Categorized | Oradea

Restaurarea Sinagogii Neologe din Oradea este în grafic

Restaurarea Sinagogii Neologe din Oradea în cadrul proiectului european „Promovarea turismului religios prin valorificarea patrimoniului comunităţilor evreieşti din Oradea – Debrecen” este în grafic, fiind executate până în prezent lucrări de reparaţii şi consolidare a clădirii.

În urma licitaţiei organizate anul trecut, Sinagoga Neologă este reabilitată de către firma Abed Nego SRL. Predarea amplasamentului a avut loc la finalul anului trecut, până acum realizându-se reparaţii şi consolidări şi au fost procurate utilajele şi echipamentele tehnologice în valoare de peste 162 de mii de lei cu TVA.

Proiectul de reabilitare este finanţat prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2007 – 2013 şi are o valoare totală de aproape 1,9 milioane de euro, din care 1,56 de milioane de euro revin Municipiului Oradea (pentru reabilitarea Sinagogii Zion), iar peste 375 de mii de euro revin Comunităţii Evreilor din Debrecen, partenerul municipiului în cadrul proiectului.

Lucrările în cadrul sinagogii constau în lucrări de restaurare, consolidare, conservare şi reconversie funcţională.

Sinagoga Neologă este a treia din Oradea din punct de vedere al vechimii. Construcţia acesteia a început în anul 1877, lucrările fiind finalizate în septembrie 1878. Sinagoga Neologă Zion este o replică a celei din Nurnberg, având dimensiuni impozante, cu un plan pătrat dominat de o cupolă uriaşă, marcată de ferestre înalte.

Decoraţiunile exterioare şi cele interioare îi aparţin artistului Horovitz Mor din Kosice, fiind inspirate din arta maură.

Obiectivul figurează pe Lista Monumentelor Istorice publicată în anul 2004, iar după finalizarea lucrărilor, va intra în circuitul turistic naţional şi internaţional şi va deveni o sală multifuncţională care să găzduiască expoziţii, evenimente, lansări de carte şi chiar concerte.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4226 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult