Categorized | Oradea

Mihail Ioan Abrudean – Doctor Honoris Cauza al Universităţii din Oradea!

Puţini profesori universitari în România se pot lăuda cu un CV ca al inginerului Mihail Ioan Abrudean. Cercetătorul a făcut istorie, punând România între primele şapte ţări care au exportat izotopi stabili, motiv pentru care a primit luni, 14 aprilie 2014, cea mai importantă distincţie a Universităţii din Oradea, acea de Doctor Honoris Causa.

Eveniment de anvergură în Aula Magna a Universităţii din Oradea. În prezenţa a aproximativ 150 de profesori şi studenţi, Mihail Ioan Abrudean a devenit Doctor Honoris Causa al instituţiei. Au participat, alături de rectorul Constantin Bungău, preşedintele Senatului Universitar – Sorin Curilă şi decanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei (IETI) – Teodor Leuca.

„Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca ne-a fost un adevărat părinte începând cu anul 1989, multe dintre cadrele noastre actuale fiind formate sau îndrumate de profesorii clujeni. Pentru toate acestea le mulţumim”

a spus rectorul Constantin Bungău.

Proiecte experimentale cu caracter secret

 

Teodor Leuca a citit apoi „Laudatio” adresat lui Mihail-Ioan Abrudean, punctât cele mai importante elemente din CV-ul profesorului.

„În urmă cu şapte ani i-am cerut ajutorul şi am avut norocul să nu fim refuzaţi. În aceşti ani, în evoluţia IETI s-a văzuta mâna profesorului. A lucrat în foarte multe proiecte experimentale cu caracter secret, de o importanţă deosebită pentru România.

A fost cel care s-a ocupat de separarea izotopilor stabili, de enegetica nucleară şi de proiectarea celui mai puternic laser din ţară.

A publicat 184 de lucrări ştiinţifice, dintre care 35 cotate ISI, 28 fiind incluse în baze de date precum IEEE Xplore Digital Library, 10 articole CNCSIS, 61 publicate la conferinţe internaţionale şi 44 publicate la conferinţe naţionale. Are 21 de tehnologii noi elaborate, omologate sau brevetate. A obţinut 5 brevete de invenţie aplicate, premiate la saloane de invenţie internaţionale şi naţionale”

a spus, printre altele, decanul de la IETI.

După ce a primit diploma de Doctor Honoris Causa, Mihail Ioan Abrudean a ţinut o lecţie, în adevăratul sens al cuvântului, prezentând cu lux de amănunte cercetările în care a fost implicat şi proiectele pe care le-a dus la bun sfârşit.

De numele profesorului Clujean se leagă cele mai importante cercetări de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare din Cluj-Napoca, de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, de la Electroputere Craiova şi de la Institutele de Fizică Atomică din Bucureşti şi Măgurele.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4346 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult