Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bihor va începe redistribuirea cardurilor de sănătate care nu au ajuns încă la asiguraţi, de luni, 19 ianuarie, de la ora 9.00. O parte dintre acestea vor putea fi ridicate de la sediul instituţiei, de pe şoseaua Borşului, iar o parte de la medicii de familie. Oradea Press vă prezintă lista acestora.
Asiguraţii care nu au intrat în posesia cardurilor naţionale de asigurat, distribuite prin poştă, le vor putea ridica, începând cu 19.01.2015, de la sediul CJAS Bihor, zilnic, între orele 9.00 – 16.00, vineri între 9.00 şi 13.00.
Programul este valabil până pe 31 ianauarie, întrucât cardurile întră în vigoare de la data de 01.02.2015.
Titularii cardurilor se vor prezenta la ei cu actul de indentitate în original, plus o copie. Pentru persoanele titulare de card care nu se pot deplasa la sediul CAS Bihor cardurile pot fi ridicate pe bază de împuternicire (fără legalizare notarială), original şi copie, acte de identitate titular şi împuternicit.
Cardurile se ridică şi de la unii medici de familie
Pentru a evita deplasarea la sediul CJAS Bihor şi cozile care se vor forma, instituţia va fi ajutată de mai mulţi medici de familie care s-au oferit să distribuie cardurile pentru asiguraţii de pe listele lor. Aceştia sunt: Szalai Edith, Kis Margareta, Moise Codrean, Ovidiu Sarca, Angelica Barbu, Adrian Brad, Elisabeta Serb, Vasile Trip, Ramona Maga, Liana Păcurar, Valer Oniţa, Ramona Ungur, Anamaria Grecu, Floare Borsa, Gheorghe Paldau, Roska Katalin, Peto Enko, Cristina Deac, Beniamin Sacara,
Elena Ardelean, Cristian Andor, Lamelia Lup, Monica Achim, Daniela Cote, Valeria Furtos, Florica Clepcea, Alina Hatos, Anamaria Haidu, Ioan Purcaru, Daniela Erdei, Ionel Gheorghe, Adela Mangra, Elena Pantea, Gabriela Crişan, Florina Ivan, Alina Morar, Marius Farcaş, Cristian Pele, Cătălina Andrei, Liana Bocaniciu, Marius Bocaniciu, Floare Capitan, Eugenia Sarca, Călin Neag, Elena Tota, Ioana Roman, Daniela Gavriluţ, Elena Santai, Lidia Lavinia Tutu, Maria Budura, Ioana Bereteu, Kiss Marta şi Ioan Teodor Precup.
„Pe această cale, CJAS Bihor mulţumeşte medicilor mai sus menţionaţi pentru sprijinul acordat”
se afirmă într-un comunicat al instituţiei.