a călcat de multe ori pe bătături pe patriarhul Daniel, pe lângă alte tinichele de coadă. Dar… care, probabil, nici nu a trimis „sus” tot atâtea plocoane de pe piețele giuvaergiilor de la Tesalonic ca și colegul orădean (mitre, veșminte, engolpioane de zeci de mii de euro tura, după cum arată publicația Bihoreanul, declarație care nu a fost atacată de Sofronie Drincec, pentru „câștigarea bunăvoinței” lui Daniel Ciobotea). Poate nu era nevoie – Ioan Selejan are alte atuuri.

Dintre care unul este claritatea minții sale. Pe care am putut-o remarca și acum un an și jumătate, la Mănăstirea Bodrog, de lângă Arad, unde venise la invitația colegului său, arhiepiscopul Timotei Seviciu, ierarh care ține de Mitropolia Banatului și care are și el micile lui dorințe sau necazuri.

Timotei Seviciu a fost invitat (spre somat) în mai multe rânduri de către patriarhul Daniel să-și ceară episcop vicar, din cauza vârstei sale (nefiind singurul ierarh care a primit invitația asta). Cum nimeni nu dorește a sfârși ca episcopul Ioan Mihălțan, debarcat nu tocmai cu mânuși de înainte-pomenitul Sofronie Drincec, Timotei Seviciu încearcă și el „câștigarea bunăvoinței” patriarhului, ca „să nu”, pe când cei care și-ar dori locul de episcop vicar dau din urechi ca „să da”. Complicate fire…

Și astfel vine în vizită Ioan Selejan, să ia pulsul zonei. Un bun prilej să prezinte celor care mai țin cont și de asta o minte limpede și o aplecare spre sfaturi duhovnicești plăcută. Ține predica de la Bodrog vorbind frumos și stând în fața mulțimii cu un singur engolpion, de lemn.

Peste o săptămână participă la sfințirea de la Petrani, din Bihor, localitatea sa natală, unde Sofronie Drincec invită tot sinodul mitropolitan. În focul pregătirilor pentru sfințire, Drincec nici măcar nu dorește detalii despre „pierderea” unei biserici de care ținuse cu dinții, care a fost preluată (de drept) de greco-catolici, după multe „înfățișări”, și în justiție, dar și în scandalurile de la fața locului. La Petrani, Ioan Selejan, emoționat, scapă câteva lacrimi la sfințire – râsul lui Sofronie Drincec și al celor din jurul său, incluzându-l pe sfetnicul „de taină”, Mihail Tărău, stareț la Mănăstirea Izbuc și exarh al mănăstirilor, se pare că n-a scăpat arhiepiscopului de Covasna. Care nu uită.

Ioan Selejan a făcut servicii guvernelor, actualului șef al BOR, unor mitropoliți importanți din BOR. E un om cu o privire dreaptă, o frază fără virgule și cu o minte ageră. Cu contracandidați puțini de calibrul său și cu ceva plevușcă, inclusiv cu bube în cap – atunci când e vorba de scaunul de mitropolit al Banatului.

Acum cinci ani aveam următorul dialog cu Nicolae Corneanu, publicat în Timpolis, dat fiind că deja se știa cam cine ține ochii spre scaunul de mitropolit (nu că în eșantioanele fruntașe ale BOR ar fi o foarte mare problemă ca un ierarh să fie homosexual, mason sau prea bun prieten cu Mamona):

„- Timișoara, Banatul au venit cu susținerea lor, în vară, atunci când era nevoie să spunem cum gândim, să vă susținem. Noi, cosmopolitanul Banat, ecumenicul. Este Banatul, totuși, într-atâta de cosmopolitan ca, atunci când nu veți mai fi, să accepte, poate, un ierarh pus pe căpătuire materială sau unul homosexual ca și mitropolit? Am ajuns deja aici?

– Eu personal cred – nu pot anticipa – cred că, pe de o parte, Dumnezeu va avea grijă să nu ajungă oricine la funcția pe care o dețin eu în prezent. Dar cred că și oamenii vor fi destul de raționali pentru a promova un om cu cât de cât destule calități sufletești și intelectuale.”

Dar, repet, mitropolitul Nicolae Corneanu este încă viu și lucid, chiar dacă măcinat în tristețe și într-o ipocrizie, a celor din jurul său, de nedescris. Și, până îl mai avem cu noi pe acest vizionar al BOR, care, într-o conjunctură mai generoasă, ce nu a fost să fie, chiar ar fi putut primeni instituția, nu rămâne decât ca „tasometrul” să decidă ce se mai dă cadou cuiva sau ce peșcheșuri se mai trimit la Înalta Poartă a Patriarhiei, pentru un post sau altul, un favor sau altul.

Când am văzut sculptura de pe poarta Mănăstirii Bodrog, cu potirul, și ce e deasupra lui, mi-am spus că o fi o ostie, ca la catolici, cu Isus cel transsubstanțiat. La dracu’, uitați-vă mai bine: e banul. Singurul care pare să poată mișca ceva în BOR.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4394 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Complicatele odgoane din jurul unui hotel ce a primit stăpân ortodox”

  1. Ilici Ioannide spune:

    Stau si ma intreb ca cat mai este remunerat in ziua de azi un articol de presa contra BOR scris la indicatiile primite de la Vatican de o asa-zisa ziarista ”atee”. Ramona ai vreo idee?

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult