Categorized | Religie/Culte

Cine vinde Biserica Greco-Catolică din România, și pe cât?

Acest material nu este pentru a acuza persoane ci pentru a discuta idei, nu cere spațieri ci arată nevoia de comunicare. Pulsul societății românești din acest an arată că românii încă au nevoie de Biserică. Ne-am obișnuit că, în lumea ortodoxă, totul se vinde și se cumpără, inclusiv voturile, dar, oare, a ajuns această meteahnă și în spațiul catolic, ce era, măcar până acum, un oferitor al unei curățenii mai mari, un receptor al unei încrederi mai mari? Și dacă da, cu ce preț?

Pun întrebările acestea pentru că s-au strîns o serie de gesturi, categorisibile ca sprijin electoral, ce au legătură cu Biserica Greco-Catolică din România, numită și Biserica Română Unită (BRU). Și, tocmai, pentru a nu arunca instantaneu, în prăpastia desuetului, o instituție ce a dovedit, în ultimele trei secole, o tărie de caracter mai mare decât maculata Biserică Ortodoxă locală (BOR), e bine să analizăm ce s-a întâmplat lângă noi, sub ochii noștri, și să vedem ce învățăminte tragem pentru viitor.

În mare, voi prezenta aici lucruri ce țin de o candidată la președinție și legăturile ei cu Biserica Catolică din România, o decernare de diplome, în lumea greco-catolică, ce reunea fețe din afișe electorale ale momentului, o sfințire de biserică ce promova, măcar aparent, un candidat la președinție și un diplomat român care nu e foarte clar de e politician, preot greco-catolic sau, în ultimă instanță… diplomat.

Macovei – cu ce-i mai bună decât „ei”?…

1

În mai, la Conferința Episcopilor din România (for ce reunește episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, care se întrunește în două sesiuni, primăvara și toamna, și în cadrul căruia se decid acțiunile acestei instituții), ținută atunci la Oradea, Monica Macovei circula prin hotelul în care se țineau lucrările Conferinței, condusă de singurul preot catolic (greco-catolic) ce insistă pentru politizarea bisericii, ducând de atunci și chiar de dinainte o campanie pe față pentru Monica Macovei. Acestora, celor doi, nu li s-a oferit o intervenție în plen, ierarhii spunând, pe bună dreptate, că Biserica (măcar cea catolică, asupra căreia puteau decide) nu trebuie să fie implicată politic.

Întâlnirile pe care Macovei le-a avut cu ierarhii catolici au fost, atunci, doar private, până la urmă, linia generală fiind că, deși se cunoșteau serviciile (ca avocat) oferite acestei biserici, nu se dorește pasul spre mai mult decât mulțumiri formale. În unele spețe, și tentativa se pedepsește. Mă tem că Monica Macovei a pierdut atunci respectul unor oameni care i-l oferiseră gratuit, anterior – o pedeapsă cu urmări.

Săptămâna aceasta, ea publica, pe pagina de Facebook:

„Separația Bisericii de Stat este una la care nu trebuie să renunțăm: aceasta înseamnă că Biserica nu trebuie să influențeze decizia politică, iar politicul nu trebuie să intervină în treburile Bisericii. Libertatea religioasă este una dintre libertățile civile cele mai de preț.”

Ironic, nu?…

„…mâine-n toată țara”?…

1

A urmat, la începutul lui septembrie, sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici, la Timișoara. A fost mai degrabă o întâlnire a ierarhilor romano-catolici, din cei greco-catolici jumătate pierzându-se pe drum. Lucru ce, probabil, a avut consecințele nefaste care vor urma. A fost o sesiune cu părți private dar și cu ceremonii publice, totul începând la ora fixată, vorbindu-se pe un ton echilibrat de realitățile țării și de nevoile credincioșilor. Adică atribute ale lumii catolice: ordine, decență, implicare. Și distanță față de ce nu este specific bisericii. S-a vizitat și bazilica Maria Radna, un loc atât de drag de pelerinaj credincioșilor mai multor religii din patru județe dar și de dincolo de granițe, iar interesul a fost mai mare față de Fecioara Maria decât pentru amazoanele electorale. Cum e și firesc.

Întrebam, atunci, jumătate în glumă, jumătate în serios, unul dintre invitații Conferinței: „Vi se fâțâie vreun candidat la președinție prin hotel?” Mi-a răspuns: „Aici este Timișoara”. M-a bucurat respectul pe care structura noastră de bănățeni îl primește din exterior. Dar mi l-aș fi dorit extins la toată țara, la reprezentanții cultelor ce încă erau văzuți ca și neimplicați în jocuri politice.

Blaj și Bistrița – politicieni și acte ratate

1

Ajungem la luna octombrie – ne aflăm în plină campanie electorală, numele celor care doresc să devină președinți ai României se află pe bannere și afișe, deja. La Blaj se sărbătorește Ziua Școlii Ardelene iar cei ce țin local de PDL și ale căror fețe le văzuserăm pe afișele politice de la intrarea în localitate și până la Catedrala Greco-Catolică se regăsesc și pe diplomele pe care le oferă, în ziua de 11 octombrie, cu ocazia sus-pomenită, cardinalul Lucian Mureșan.

La Bistrița, în 12 octombrie, turnesolul politic se înroșește brusc: la o sfințire a unei biserici greco-catolice (spun „biserică” doar pentru că acesta a fost termenul general folosit, nu pentru că incinta respectivă ar avea multe legături cu o biserică, în accepția clasică) este invitat și… chiar și vine… atât premierul Victor Ponta, unul din candidații la președinție. Dar și alți politicieni, dintre care unii atacaseră pe față, în ultimii ani, drepturile BRU. Mai mult, ierarhii greco-catolici își fac treaba sub un banner al lui Ponta, unul dintre ei pomenește despre o presupusă bucurie a martirilor închisorilor în cazul în care i-ar fi văzut laolaltă cu oficialii statului – oficiali continuatori, politic, ai celor ce au decis încarcerarea lor – iar ziariștii sunt mătrășiți de la ceremonie atât de SPP precum și de protopopul greco-catolic al locului.

Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare

1

Doar ca și completare măruntă, deocamdată, adăugăm și „plevușcă” la seria deja pomenită aici, de ierarhi catolici. Plevușcă PSD, însă. La Gyula, „capitala românilor din Ungaria”, un preot greco-catolic a ajuns, din popă de țară, PSD-ist mare pe plan județean (în Caraș) și… consul general. Ce e drept, episcopul ortodox de acolo reprezintă interesele românilor mai bine decât consulul, cum voi arăta zilele următoare, preotul suspendat uitând că, atunci când episcopul său i-a pus mâna-n cap, era de cântat „Preot în veac ești tu” și că datorează comunității greco-catolice oferirea… nu de parfum de trandafiri ci, măcar, puțin respect.

Ciudat – chiar dacă habar n-are de diplomație, măcar putea să amintească celei mai înalte fețe bisericești din zonă că acolo există și români greco-catolici. N-a făcut-o. „Preot în veac ești tu”… Cu dispense politice și pauze de făcut țara de râs.

Blajul portocaliu

1

Cum de s-a ajuns la aceste situații cu grea încărcătură politică? De ce s-a găsit Biserica Greco-Catolică, prin ierarhii ei, în situația de a fi privită drept o biserică ce oferă gesturi electorale, nici măcar coerente, adică înspre un singur candidat? Care este filonul acestor gesturi și care ar fi prețul, respectiv gheșeftul, realizărilor lor?

Sigur, un răspuns sută la sută corect nu cred că putem găsi, și nu l-ar putea găsi, probabil, nici ierarhii ce conduc această biserică, de ar fi întrebați individual – iar toți la un loc, pentru a lua și a urma decizii coerente, poate e tot mai greu să se adune. Dar, pe baza a ceea ce știu legat de această instituție, putem încerca o explicație care măcar să se apropie de „ce s-a întâmplat cu adevărat”. La Blaj și Bistrița.

Sigur, e remarcabil că există o zi a Școlii Ardelene, chiar dacă BRU nu face mare lucru pentru ca cei din exteriorul ei să știe de unde această legătură dintre ceva ce zice că e o școală, și o denumire geografică – și o biserică regională. E remarcabil că cineva s-a gândit că trebuie să existe o astfel de zi, chiar dacă evenimentele de circuit închis ale Blajului – gânduri într-o cărțulie de pangar propriu, diplome de onoare, Hurezeanu și Vlădescu – fac parte din ingredientele fără de care te-ai mira să se întâmple ceva în Blajul greco-catolic. De altfel, dintre toți politicienii prezenți, diploma oferită celui care a făcut propunerea să existe o astfel de zi mi se pare singura nimerită a se oferi în plină campanie electorală.

De ce a trebuit să întâlnesc în Catedrala Blajului figurile celor de pe bannerele din drum, adică primar PDL-ist și președinte de consiliu județean, tot PDL-ist, nu știu. Orice student în anul întâi la Comunicare va spune că gesturile ce implică politicieni, în timpul campaniilor electorale, sunt o recunoaștere oferită lor, o valorizare, un îndemn la vot. De ce nu s-a așteptat cu aceste diplome până la o zi în care nu avea loc o campanie electorală? Poate pentru că ierarhul Lucian Mureșan, cel care conduce Biserica Greco-Catolică din România, singurul nostru cardinal, unul din cei trei pe care i-a avut România în toată istoria sa… este manipulat?…

Cardinalul nu a ajuns în septembrie la Conferința Episcopilor Catolici din România, la Timișoara, deși cu câteva zile înainte participase, la București, la ridicarea în episcop plin a ierarhului Mihai Frățilă. N-au ajuns atunci nici „episcopii-copii” (cum fuseseră denumiți de presa vremii, fiind cei mai tineri ierarhi din lumea catolică, la numire) Vasile Bizău și sărbătoritul, Mihai Frățilă. Cardinalul a ajuns însă, ceva mai târziu, tot în septembrie, la sfințirea unei biserici la Scăiuș, în Banat. Astfel, cu ocazia acestei Conferințe, a tăiat elanul catolicilor care, după fiecare întâlnire de acest gen au ca primă întrebare: „Și-a dat cardinalul demisia?”

Astfel, cei trei episcopi nu au participat nici la discuțiile despre candidații la președinție, purtate mai ales referitor la moralitatea lor și la apărarea valorilor familiei tradiționale, pe care o pot face sau nu prin exemplul lor personal – nicidecum ce mingi ar trebui ridicate, și cui. Pentru că, dacă tot se dorea susținerea unei anumite laturi a zonei politice, ar fi fost drăguț să se facă și asta coerent, adică nu unul trăgând hăis, spre PSD, și altul cea, spre PDL.

Dar… lucrurile s-ar putea ca nici măcar să nu se fi jucat în rândul întâi. În iunie i-am solicitat cardinalului Mureșan un interviu. M-a refuzat pe motivul că nu dă interviuri – deși în dimineața aceea mă pregătisem citind câteva dintre interviurile date de el, anterior. Totuși, nu le aveam printate, spre dovadă. L-am rugat ca, în acest caz, să-mi ofere un răspuns la o singură întrebare dintre cele pregătite – și mi-a promis acest răspuns ce urma să fie trimis prin unul dintre slujbașii săi. Nu a venit. Ne-am reîntâlnit în septembrie, la Scăiuș, unde i-am oferit printuri după unul dintre interviurile sale. Cum sunt aproape sigură că o persoană de un asemenea rang și cu un trecut impresionant, despre care mai scrisesem, ca și cardinalul Mureșan, nu ar minți voit, pentru un lucru neînsemnat, am încercat să-i aduc aminte că dă, totuși, interviuri. Nu mi-a răspuns nimic.

La întâlnirea de la Blaj, din 11 octombrie, am auzit cum unul dintre oamenii săi îi prezenta numele celor de față, la coborârea din mașină, deși erau oameni pe care, în mod cert, îi întâlnise de multe ori. Apoi totul a curs firesc, amintindu-mi și mie că ne-am întâlnit recent, iar eu amintind respectuos că încă aștept acele rânduri promise. Deși nu sunt sigură că realiza despre ce vorbesc, iar.

Dacă întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România are nevoie de declickuri pentru a se conecta mai bine cu ce e în jurul său, cât de mult pot acestea să ajungă să îl manipuleze înspre acțiuni ce se constituie, după orice om care are habar de noțiuni de imagine, în gesturi electorale ce contravin canoanele după care se conduce Biserica Catolică? Refuz să cred că omul care și-a sacrificat viața pentru Biserica Greco-Catolică și a fost înlăturat din școală pentru Biserica din care făcea parte, ajungând să lucreze într-o carieră de piatră, este omul ce s-ar coborî de la sine la mize politice infime. Cu atât mai mult cu cât simpatia vădită pentru PDL este cunoscută în rândul celor mai apropiați dintre oamenii săi.

Bistrița roșie – trandafirie

1

Să trecem la Bistrița. Așadar, duminică, doi ierarhi, bannere, politicieni, discursuri, ziariști îndepărtați din biserică. Care sunt problemele, cele mari (că mai există și un set de probleme mici) în ce s-a întâmplat acolo? Per ansamblu, ce se vede la o scurtă privire este că Prea Sfinția Sa Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj Gherla, și Prea Sfinția Sa Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, au ridicat o minge cât un zeppelin unui candidat la președinția României, Victor Ponta, care, printre altele (plagiator, PSD-ist, ginere de Ilie Sârbu și agent sau ne-agent sau ce-o mai fi), mai e și prim ministru. Dar ce se află dincolo de aparențe?

Să rămânem la privirea generală, deocamdată. Avem un fel de hangar neoprotestant pe care se rătăcește o cruce (îmi aduc aminte de replica unei arhitecte, de acum două decenii, legată de o casă de rugăciune neoprotestantă din Oradea, cum că o biserică nu are voie să poate fi confundată cu altceva, în caz că îi cade crucea) și care trebuie sfințit cu episcop, că așa cere datina. Cineva, încă nu știm cine e istețul (în curgerea scrisă a acestui articol), îi invită pe Ponta-cel-dornic-de-președinție și pe alte fețe politice ale zonei. Care chiar apar la sfințire. Dar invitația e făcută în așa fel încât se ajunge și la OK-ul episcopului, din moment ce, în ziua sfințirii, există deja un hrisov cu numele lui Dottore (de data asta vorbesc tot de Ponta) pe el și chiar și o diplomă de onoare pentru el, și nu numai, iar comunicatul din partea eparhiei, publicat pe ce încă se crede că este portalul oficial al BRU, și anume pe BRU.ro, vorbește despre așteptata prezență a lui Ponta.

Discursul filmat al episcopului, și folosit, princeps, în articolul coolegilor de la Adevărul, ni-l prezintă pe PS Crihălmeanu vorbind sub un explicit banner electoral al lui Ponta. Asta, ca imagine… Dar, la imagine, se adaugă și partea audio, discursul episcopului, din care citez:

Mulți dintre martirii și mărturisitorii Bisericii noastre ar fi dorit să vadă o asemenea adunare, în rugăciune, pentru sfințirea unui locaș de cult, cu mulțimea protopopilor, preoților aici prezenți, dar și cu prezența onorantă a întâistătătorilor statului nostru, a excelenței sale domnului prim ministru, a excelențelor lor miniștrilor, împreună cu dânsul, a autorităților de stat – domnul primar, domnul președinte al consiliului județean, domnul prefect și toți cei împreună cu dânșii. Spun – mulți dintre acei care zăceau în închisoare ar fi dorit să vadă o asemenea frumoasă adunare. Nu au văzut-o dar au avut tăria de a crede că noi, aici, urmașii lor, cândva, vom putea împlini acest vis.”

Un text corect, care îi amintește, decent, pe cei de față, dar care unește nefericit pe cei care au putrezit în închisori de urmașii celor care i-au trimis acolo. Și care cere, ca mâna, mânușa, textul acesta:

„Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.”

Problema se adâncește de trecem de la text spre subtext și context. Ponta este cel care, tot în plin avânt electoral, trece pe la Mănăstirea Nicula, de curând. Mănăstire care era cel mai iubit loc de pelerinaj al greco-catolicilor, parte din sufletul lor. Și care este doar una din mănăstirile și bisericile neretrocedate de către ortodocși. Care, mai mult, din voia fostului mitropolit Bartolomeu Anania, dușman declarat al ecumenismului, nu doar că nu dădeau locul acesta posesorului de drept, cum, în Banat, a făcut blândul nostru mitropolit, Nicolae Corneanu, ci s-au pus să ridice acolo o catedrală ortodoxească, ținând biserica greco-catolicilor spre părăginire și, mai nou, flancând vechile cruci ale greco-catolicilor cu cenotafuri după care speră să nu se mai vadă nimic… Iconostasul vechi a rămas, încă, totuși, acolo…

Am mai spus asta – prezențele certifică, legiferează, consfințesc. Prezența unui ierarh catolic la o ceremonie prin care patriarhul ortodox primește încă unul dintre multiplele sale titluri de doctor honoris causa sau de cetățean de onoare e o rușine pentru că legiferează un abuz, cel care nu are o legătură sau un merit vizavi de o instituție sau un loc neavând motive să fie elogiat acolo. A îl avea pe plagiatorul Ponta drept invitat de onoare la Bistrița anulează munca cinstită pentru cele două diplome de facultate pe care le are teologul și inginerul Florentin Crihălmeanu. Legiferează politica furtului academic. Deturnează istoria, mulțumind în numele antecesorului încarcerat acolo unde antecesorul celuilalt a fost torționarul, decidentul, ucigașul. Tot astfel precum Ponta legiferează posesiunea monstruoasă a ortodocșilor la Nicula, prin vizita sa, pupături și donații. O lume a imaginii ce devine una a oglinzilor grotești, în care se speră, dinspre politicieni, că bizonul votant va rămâne doar la suprafață, va aplauda și va vota.

Mă gândeam la arhiepiscopul Guțiu, ultimul dintre ierarhii greco-catolici ai închisorilor, pe care l-am condus, alături de episcopul Crihălmeanu, și de o mare de clujeni și de oameni veniți de mai de departe, pe ultimul drum. Făcuse 14 ani de închisoare. PAISPREZECE. Nu știu de ce, în timpul ceremoniei, m-am pus să număr florile din buchetul de trandafiri albi pus la catafalc. 14. Câte unul pentru fiecare an de închisoare al arhiepiscopului. Mișcătoare coincidență. Nicicând, un buchet de trandafiri nu mi s-a părut mai greu, mai vast, mai scrâșnit. Eu nu cred că arhiepiscopul Guțiu, cel de după 14 trandafiri albi și grei, s-ar fi bucurat să-i vadă pe Ponta și pe ăilalți acolo. Și mai cred că dacă se aude zgomot sub o anume scară din catedrala neterminată a Clujului, e tot arhiepiscopul, care se întoarce în sicriu.

Mă gândeam la munca oamenilor de imagine din eparhiile greco-catolice, care așa de încet au prins cheag pe funcția asta, acolo unde ei există. La munca celui mai umil preot greco-catolic de parohie, care-l îngroapă fără să-și ceară ortul pe ortodoxul sărman, refuzat de popa ortodox, pentru că nu și-a putut plăti cultul de ani de zile. La măicuțele greco-catolice, prietenele mele, care duc iarna, când crapă ouăle sub corb, de ger, haine și de-ale gurii bătrânilor din sate pierdute din munți. La munca acestor oameni, care, fie că vor, fie că nu vor, este un capital de imagine pentru BRU. Capital distrus de gesturi ca cel de la Blaj, ca cel de la Bistrița. Dar să ne întoarcem la ierarhul Crihălmeanu.

L-am ascultat cu nespusă plăcere pe episcopul greco-catolic de Cluj Gherla, acum doi ani și jumătate, când și-a primit titlul de Doctor Honoris Causa, laolaltă cu mitropolitul ortodox Andreicuț, la Universitatea Tehnică din Cluj. După diplomele de inginerie și teologie. Diplome muncite. Lângă un Andreicuț care n-a știut să-mi explice, tehnic, cum bate Dumnezeu și dacă el crede că va scăpa nebătut, spre zâmbetul ironic al colegilor din presă, care erau de față când am pus aceste întrebări. Pentru Nicula, pentru greco-catolicii trădați dintre care a plecat, pentru minciunile, atât de multe, legate de colaborarea cu Securitatea, de motivul colaborării, de altele. Și care spunea, printre platitudinile anunțate în discursul său: „Iar acum o să închei apoteotic” – enunț care a rămas celebru printre cunoscuții mei.

Dar înainte cu câteva minute de aceste discursuri a început respectul meu pentru omul Florentin Crihălmeanu. Atenția mea față de el. Și simpatia. Pentru că nu a venit cu emfază să-și ia un titlu pe care să creadă că-l merita. A venit muncit de gânduri, frământat, emoționat, ne-am strâns mâinile și mi-a șoptit, înainte să intre în sală: „Rugați-vă pentru mine”. Omul acesta nu este unul care vinde pe trei lei, care consideră că se poate juca lejer cu credincioșii din spatele său, cu istoria.

Și atunci de ce acceptul prezenței lui Ponta (sau chiar invitarea sa), de ce numele lui în hrisov și pe diploma de onoare, de ce discursul sub bannerul Ponta, de ce menționarea martirilor la un loc cu urmașii criminalilor? Poate că există o explicație ce, încă, ne scapă.

Mai departe, făcând ochii roată, vedem că la această ceremonie a participat și un anume Oltean, politician, tot ca invitat de onoare. Oltean, Oltean… Oare unde am mai auzit noi numele acesta? De avem o memorie ordonată, e simplu: e unul dintre deputații grupați în jurul intereselor ÎPS-ului Bartolomeu Anania, care s-au zbătut să se schimbe legile retrocedărilor după principiul proporționalității. Mai simplu: care au tras bocanci în gură greco-catolicilor, după cum putem vedea AICI și AICI, încercând să facă astfel încât să nu-și primească drepturile (pe de altă parte candidata Monica Macovei i-a ajutat să-și recâștige câteva dintre posesiuni). Așadar probabil explicația unui amic, pe o rețea de socializare, era justificată: de ce nu l-au invitat și pe Vișinescu?…

Și ca și cum toate acestea nu erau probleme îndeajuns de mari, presa a fost dată afară din biserică (îmi cer scuze, știu că ar trebui să folosesc „amfiteatru” sau ceva, dar o fac doar pentru curgerea textului) deși toți „civilii” ce nu aveau legitimații de presă la gât au rămas. Și au filmat. Și au pozat. Că deh.

Acuma numai de incendierea voită a bisericii (!) nu a fost acuzat PS Crihălmeanu. În rest, toate au fost împotriva lui. Chiar și faptul că l-a atras în această „cursă electorală” pe colegul său din Lugoj, PS Mesian, tot o bilă neagră e, în coșulețul cu mure, deja plin. Și totuși, dacă schimbăm puțin unghiul? Ia să vedem cum se văd lucrurile.

Protopopul minte, minte, minte

1

L-am sunat pe protopopul greco-catolic din Bistrița, „omul locului”, Ioan Frișan, cu două întrebări mari și late, care s-au divizat în mai multe, pe parcursul discuției.

– Părinte, cum se s-a ajuns să fie scoși ziariștii de la ceremonie?
– Nu au fost scoși ziariștii!
– Eu îmi fac temele înainte să sun să întreb ceva, am în față un material din presa locului, din Observator. L-ați citit?
– Nu. Presa scrie ce vrea.
– Mda, numai că aici este și un filmuleț pe care se vede cum sunt scoși colegii. Așadar?
– N-o fost chestia așa ci ca să nu sară pe premier, cu întrebări scurte, să nu ajungă la altar. Eu colaborez de peste 15 ani cu ei, bine.
– Să nu sară pe el? Păi se întâmplase ceva înainte, în ziua aia?
– Nu s-a întâmplat nimic.
– Atunci nu era o măsură exagerată?
– Nu știu de a fost, săreau pe el cu microfoanele, el a zis „dați-ne pace”. El nici nu a vorbit, a vorbit după. Nu am vrut să transformăm asta în campanie electorală.
– Dar cum de s-a ajuns la invitarea lui?
– El a venit ca și prim ministru, nu ca și candidat.
– Cum de era acel banner acolo?
– Păi le-a pus primăria, ați vrea să le scot?
– Aș vrea să știu unde anume e poziționat față de biserică, din moment ce se vede așa de bine când e filmat discursul episcopului Crihălmeanu.
– Era în spatele scenei, dar și ACL e în față.
– Ăla nu se vede la filmare. Totuși, cum s-a ajuns la invitarea lui Ponta?
– Cum s-a ajuns?
– Da, părinte, de ce nu l-ați invitat pe Rege, pe Băsescu sau pe Iliescu? Ci pe Ponta?
– Nu vreau să intru în jocul discuțiilor. Avem un departament pentru presă la Cluj, sunați acolo.
– Departamentul ăla nu exista acum cinci minute, când mi-ați spus că ziariștii nu au fost scoși din biserică?
– Există de câțiva ani. Nu sunt aicea să mă luați la bășcălie!
– Părinte, ce întreb eu e perfect logic. La prima întrebare mi-ați răspuns și ați dezvoltat, la a doua m-ați trimis la departament – nu fac bășcălie și veți vedea asta pentru că voi folosi exact întrebările și răspunsurile primite. Așadar, departamentul nu exista și acum cinci minute sau NU VREȚI sau NU PUTEȚI să răspundeți la întrebarea asta?
– No bine, domniță, eu vă salut cu săru-mâna și să aveți o zi binecuvântată!

Oare câte minciuni sunt în spusele, nici măcar multe, ale protopopului Frișan din Bistrița? Aveam să aflu ulterior. Dar mai întâi sun și la „departament”, la Cluj, la purtătorul de cuvânt al eparhiei, preotul Daniel Avram. Dar imediat după ce închid telefonul cu Frișan, ca să nu apuce să influențeze cumva apele și aici. Întreb direct de unde a venit invitarea lui Ponta și mi se spune direct, fără colaterale: „A fost o inițiativă a părintelui protopop de acolo, a fost o organizare foarte plăcută. Victor Ponta a venit, s-a comportat ca un simplu credincios, ca un simplu politician care vrea să asiste la o slujbă greco-catolică”.

Pentru că, desigur, l-o fi lovit pe Ponta, brusc, în luna electorală, dragostea de greco-catolici… Tot așa cum, vorbind despre Lukoil, ca premier, Ponta spune și „dacă voi ajunge peședinte (…)”. Ponta nici nu respiră ne-electoral, nu-și scoate un coș de pe față ne-electoral. Iar acțiunile sale, numite „de premier”, sunt actiuni electorale, pe față, pentru orice ființă de la maimuță antropoidă în sus. Chiar și pentru un Neanderthal.

Nu-mi place când un preot minte. Îmi aduce mereu aminte de ideea aceea din Biblie, cum că cine păstrează legea dar o calcă într-o privință, se consideră că a încălcat toată legea. Oare ce mai ascunde Frișan?

Ziariștii arată, toți, că au fost îndepărtați de la ceremonie

1

Sun la colegii din presa din Bistrița. Vorbesc cu mai mulți, citez din discuția cu Liana Mureșan, de la Gazeta de Bistrița, care a fost la sfințire, dacă „a fi dat afară cu ziariștii” se poate chema că a fost la sfințire. Îmi confirmă cele apărute în ARTICOLUL ei și îmi dă și detalii punctuale: „Nu a sărit nimeni pe premier. Cei de la SPP au spus „Vă rugăm să părăsiți biserica” iar protopopul Frișan a spus „Nu faceți poze, nu filmați, jurnaliștii nu au voie să participe la ceremonie”. Colega îmi spune și de materialele din Bistrițeanul și din Adevărul, care arată același lucru. O nesimțire crasă față de presă, venită din partea protopopului Frișan. Încă o minciună a protopopului. Se strâng. Dar mai rămâne de văzut și „de ce”.

Vedeți, chiar și prezența unui student la jurnalistică, onest, aflat în a doua sa săptămână de școală, acum, ar fi fost mai de ajutor eparhiei decât alegerea lui Victor-Ponta-cel-păzit. Dar a fost ales premierul. Presa a fost dată afară. Spontan sau nu. În fapt, după aceste discuții, aflu că această mătrășire a colegilor a fost hotărâtă de Frișan cu o zi înainte, în timp ce se calcula cum să curgă mai bine „eventul”. Mai bine pentru cine, părinte protopop? Sau spre răul cui?

Episcopul va trebui să nu se mire când nu se va mai putea scobi în nas, oricât de discret, sau scărpina undeva, când i-o veni, fără să simtă blițul vreunui coleg din presă pe el, în Bistrița și poate chiar în Cluj – lipsa de minimă curtoazie față de presă se plătește și nu se uită ușor. Dar NU EPISCOPUL A DECIS scoaterea presei ci Frișan. Atâta doar că, la prima vedere, se numără la episcop. Oare așa trebuia să fie?

Răzbunarea lui Frișan

1

Să vedem ce avem până acum: un protopop ticălos, ce minte pe mai multe nivele, se eschivează atunci când se simte încolțit, ce a făcut o invitație unui candidat la președinție ca să apară la un eveniment cu înalte fețe bisericești în plină campanie electorală. De ce s-au întâmplat acestea? Are Frișan ceva să-i plătească episcopului său? Și de ce nu a refuzat acesta tot eșafodajul de intrigi și neașezări, ce era evident împotriva imaginii sale? Mai mult, de ce a ajuns să pomenească de martirii închisorilor avându-i alături de „roșii” aceia?

Se prea poate ca piesele să se lege așa. „Chestia” aceea ce urma să devină biserică era migălită de o vreme când a ajuns episcopul s-o vadă prima dată. A ajuns la ușa „chestiei”, a intrat și, în loc să ia din pâinea și sarea cu care era așteptat, s-a scăpat și, șocat, a întrebat: „Asta-i biserică?…” – de față cu mai mulți dintre cei ce îl întâmpinau, și spre ura lui Frișan. Episcopul a realizat că i-a dezamăgit pe oameni, exact cum s-ar întâmpla când o precupeață cu flori de plastic lângă peștele de sticlă de pe mileu nu e admirată pentru „gustul său”. Dar ce nu cred că și-a dat seama, în acel moment, PS Crihălmeanu a fost că amfiteatrul acela de „vorbit în limbi” neoprotestante va deveni incinta din „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, în care cel disecat, pe viu, după toate acestea, va fi el…

Nu știu ce „și-a jurat atunci în barbă”, la acea primă descindere a episcopului, protopopul cu damf de trandafir, dar a reușit să-l facă parte pe superiorul lui dintr-o problemă care era sigur, din câte am văzut din replicile sale, că îl va afecta doar pe episcop și atât. Minciuna iese la suprafață, PĂRINTE.

Dar, dincolo că erau toate puse cu mâna, invitatul, bannerul care se vedea exact cum trebuie, și tot, de ce a acceptat PS Crihălmeanu să fie parte din astea și de ce a mai și plusat cu discursul acela neinspirat?

Nu e un secret pentru cei din Eparhia Cluj-Gherla că Prea Sfinția Sa a trecut prin încercări grele anul acesta – vorbesc de pierderea mamei sale, de care era foarte legat – de altfel, un om deosebit, de care erau legați toți din jur… Într-un om smerit și întors spre meditație și spre perfecționare spirituală, astfel de evenimente duc spre chiar mai multă umilință, mai mare dorință de a nu fi rănit pe cineva. O spun iar – unele de aici sunt date, și au fost prezentate ca atare. Altele sunt supoziții ale mele, întemeiate pe faptul că știu și istoria mai recentă a BRU dar și cunosc unii oameni din instituție. Știu cert că ierarhul a regretat că i-a rănit pe bistrițeni ne-lăudându-le hardughia aceea. Și cred că a încercat să compenseze acest lucru, acceptând ceea ce, cu perfidie, îi întindea Frișan. Tot din acest motiv a încercat să aibă un discurs în care să mulțumească tuturor pentru cele bune. Dar semințele răului au mereu putere de germinație mai lungă.

Pentru ce să fi acceptat o astfel de confirmare rușinoasă a unui candidat electoral? Pentru ce să fi fost el, candidatul, din PSD, când, cu o zi înainte, cardinalul îi mângâia pe PDL-iști în catedrala Blajului? Chiar și o vânzare se face coerent, nu? De ar fi participat toți ierarhii la Conferința Episcopilor, în toamnă, măcar s-ar fi stabilit un scor comun și o latură coerentă politică de promovat. UNA. Dacă se dorea asta. Dacă unul din ierarhi scade piața, dacă, așa cum s-a întîmplat deja, susţine o altă latură politică? Până și în vânzare trebuie coerență, nu?

Dar se pare că nu asta s-a întâmplat. De unde arătam de ce cred că asupra cardinalului a avut loc o manipulare nebuloasă (sau nu nebuloasă, dar rămân la acest nivel), ierarhul clujean a fost cert prins în minciunile evidente ale protopopului, sporind problema – eu cred că exact din dorința de a își răscumpăra un moment din sinceritate din trecut. Judecați voi de are logică ce spun sau nu. Că a devenit o victimă, asta e clar. Totuși, cumoscându-l, eu cred că a fost prins într-un joc murdar, exploatându-se și sensibilitățile lui, și felul său împăciuitorist de a fi.

Cât despre participarea Prea Sfințitului Alexandru Mesian… Certificarea lui Ponta nu este decât un alt gen de Medjugorje românesc. Orice s-ar zice, o escrocherie nu trebuie încurajată. Și, uneori, trebuie spus NU. Acum niște ani, un președinte s-a trezit să dea, tot într-un moment sensibil, niște distincții unor ierarhi greco-catolici. PS Alexandru Mesian a acceptat distincția, considerând că nu poate refuza un președinte. Dar PS Virgil Bercea, ierarhul de la Oradea, a spus NU. Și a și explicat de ce. Un gest deosebit, al unui ierarh ce refuză o distincție electorală. Învățați să spuneți NU, de țineți la imaginea bisericii!

Canonul 384 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale interzice preoților și ierarhilor catolici să facă politică. Apare acolo: „Nu vor lua parte activă în partidele politice şi nici în conducerea asociaţiilor sindicale, decât dacă, după judecata episcopului eparhial, sau dacă dreptul particular prevede astfel, a patriarhului sau a altei autorităţi, o cere nevoia de a apăra drepturilor Bisericii sau promovarea binelui comun.” Am să întreb la Vatican de s-a făcut o derogare pentru români. Sau dacă ce s-a întâmplat aici apără cu ceva „drepturile bisericii”.

Nevoie de comunicare. Adevărată.

1

Oricum, acest canon interzice politica. Dar nu interzice comunicarea (comunicarea-cuminecare, cum o numea Noica). BRU este o biserică în agonie în ceea ce privește comunicarea – iar, rezolvată această problemă, lezări drastice de imagine, ca cele prezentate aici, probabil că nu ar fi avut loc. E o biserică ce nu are un purtător de cuvânt acolo unde se află inima ei, în Blaj, și multe dintre evenimentele de aici trec nemarcate. Nu se știe clar care este portalul oficial al instituției, cine și ce ar trebui să pună pe el, apărând și concurența ciudată a portalului Curiei, un portal haotic, homofob și care își dă cu stângu-n dreptul în multe situații. Cardinalul a afișat mereu o frică majoră față de presă, amintind de bancul cu partizanul cotizant păstrat în fântână, căruia nu-i spune nimeni că războiul s-a terminat.

Nu se poate trăi în afara comunicării, în afara imaginii. O lecție pe care romano-catolicii o urmează exemplar, inclusiv în România. Comparând beatificarea ierarhului Anton Durcovici cu evenimentul prin care a fost creat cardinal ierarhul Lucian Mureșan, vedem o diferență ca de la cer la pământ. Ieșenii au lucrat exemplar, pregătind evenimentul cu îngrijire, oferind sprijin și informații tuturor celor ce aveau nevoie să se documenteze asupra a ce urma să se întâmple acolo. Poate și pentru că ierarhul lor, Petru Gherghel, nu este omul care să fugă din fața presei, care să o mintă sau care să nu știe ce a spus unui ziarist.

Pe când la numirea noului cardinal nu a știut nimeni să trimită un comunicat cu povestea vieții ierarhului Mureșan, deși este remarcabilă, nu s-a străduit nimeni să explice agențiilor de presă că acesta este un eveniment marcant pentru întreaga Românie, nu doar pentru o mână mică de oameni. Ambasadorul României la Vatican, un alt om pe care nu-l dă afară din casă logica activității, nu a făcut vreun gest pentru a promova eficient evenimentul cel mai mare pe care-l avea în bătătură, de la numirea sa, în afara câtorva sticle de șampanie – și alea numărate pe „câte s-au deschis și câte nu”. A spus senin că nu se află nici un ziarist român în Catedrala Sfântul Petru, înainte de ceremonie, deși eram la trei metri în spatele lui, și o simplă consultare a listei Biroului de Presă al Vaticanului ar fi făcut să-mi vadă numele și naționalitatea pe listă. O altă lipsă de comunicare ce a dăunat imaginii BRU…

Am găsit într-un ziar din 1945, din Blaj, un fragment care merită citat aici. Spunea așa: „„Dacă ar trebui să-mi dau crucea episcopească, ornatele bisericești și toate mobilele mele pentru garantarea existenței ziarului catolic, aș face-o” (Papa Pius X pe când era cardinal)”. La capătul opus acestei fantastice lecții de comunicare se află, din păcate, cardinalul greco-catolic Mureșan, atitudinea sa, influențată sau nu, fiind parte din tăcerea oarbă a unei biserici ce nu a învățat în 25 de ani să comunice. Îl întrebam cândva pe monseniorul Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, adică al ultimilor doi papi, ce trebuie spus celor care vin cu scuza că „Isus Cristos n-a avut birou de presă”. A spus spontan un lucru frumos, care ar trebui să-i facă pe timorați să se mai deschidă – că printre primele exemple de comunicare pot fi luate și scrisorile Sf Apostol Paul.

Așa se vede la Roma. Vedeți, aici, însă, se întâmplă lucruri ciudate, lucruri urâte. Lucruri ce arată a vânzare și afectează imaginea unei biserici ce era văzută ca mai spălățică până acum. Și e păcat. E ok ca aceste gesturi electorale – revenind la oile noastre – să se întâmple dacă de luni, să zicem, toate bisericile neretrocedate până acum vor fi restituite, prin grija premierului, posesorului lor de drept.

Dacă turiștii semi-analfabeți nu vor merge la Săpânța pentru a căuta „crucea cu soacra” ci ca să dea de biserica greco-catolică ce nu doar că e ne-dată înapoi ci e și refațadată, în ciuda faptului că se află un proces pe rol, pentru ea.

Dacă biserica din Salonta, la care trebăluiesc de zor „frații” ortodocși, deși se află și ea în litigiu, ar redeveni ce a fost, fără adăugirile ticăloase recente, făcute ca partea ortodoxă să nu o mai dea înapoi, pretextând investiții majore acolo – în fapt umflate pe hârtii exact pentru a-și păstra furtul.

Dacă biserica din Ungheni, îngropată în sarcofagul ortodox, sub pretextul că nu mai are structură de rezistență bună, ar fi ajutată de legiuitori să se scuture de mizeria cojilor ortodoxe adăugate și ar trăi iar cum a fost, și pentru cei care au ridicat-o.

Dacă aș putea merge pe Valea Izei și prin tot Maramureșul fără să aud aproape în fiecare sat, de la prietenele mele: „Asta e biserica noastră pe care ne-au furat-o și nu ne-au mai dat-o” sau, și mai grav, „Aici a fost biserica noastră pe care ne-au distrus-o”…

Dacă biserica de patrimoniu din Bădăcin, satul lui Maniu, n-ar mai sta cu lacătul ortodox pe ea, să se părăginească și într-o zi să pice, deși ortodocșii nu au nevoie de ea, și este clar că nu doresc decât să o vadă ieșită de tot din istorie…

Și nu în ultimul rând dacă prietenele mele, călugărițe greco-catolice, n-ar mai fi forțate de împrejurări să rămână în fața intrării, la Nicula, în casa lor de drept, plângând în mașină după istoria lor furată, sub dealul cu strămoșii lor flancați ticăloșește de cruci mincinoase, de împrumut.

Dottore Ponta, se aude?

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4156 posts on Presa Oradea.


Contact the author

4 Responses to “Cine vinde Biserica Greco-Catolică din România, și pe cât?”

  1. irelevant spune:

    cu toate ca vorbim aceeasi limba nu suntem la fel si cred ca si Maniu si-a dat seama de asta … era prea tarziu …. cat despre politica din biserica ea nu isi are rostul cum spunea Isus Mc 12,13-17 Daţi-i, aşadar, cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu , nu poti tu ca preot / ierarh / cleric sa vorbesti in biserica despre politica … incet incet ajungem mai ceva ca ortodoxi , in putini ani daca o ducem tot asa o sa punem frumos lacatele pe biserici pentru ca nimeni nu o sa mai vina …. vai si amar saracii episcopi martiri cred ca se invart in mormant cand vad ce se intampla . Bravo Ramona un articol excelent , mai asteptam .

  2. un bun greco-catolic spune:

    Foarte bine surprinsa o realitate care exista si doare, dar pe care preferam sa o tot tacem si sa o ascundem ca pe o buba cu puroi. Cand biserica asta a iesit din nou la lumina, am crezut ca va fi verticala, nu se va pleca si nu va pupa alte icoane decat cele sfintite. Nu-i asa. N-a fost asa nici la alegerile trecute, nu va fi asa nici acum.

  3. o credincioasă greco-catolică spune:

    Deşi politicienii sunt invitaţi şi în bisericile greco-catolice nu există aici un discurs politic – nu încearcă, nici preoţii şi nici Episcopii greco-catolici, să influenţeze opţiunile votanţilor! Prezenţa lui V. Ponta la Bistriţa şi a candidaţilor PDL la Blaj este mult supralicitată în acest articol – tocmai diferenţa de culoare politică între politicienii prezenţi la Blaj şi la Bistriţa este dovada că BRU nu şi-a propus să promoveze anumite partide. Isus a fost numit „prieten al vameşilor şi fariseilor”. La fel, în acest articol, PF Lucian şi PS Florentin sunt criticaţi să s-au arătat „prieteni ai politicienilor” – dar Isus rămâne Dumnezeu iar Episcopii sunt cei ce-L reprezintă doar pe El, pe Dumnezeu. Martirii greco-catolici ai închisorilor comuniste au dorit să vadă biserici noi, au dorit o Catedrală precum, de exemplu, cea din Piaţa Cipariu-Cluj care a fost un vis al lor şi misiunea de a o ridica a fost lăsată generaţiilor următoare – şi politicienii contribuie la aceste zidiri – pot fi şi ei instrumente ale lui Dumnezeu, pot răscumpăra astfel greşeli ale puterii de stat (cel comunist) care a persecutat Biserica Greco-Catolică sau ale celor care s-au opus ca bisericile confiscate să se întoarcă la proprietarii lor de drept. La Bistriţa presa a avut loc în faţă pe toată durata Sfintei Liturghii de peste două ore, ar trebui şi asta menţionat.

  4. Soimul spune:

    Qui prodest!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

advert

Definiția incompetenței: săracii Europei, cu cea mai mare creștere economică din UE!

Avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, în 2017 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sinducatele vor continua să scoată oameni în stradă, că benzina s-a scumpit de 4 ori și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, Euro este de nerecunoscut, utilitățile se vor scumpi în continuare, primăriilor li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și ingrijorările europene? Așa cum scria, pe 13 noiembrie, Oxford Analytica nu există decât o singură explicație: incompetența. Rezolvarea? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții au inventat un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru că cei care fură sunt anchetați și băgați în pușcării, pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara. Trebuie să ai probleme serioase în a face diferența între realitate și povești ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” al guvernului. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca luna trecută, este pe o mână cu Isărescu care „a mărit” Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților care scoate oamenii la proteste.

Citește mai mult