Categorized | Internaţional

Proruşii recunosc că sunt „sprijiniţi” de „poporul rus”!

Dacă până acum nu existau declaraţii clare privind implicare lui Putin în războiul din estul Ucrainei, săptămâna aceasta situaţia a devenit mai limpede. Aleksandr Borodai, „premierul” aşa-numitei republicii autoproclamate Doneţk, a recunoscut că este în contact regulat cu membrii serviciilor ruse de securitate şi că forţele sale primesc sprijin de la poporul rus, conform BBC News Online.

Borodai spune că nu primeşte ajutor de la stat ci doar de la „oameni de bine”. „Voluntarii ni se alătură”, a declarat Borodai pentru BBC, descriindu-se unul dintre ei, „un locuitor al oraşului Moscova”.

„Numai că s-a întâmplat ca, în loc să stau în tranşee cu o puşcă sau o mitralieră în mână, să deţin postul de premier. Asta-i soarta”

a adăugat el. Borodai a negat că ar fi membru al vreunei agenţii de spionaj ruse, dar a recunoscut că are contacte cu alţi membri ai serviciilor secrete din Rusia, aşa cum trebuie să aibă „oricine are de-a face cu elita societăţii”.

Rebelii proruşi din estul Ucrainei au fost acuzaţi de doborârea cursei MH17 a companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie, care a provocat moartea celor 298 de persoane aflate la bord. Rebelii au fost acuzaţi şi de blocarea accesului observatorilor Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la locul catastrofei, precum şi că nu au protejat şi depozitat în mod adecvat corpurile victimelor.

Minciuni şi propagandă

 

Borodai a respins aceste acuzaţii şi a precizat că observatorii internaţionali i-au avertizat să nu mute cadavrele până la sosirea experţilor.

„Aşa că am aşteptat o zi, două, trei. Haideţi! Nici un expert (…). Să laşi cadavrele acolo, când erau 30 de grade Celsius, este absurd. Este inuman. Este o scenă dintr-un film de groază”

a precizat el, adăugând că experţii internaţionali au fost invitaţi rapid la locul tragediei, dar au fost blocaţi de Kiev.

Un purtător de cuvânt al OSCE a declarat însă că organizaţia nu i-a avertizat pe rebeli să nu mute trupurile.

„Nu este în mandatul nostru să le spunem oamenilor ce să facă. Noi suntem acolo să monitorizăm, să observăm şi să raportăm”

a afirmat Michael Bociurkiw.

De asemenea, Borodai a calificat drept „calomnie neruşinată” afirmaţiile preşedintelui american Barack Obama conform cărora rebelii ar fi încercat să ascundă adevărul despre tragedia aviatică.

„Nu vreau să-l acuz pe Obama de ceva direct, pentru că probabil nu cunoaşte toate faptele. Pur şi simplu propagă propaganda ucraineană”

a conchis liderul separatist.

This post was written by:

- who has written 4287 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult