Categorized | Oradea

Primăria caută soluții pentru reabilitarea clădirilor monument din Oradea

Pentru a căuta mijloace de finanțare care să fie atât în avantajul instituțiilor bancare cât și al orădenilor, soluții care să le dea posibilitatea locuitorilor din centrul orașului să-și renoveze fațadele clădirilor monument, Primăria Oradea va organiza săptămâna viitoare o întâlnire specială cu toate Instituţiile Financiar Bancare interesate.

Având în vedere necesitatea protejării monumentelor istorice şi a clădirilor cu valoare arhitecturală situate în perimetrul Centrului Istoric Oradea, scop în care se impune identificarea unor măsuri cu caracter administrativ, financiar și tehnic menite să asigure conservarea, întreţinerea şi punerea în valoare a acestora,

inclusiv pentru corelarea investiţiilor în infrastructura de turism şi a promovării turistice a zonei, Comisia de coordonare a Programului de reabilitare a faţadelor clădirilor situate în „Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea” a decis să organizeze o întâlnire cu reprezentanții mai multor bănci.

„Invităm Instituţiile Financiar Bancare care se încadrează în normele Legii 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, joi, 13 februarie 2014, ora 12:00, la Primăria Municipiului Oradea în Sala Traian Moşoiu, pentru a stabili condiţiile de punerea în aplicare a reglementărilor privind finanţarea prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată, luând în considerare că prin H.G. 1 din 2014 se stabileşte plafonul total al garanţiilor pe 2014, care pot fi emise în baza art. 22 alin (1) din legea 153/2011, în sumă de 100 de milioane lei.

În cazul în care se impun clarificări suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi prin Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice, la tel. 0770.570.372, Angela Lupşea – director executiv”

se afirmă într-un comunicat al municipalității.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4179 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

advert

Jurnal de pe frontul neputinței

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.
Avari și inculți, incapabili să lege două vorbe, mint prostimea că România este o mașină de lux când, de fapt, e un hârb gata-gata să se dezmembreze la cea mai mică curbă. Cum să ai creștere economică de peste 5%, cea mai mare inflație din UE și să te împrumuți ca pe timpul crizei economice?
Ziua de mâine a celor, din ce în ce mai puțini, care țin în spate tot scheletul hidos al hienei numită stat, este amanetată de bișnițarii de moravuri ușoare puși în fruntea țării. Naționalizarea pensiilor private înseamnă de fapt confiscarea unui viitor ceva mai bun. Distrugerea și otrăvirea prezentului nu este suficientă, trebuie eradicată și șansa unui viitor mai bun.
Grupuri de oameni needucați dar cu influență, cu idei demne de evul mediu, vor să impună tuturor, ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearceaful.
Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.

Citește mai mult