Categorized | Eveniment

Public numeros şi entuziast la „Vetre folclorice” 2014

La Casa de Cultură din Salonta, a debutat în weekend primul festival concurs „Vetre folclorice” din anul 2014. Evenimentul a adunat laolaltă ansambluri folclorice din Salonta, Tulca, Mădăras, Avram Iancu, Tileagd, care în fața unui public numeros și entuziast s-au întrecut pe sine, încântând cu dansurile și cu portul popular specific zonei.

Manifestarea a fost organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Bihor în colaborare cu Primăria orașului Salonta și cu Casa de Cultură Salonta.

La evenimen au fost invitați speciali câțiva tineri interpreți de muzică populară: Anca Pavel, Maria-Alexandra Secan, Mădălina Ilea, Sandu Condoroș, Violeta Gherman, Andreea Pușcaș, Romina Nemeș, Andreea Codrean, a căror prezență scenică a adus un spor de calitate, ceea ce a fost remarcat și apreciat de spectatorii prezenți.

Prin cântecele lor soliștii prezenți la eveniment au adus un omagiu iubirii, dragostei, frumosului, armoniei, punctând astfel ziua de Dragobete, sărbătorită în 24 februarie.

Un juriu, format din specialiști ai C.J.C.P.C.T. Bihor și oficialități locale a selectat ansamblurile care vor participa la Gala „Vetre folclorice” 2014, și au fost înmânate diplome participanților și invitaților.

De remarcat organizarea ireproșabilă a evenimentului, implicarea și determinarea organizatoarei Carmen Laza în reușita acestui eveniment, precum și prezentarea spectacolului, realizată de Violeta Gherman.

„Putem spune că, în acest an, Festivalul Vetre folclorice a demarat cu dreptul, beneficiind de toate condițiile pentru a fi o reușită, în vederea punerii în evidență a valorilor culturii tradiționale și a spiritului încă viu și nealterat existent încă în lumea satului”

se afirmă într-un comunicat al C.J.C.P.C.T. Bihor.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4359 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult