Categorized | Social

O nouă ediţie a Bursei Talentelor, înscrieri până pe 14 noiembrie

Fundaţia Comunitară Oradea anunță deschiderea celei de-a doua ediții a „Bursei Talentelor”, program ce încurajează performanţa tuturor celor care dezvoltă sau vor să dezvolte proiecte de realizare a unor produse novatoare, lucrări de diplomă sau doctorat, articole sau cărți, care aduc un plus de valoare comunităţii bihorene.

În acest an se are în vedere acordarea a 10 burse în valoare de 4.500 lei pentru fiecare. Toţi cei interesaţi îşi pot înscrie proiectele până la data de 14 noiembrie 2014, prin completarea formularului disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea. Pentru detalii legate de Bursa Talentelor aceștia sunt invitați să parcurgă Ghidul disponibil la adresa fundatiacomunitaraoradea.ro.

Lansare Bursei a avut loc pe 1 octombrie, urmând ca pe 14 noiembrie să se închidă perioada de trimitere a aplicaţiilor. Între 15 şi 24 noiembrie vor fi selectaţi câştigătorii urmând ca proiectele să fie implementate între ianuarie şi decembrie 2015.

La prima ediție a Bursei talentelor, lansată la final de 2013, au fost acordate, cu sprijinul sponsorilor și al donatorilor, 7 burse cu o valoare totală de peste 45 de mii de lei.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4336 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult