Categorized | Internaţional

Parisul fierbe. Filmul celui mai sângeros atentat petrecut în Franţa, în ultimul secol!

Şapte persoane se află de joi în arest preventiv în cadrul anchetei privind atacul comis miercuri, 7 ianuarie 2015, de terorişti înarmaţi împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi. Tot joi, mai multe lăcaşuri de cult musulmane din trei oraşe din Franţa au fost ţinta unor atacuri care nu s-au soldat însă cu victime.

Parlamentul European a adus un omagiu, joi dimineaţa, victimelor atentatelor împotriva Charlie Hebdo printr-un minut de reculegere, urmat de alte omagii din partea instituţiilor europene, în faţa cărora drapelele au fost coborâte în bernă.

Ucişi în timpul şedinţei de redacţie

Cel mai sângeros atac comis în Franţa în ultimul secol a început în jurul orei 11.20, doi bărbaţi îmbrăcaţi în negru, cu cagule şi înarmaţi cu arme Kalaşnikov prezentându-se pe strada Nicolas-Appert numărul 6, în cel de-al XI-lea arondisment al Parisului, la arhivele săptămânalului satiric Charlie Hebdo. Văzând că sunt la o adresă greşită, ei s-au îndreaptă apoi spre numărul 10, unde se află sediul săptămânalului.

Odată intraţi în clădire, au deschis focul asupra recepţionerului de la intrare şi au mers la etajul al doilea, unde se afla redacţia Charlie Hebdo.

Cei doi bărbaţi deschid apoi focul şi lichidează cu sânge rece persoanele reunite la şedinţa de redacţie, precum şi poliţistul care asigura protecţia caricaturistului Charb, care nu a avut timp să riposteze. Charb, directorul de redacţie, era protejat de la publicarea caricaturilor lui Mahomed în 2011. Patru dintre caricaturiştii vedetă, Charb, Cabu, Tignous şi Wolinski, foarte cunoscuţi în Franţa, au murit, precum şi economistul Bernard Maris, care lucra şi la radio France Inter. O singură persoană, care a reuşit să se ascundă sub o masă, a scăpat. Potrivit acesteia, cei doi bărbaţi ar fi strigat: „L-am răzbunat pe profet” şi „Allah Akbar”.

În jurul orei 11.30, poliţia s-a deplast la sediul Charlie Hebdo după ce a primit un apel de urgenţă care anunţa focuri de armă.

Cei doi agresori au fugit strigând „Allah Akbar” şi s-au întâlnit cu o patrulă a Brigăzii anticriminalitate. Urmează un schimb de focuri dar teroriştii reuşesc să fugă la bordul unei maşini negre Citroën C3 şi se întâlnesc cu un vehicul de poliţie. Trag circa zece focuri de armă în parbrizul maşinii, fără a-i răni pe cei din interior, care, la rândul lor, ripostează.

Încercuiţi de jandarmi în nordul Franţei

Pe bulevardul Richard-Lenoir, un poliţist în uniformă în vârstă de aproximativ 40 de ani, era lovit şi zăcea pe jos, potrivit unei înregistrări video difuzate ulterior pe Internet.

Teroriştii ies din maşină şi se apropie cu paşi repezi de poliţistul aflat la pământ. Unul dintre e îi strigă: „Voiai să mă omori!”. Poliţistul ridică mâna şi spune „Nu, e bine, şefule”, dar este ucis cu un glonţ în cap, potrivit unei înregistrări video difuzate pe Internet şi autentificată de anchetatori.

„L-am răzbunat pe profetul Mahomed! Am ucis Charlie Hebdo!”, mai strigă ei înainte de a demara. Puţin mai departe, bărbaţii lovesc un şofer, care este rănit uşor. Îşi abandonează maşina în apropeirea parcului Buttes-Chaumont, în nord-estul Parisului.

Cei doi ameninţă cu arma un şofer şi fug către nordul capitalei la bordul maşinii acestuia. Forţele de ordine le pierd urma.

Ulterior, suspecţii înarmaţi au fost reperaţi în Aisne, în nordul Franţei. Maşina folosită a fost găsită abandonată iar atacatorii s-au refugiat într-o locuinţă fiind încercuiţi de jandarmi, conform Le Figaro şi Le Parisien.

În timpul atacului şi al fugii de la locul faptelor, ei au ucis 12 persoane.

În noaptea de miercuri spre joi, unul dintre cei trei suspecţi, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei din Charleville-Mézières, în nord-estul Franţei, „după ce şi-a văzut numele circulând pe reţelele de socializare”, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Poliţia franceză a publicat fotografiile celorlalţi doi suspecţi, doi fraţi, Cherif şi Said Kouachi, în vârstă de 32 şi, respectiv, 34 de ani, pe care îi căuta activ joi, făcând apel la martori.

Unul dintre criminali era decis să moară în Irak

O achetă efectuată de jurnalişti pentru emisiunea „Pièces à conviction” difuzată de France 3 în 2005 arăta cât de hotărât era unul dintre cei trei suspecţi în atacul asupra săptămânalului Charlie Hebdo, Cherif Kouachi, să moară ca martir în Irak, conform publicaţiei Le Parisien.

Kouachi, în prezent în vârstă de 32 de ani, nu vorbea direct, dar mai multe citate, extrase din cadrul audierilor, arătau că acesta era hotărât să moară ca martir în Irak.

Tânărul era prezentat ca un „elev sârguincios” al lui Farid Benyettou, un predicator din al XIX-lea arondisment al Parisului, care pregătea voluntari dispuşi să plece pentru a lupta în Irak, înainte ca filiera să fie destructurată. În cursul audierilor, Kouachi a rezumat conţinutul acestor „învăţături”: „Farid mi-a spus că scrierile religioase oferă dovezi ale binefacerii atentatelor sinucigaşe. Este scris că este bine să mori ca martir”.

Însă, pregătirea pentru luptă o făcea în mod „amator”: „Două-trei alergări în parcul Buttes-Chaumont; o întâlnire fugitivă cu aşa-zisul specialist în arme care îi arăta cum se mânuieşte un Kalaşnikov”. „Graţie sfaturilor lui Farid, îndoielile mele s-au estompat. Mă temeam, dar nu îi spuneam. Este evident că Farid m-a influenţat în decizia mea de a pleca, în sensul în care a oferit o justificare morţii mele apropiate”, povestea Cherif Kouachi.

Tânărul îşi cumpărase un bilet către Siria înainte de a fi arestat şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.

Răzbunări în toată Franţa. Deocamdată, fără victime.

Începând de miercuri seara, după atentatul sângeros împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo, mai multe lăcaşuri de cult musulmane au fost ţinta unor atacuri care nu s-au soldat însă cu victime, în trei oraşe din Franţa.

Trei grenade folosite pentru exerciţii militare au fost aruncate înspre o moschee din Mans (vest), două focuri de armă au fost trase împotriva unei săli de rugăciune musulmane din Port-la-Nouvelle (sud), iar un restaurant ce vindea kebab şi care era situat lângă o moschee a fost ţinta unei explozii criminale în apropiere de Lyon (centru-est), potrivit acestor surse.

În Franţa, s-a ţinut zi de doliu iar reprezentanţii comunităţii musulmane din Franţa au făcut apel la „imamii de la toate moscheile” din ţară să „condamne cu cea mai mare fermitate violenţa şi terorismul” în timpul rugăciunii de vineri, în urma atentatului sângeros de miercuri.

Printre cei care au condamnat actul terorist şi şi-au arătat susţinerea faţă de victimele atentatului s-au numărat şi preşedintele şi premierul României, Klaus Iohannis, respectiv Victor Ponta.

Şi totuşi, Patrick Pelloux, editorialistul săptămânalului francez Charlie Hebdo, a declarat că miercurea viitoare va apărea o nouă ediţie a publicaţiei.

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult