Archive | decembrie 2nd, 2014

Toastmasters Oradea nu a uitat de micuţii de la Casa de copii din Galoşpetreu!

Oradea Toastmasters a reuşit să-şi ţină promisiunea făcută în urma vizitei din octombrie în cadrul campaniei „Prin Bihor” la Casa de copii „Sfânta Treime” din Galoşpetreu. Impresionaţi de ce au văzut acolo, aceştia au organizat proiectul „Donează viață – Fii un lider!” prin care au cumpărat alimente şi au strâns haine şi jucării, dăruindu-le sâmbătă, 29 noiembrie, micuţilor.

Campania „Donează viață – Fii un lider!” s-a desfășurat în două etape. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Un nou „Debut” în arta foto

La sfârşitul lunii octombrie, la sediul Clubului Fotografic „Nufărul” din Palatul „Vulturul Negru” debuta un noul curs foto intensiv, organizat în colaborare cu Asociaţia „Euro Foto Art”. Cum timpul a zburat, orădenii care iubesc fotografia sunt invitaţi vineri, 5 decembrie la expoziţia „Debut” a proaspeţilor absolvenţi.

Pentru noul curs de tehnică şi artă fotografică cu o durată de 1 lună, condus de artistul fotograf Ştefan Tóth Read the full story

Posted in EvenimentComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult