Categorized | Cultură

Pentru că nu trebuie să uităm! Cartea „Iadul roşu în oraşul de pe Criş” a fost lansată la Oradea

Lansare de carte-document, la Oradea. „Iadul roşu în oraşul de pe Criş”, a jurnalistei Cristina Puşcaş, lucrare care prezintă regimul dur din Penitenciarul Oradea în perioada 1945 – 1977 a fost lansată în weekend, la Primăria Oradea. Invitaţii speciali ai evenimentului au fost Lucia Hossu Longin şi Aurora Dumitrescu.

Sala Mare a Primăriei Oradea a fost neîncăpătoare, sâmbătă, 8 martie, la lansarea cărţii-document care tratează ororile din Penitenciarul Oradea în perioada comunistă, scrisă de jurnalista cotidianului Crişana, Cristina Puşcaş, doctor în istorie. „Am venit aici să sprijin un tânăr talent”, a menţionat Lucia Hossu Longin la începutul intervenţiei sale, adăugând:

„Această carte este o istorie a ororii şi a rezistenţei la oroare.

Oamenii care apar în acest volum au supravieţuit cu demnitate şi nu au fost învinşi de sistem. Ei reprezintă un batalion al luptei anticomuniste. Aceste cărţi şi documentarele pe care le realizăm reprezintă istoria acestei naţiuni”.

Lucia Hossu Longin a povestit câteva din experienţele trăite în timpul documentărilor făcute la diferite închisori din ţară pentru „Memorialul durerii”, menţionând, totodată, că estimativ, în jur de două milioane de oameni au trecut prin închisorile comuniste, fiind deţinuţi politici, dintre care în jur de 500.000 au fost exterminaţi în temniţe.

„După cum spunea cineva, România a fost mai stalinistă decât însuşi Stalin”, a adăugat realizatoarea Memorialului durerii.

„În ’92 am fost primul ziarist care a avut acces la arhivele Securităţii. Am reuşit să scot primele inventare ale puşcăriilor. Sunt aproximativ 250 de închisori şi lagăre. Pe aproape toate le-am filmat, cu excepţia celui de la Oradea”

a menţionat Lucia Hossu Longin, adăugând că „judeţul Bihor a avut luptători anticomunişti extraordinari”.

Sunt primul cercetător care s-a documentat în arhivele Penitenciarului Oradea

 

În intervenţia sa, Cristina Puşcaş a menţionat că a început documentarea în urmă cu opt ani.

„Sunt primul cercetător care a avut acces la arhivele Penitenciarului Oradea”, a afirmat Cristina, care a remarcat că deşi iniţial i s-a permis să consulte cele 60 de dosare din arhivele penitenciarului, ulterior i s-a transmis că documentele erau clasificate.

„Ororile care s-au petrecut în penitenciarul Oradea sunt foarte puţin cunoscute”, a menţionat Cristina Puşcaş, prezentând câteva dintre mărturiile unora dintre foştii deţinuţi politici cu care a luat legătura.

„Securitatea din Oradea avea o carceră, Neagra, numită şi Celula 7, o cavernă din beton, doi metri pătraţi, unde nu era niciun pat, iar apa era turnată pe jos. Regimul alimentar şi cel de izolare au fost cumplite. Penitenciarul Oradea a avut o particularitate: numărul impresionant de deţinuţi ţinuţi în lanţuri”

a menţionat Cristina Puşcaş, adăugând că volumul său este un omagiu adus celor care au ştiut să lupte pentru principiile lor. La rândul său, Aurora Dumitrescu, i-a îndemnat pe istorici să-i „folosească” pe foştii deţinuţi politici cât mai sunt în viaţă pentru a obţine informaţii despre ce s-a întâmplat în închisorile comuniste.

„Suntem singura ţară din regimul comunist care a avut rezistenţă în munţi. Şi grupul nostru a vrut să plece în munţi, dar n-a mai apucat. Este greu să povesteşti ce s-a întâmplat. Am fost o generaţie sacrificată. Au încercat să distrugă tot ce a fost moral în ţara asta. Ei şi-au închipuit că înfrângându-ne ideologic ne înfrâng moral. Nu au reuşit”

a declarat Aurora Dumitrescu, condamnată la şase ani de închisoare, în anii ’50, în „lotul beiuşenilor”, pe care i-a executat la Oradea, Jilava şi Mislea.

„Toţi erau o apă şi-un pământ: de la ultimul paznic până la cel mai înalt în grad erau nişte cruzi şi sadici”, a mai precizat Aurora Dumitrescu, adăugând că nu au suferit doar cei două milioane de puşcăriaşi politici, ci şi familiile acestora. „Am vrea să nu se repete ceea ce s-a întâmplat”, a încheiat ea.

Cartea „Iadul roşu în oraşul de pe Criş: Penitenciarul Oradea (1945 – 1977)” a fost publicată cu sprijinul Fundaţiei Comunitare Oradea. Volumul a fost scos la Editura Muzeului Ţării Crişurilor şi tipărit la tipografia Metropolis. Coperta a fost realizată de studentul la jurnalism Dumitru-Sebastian Ferchi.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4286 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult