Categorized | Sport

Campionatul Judeţean de Tir cu Arcul, la prima etapă

Etapa I a Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul s-a bucurat de un real succes. Reunind la linia de tragere aproape 40 de arcaşi din Bihor sau legitimati la cluburile şi asociaţiile bihorene de tir cu arcul, competiţia, denumită Cupa „Vasile Voiculescu” a aliniat arcaşi de toate vârstele, care s-au întrecut pentru titlul de campion judeţean ce va fi decernat în finală.

Sala de sport a Liceului Sanitar „Vasile Voiculescu”, de pe Calea Clujului nr. 66, s-a dovedit a fi pe cât de primitoare pe atât de neîncăpătoare pentru zecile de arcaşi bihoreni veniţi la prima etapă a primului campionat judeţean de tir cu arcul. Cei 40 de trăgători, de la 9 cluburi sau asociaţii de tir cu arcul, reprezentând toate diviziile (arc tradiţional, barebow, olimpic şi compound) şi toate categoriile (seniori, juniori, cadeţi, copii) au concurat la distanţa standard pentru indoor, 18 metri, atât pe ţinte FITA cât şi pe ţinte 2D.

În urma calificărilor, Clubul Sportiv „Redpoint” a obţinut locul I la seniori olimpic şi compound prin Ovidiu Ilisie, precum şi întregul podium la copii, iar C.S. „Blueline” Nojorid s-a clasat pe primul loc la categoriile de seniori barebow (Ovidiu Mârza) şi seniori arc tradiţional replica istorica (Ridi Francisc).

Clubul „GYM” Oradea a obţinut un loc III şi un loc I prin Szekely Bela şi fiul acestuia, Szekely Eduard, Asociaţia „Şoimul” Aleşd un loc III la arc tradiţional modern (prin Krecsmer Janos), Nomad Archery a reuşit să-şi adjudece două locuri II, iar „Haiducii” Salonta s-a clasat pe locurile III şi IV la categoria seniori arc tradiţional replica istorica.

Clasamentul pe cluburi a fost dominat de C.S. „Redpoint” Oradea, cu cei mai mulţi sportivi, urmat de cluburile „Blueline” Nojorid, „Alexandru Roman” Oradea şi „GYM”, apoi de asociaţiile Nomad Archery, Haiducii Salonta şi Şoimul Aleşd.

Vrem să adunăm sub aceeaşi umbrelă toţi sportivii din Bihor!

Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor a fost înfiinţată abia la sfârşitul anului trecut, la iniţiativa a trei cluburi de tir cu arcul, dar s-a angajat deja în diverse proiecte sportive de anvergură, printre care şi un campionat judetean.

„Ştiam că în Bihor există mulţi arcaşi, majoritatea nelegitimaţi la cluburi afiliate, dar a fost o surpriză şi pentru noi să descoperim existenţa unor asociaţii sportive profilate pe tir cu arcul, despre care nu auzisem până la momentul acestui campionat judeţean.

Scopul nostru este să reunim sub aceeaşi umbrela toţi sportivii bihoreni practicanţi ai tirului cu arcul, pentru a promova cum se cuvine acest sport olimpic deosebit”

a declarat Traian Sabău, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul Bihor.

Următoarea etapă de campionat judeţean va avea loc în 17 mai la Ineu, pe terenul Kingsland. Va fi prima competiţie outdoor din acest an şi va fi mult mai spectaculoasă decât concursurile indoor deoarece se va trage pe distanţe lungi, inclusiv la ţinte mobile.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult