Archive | martie 3rd, 2015

PĂSTORUL Țurcaș, la 75 de ani

Isus Cristos a fost un fraier, după unii. Putea să-și țină gura, să facă minuni pe șest, să fie discret, să ia un ou, o capră, la troc, și să prindă, poate, trei ture de câte 33, fără să afle gustul crucii. Dar istoria (măcar a religiilor) s-ar fi scris altfel. Și preotul greco-catolic Gheorghe Țurcaș putea să tacă, să ia găina, să dea jumatea de porc episcopului, din când în când, și să trăiască bine, la ortodocși. Dar n-a tăcut, atunci când se putea face dreptatea celor năpăstuiți – greco-catolicii. Azi face 75 de ani. Și are-un fel aparte de-a se uita și-n sus, și-n jos, de la care ar putea învăța mulți.

Am scris despre părintele Țurcaș aici, cum a fost cu legăturile cu greco-catolicii Read the full story

Posted in Religie/CulteComments (0)

Despre „România şi crizele Europei”, la Oradea, cu Emil Hurezeanu

Continuănd şirul de evenimente care l-au avut în prim plan pe universitarul Mihai Maci, Academia Civică şi Primăria Oradea va organiza joi, 5 martie, conferinţa ,,România şi crizele Europei”, susţinută de cunoscutul jurnalist Emil Hurezeanu.

Analist politic, scriitor și publicist român, Emil Hurezeanu Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult